Primăria Iaşi, dată în judecată pentru refuzul preluării în administrare a drumurilor naţionale care traversează municipiul
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 21.04.2021

Primăria Iaşi, dată în judecată pentru refuzul preluării în administrare a drumurilor naţionale care traversează municipiul

GALERIE
laicu
  • laicu
- +

Direcţia Regională Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi a dat în judecată Primăria Iaşi pentru refuzul preluării în administrare a drumurilor naţionale ce traversează municipiul, deşi Consiliul Local a aprobat încă din 2015 preluarea. Directorul DRDP Iaşi, Mugurel Laicu (foto), afirmă că, astfel, primarul Mihai Vhirica încalcă ”cu obstinaţie” legislaţia naţională şi cea locală.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, DRDP Iaşi a acţionat în judecată Primaria Iaşi, reprezentată prin primar Mihai Chirica, pentru refuzul de a încheia procesele verbale de predare/primire a sectoarelor de drum naţional situate în municipiul Iaşi, respectiv DN 24, km 183-941 - km 188-150, DN 24, km 191-035 - km 202-259, DN 28, km 64-225 - km 68-580 şi DN 28, km 69-657 - km 82-804.

Potrivit documentului, prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului (CLM) Iaşi nr. 291/15.09.2015, s-a aprobat preluarea în administrarea acestuia a sectoarelor de drum menţionate, aflate în administrarea Ministerului Transporturilor, prin CNAIR SA.

HCL la care se face referire stipulează că predarea/primirea sectoarelor de drum se va face după încheierea unui protocol între Ministerul Transporturilor şi CLM Iaşi.

Ulterior, cele două entităţi au dispus constituirea unor comisii care să participe la constatarea şi identificarea sectoarelor de drumuri naţionale, inclusiv a terenurilor aferente acestora, precum şi pentru semnarea proceselor verbale de constatare şi identificare.

Reprezentanţii DRDP afirmă că, în data de 10.11.2017, membrii comisiei nominalizate prin dispoziţia primarului municipiului Iaşi au fost invitaţi să participe la deplasarea la teren.

”Primăria solicita o listă de documente care fac parte din cartea tehnică a construcţiei, fără însă a comunica şi data pentru întâlnirea celor două comisii. În conformitate cu prevederile art. 17 din Legea nr. 10/1995, cartea tehnică se predă proprietarului construcţiei, în cazul de faţă, după semnarea protocolului de predare/primire. De altfel, în forma draft a proceselor verbale de constatare şi identificare a drumurilor naţionale în traversarea Municipiului Iaşi, transmise Primăriei, în nota de pe ultima pagină se regăseşte menţiunea potrivit căreia subscrisa va preda cartea tehnică în termen de 30 de zile de la data semnării protocolului de predare/primire”, se arată în document.

DRDP Iaşi afirmă că, în 09.02.2018, a fost transmisă o nouă solicitare Consiliului Local al Municipiului Iaşi, dar s-a primit aceeaşi solicitare a listei de documente.

"Rugăm, astfel, instanţa să observe faptul că (...) am solicitat în mod repetat încheierea proceselor verbale de constatare şi identificare a drumurilor naţionale în traversarea Municipiului Iaşi, pentru ca ulterior să poată fi încheiat protocolul de predare-primire între Ministerul Transporturilor şi Municipiul Iaşi. Consiliul Local al Municipiului Iaşi refuză în continuare să se conformeze acestor dispoziţii legale, dovadă făcând vasta corespondenţă purtată între cele două instituţii, cu toate că însăşi pârâta a fost de acord cu preluarea respectivelor sectoare de drum în administrarea acesteia, emiţând în acest sens Hotărârea de Consiliu Local nr. 291/15.09.2015", se arată în cererea de chemare în judecată formulată de DRDP Iaşi.

Sectoarele de drum în cauză traversează municipiul Iaşi pe traseul Metro - Valea Lupului - Păcurari - Şos. Naţională - Gară - Piaţa Nicolina - CET - Tomeşti (DN 28), respectiv pe traseul Bucium - Pasaj Socola - CET Tudor Vladimirescu - C.A. Rosetti - Şos. Ştefan cel Mare - Cârlig (DN 24).

"Noi considerăm că am făcut toate diligenţele necesare, însă Primăria Iaşi refuză cu obstinaţie preluarea sectoarelor de drum menţionate, în dispreţul legii şi al hotărârilor luate chiar de către Consiliul Local Municipal Iaşi. Ieşenii trebuie să ştie însă că de acest demers sunt legate o serie de probleme stringente sesizate de cetăţeni, precum fluidizarea traficului în municipiu şi reducerea poluării, prin restricţionarea traficului greu. Deşi afirmă peste tot că doreşte rezolvarea acestor probleme, în realitate, primarul Iaşului dovedeşte contrariul, ignorând legislaţia naţională şi cea locală", a declarat Ovidiu Mugurel Laicu, director general regional al DRDP Iaşi, citat în comunicatul de presă.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Europa se loghează în reţea

Lucian DÎRDALA

Europa se loghează în reţea

Platforma digitală, accesibilă la adresa future.europa.eu (cu posibilitatea selectării limbii române), îi invită pe cetăţenii „obişnuiţi” să-şi spună părerea sau să reacţioneze la postările altora, operând asemenea unei reţele sociale.

Filmuletul zilei

opinii

Mircea Eliade & Vasile Conta. Coda (I)

Florin CÎNTIC

Mircea Eliade & Vasile Conta. Coda (I)

Ultima decadă a lunii aprilie marchează pentru mine două comemorări speciale ale unor figuri intelectuale româneşti de care s-a întâmplat să mă ocup şi care s-au săvârşit din viaţă una după alta, chiar dacă la un secol distanţă: Vasile Conta (21 aprilie 1882) şi Mircea Eliade (22 aprilie 1986).

Cristian Mandeal: „Minutul de calitate maximă în concert este rezultatul orelor multe de repetiţii” (I)

Alex VASILIU

Cristian Mandeal: „Minutul de calitate maximă în concert este rezultatul orelor multe de repetiţii” (I)

Sigur că tot talentul, pregătirea minuţioasă şi inspirată la Conservatorul din Bucureşti cu profesorul Constantin Bugeanu (din păcate, rolul său de pedagog în formarea dirijorilor afirmaţi ulterior este trecut astăzi sub tăcere...), pregătirea permanentă după absolvire l-au detaşat pe Cristian Mandeal din rândurile generaţiei sale, dorinţa de a învăţa în continuare, de a-şi înfăptui concepţia interpretativă fructificând ocaziile apărute, i-au asigurat evoluţia. 

Epilare inghinală

Briscan ZARA

Epilare inghinală

Sunt multe studii despre cum afectează psihologia omului ceea ce vedem, auzim, simţim din exterior. La fiecare întindere de coardă are loc o excitare a neuronilor care provoacă senzaţii neplăcute persoanei, dar dacă lucrurile se repetă, neplăcerea dispare încetul cu încetul şi apare o oarecare toleranţă la acea senzaţie, poate chiar e înlocuită cu plăcere. Nu mai eşti afectat, nu te mai impresionează în sens rău. Asta nu înseamnă că devii mai puternic, ci mai nesimţit, mai rigid, mai greu impresionabil.

pulspulspuls

Un fakenews fain la Iaşi, care să marcheze câştiguri babane

Un fakenews fain la Iaşi, care să marcheze câştiguri babane

Atenţie mare în aceste zile nu numai la ştirile politice mai şugubeţe, stimaţi telespectatori, ci şi la alea economice mai săltăreţe, că şi de-aici pot sări iepuri după care să alergi de-ţi ies ochii din cap şi tot să nu-i prinzi. 

Caricatura zilei

Urna

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.