Primăria Iași a introdus taxă pe 700 de locuri de parcare în lungul a două bulevarde mari din oraș. Un abonament, 140 de lei / lună
Primăria a anunțat primele artere de circulație din pachetul de străzi nou-incluse în rândul parcărilor publice cu plată.
Municipalitatea a inclus în zona tarifară locurile de parcare de la bordură de pe str. Sarmisegetuza și bld. Tudor Vladimirescu (între Bucșinescu și Podul de Fier). În total, este vorba despre 700 de locuri, conform unei situații centralizate de Serviciul administrare parcări.
„Aceste două parcări sunt situate în zona 2 de plată, având ca posibilitate achiziția de abonament lunar în valoare de 140 lei/lună, abonament săptămânal 44 lei/săptămână sau plata la oră, 2 lei/h. Abonamentul lunar se emite în intervalul 01-05 a lunii pentru luna în curs”, se arată într-un anunț al Primăriei.
Potrivit sursei citate, plata se poate efectua prin intermediul aplicațiilor Tpark, Uppark sau 24Pay. Un abonament permite parcarea pe orice loc la bordură de pe strada sau bulevardul pe care este achiziționat – locurile nu vor fi inscripționate cu numărul de înmatriculare al mașinii precum cele din parcări de reședință.
Consiliul Local (CL) a aprobat în primăvara acestui an introducerea în zone tarifare a 42 de artere de circulație, suplimentar față de cele existente în sistem.
Lista tuturor străzilor nou-incluse în sistem cu plată
Potrivit Serviciului administrare parcări, restul celor 40 de străzi nou-incluse în circuitul parcărilor publice cu plată ar urma să fie intre efectiv în sistem până la finalul anului. Astfel, pe măsură va vor fi montate indicatoare și vor fi făcute marcaje, străzile vor fi introduse etapizat.
Cele mai multe vor fi în zone precum str. Vasile Lupu (400), bld. Alexandru cel Bun (300), bld. Dacia (300), str. Ciurchi (220), șos. Arcu (210, între pasaj Băncilă și str. Gării), șos. Sărărie (150) și Podu Roș – Primăverii (110). Câte 100 de locuri au fost inventariate pe str. Sărărie, bld. Chimiei, str. Dumbrava Roșie, str. Dudescu, str. Canta și complex Ciurchi.
Celelalte străzi unde va fi introdusă taxa sunt: Dancu (dinspre Sf. Sava spre Str.Cuza Vodă), Gheorghe Lascăr (Râpa Galbenă), Str. A. Panu (Moldova Center – Hotel Hampton), Arcu (între intersecție str. Gându și intrare parcare Cinema Victoria), Gheorghe Asachi, Gării, bld. Carol I, Bacinschi, Vasile Conta, Oastei, Săulescu, stradela Bărboi, Universității, Cuza Vodă, Petru Rareș, Costache Negruzzi, Codrescu, General Berthelot, Vasile Pogor, Grigore Ghica Vodă, Ion Creangă, Stejar, Aurel Vlaicu, Cazărmilor, Musicescu, Munteni și Oancea.
Publicitate și alte recomandări video