Primăria Oradea a atras în 2025 fonduri nerambursabile record de peste 600 de milioane de lei
Primăria Oradea a atras în 2025 fonduri nerambursabile record de peste 600 de milioane de lei, a informat joi directorul Direcţiei de Management al Proiectelor cu Finanţare Internaţională (DMPFI) din cadrul Primăriei Oradea, Marius Moş, în conferinţă de presă. Din această sumă, 315 milioane de lei sunt fonduri europene.
Potrivit acestuia, rezultatul de anul trecut este cu 48% mai mare decât în anul 2015, de când datează precedentul record în privinţa accesării fondurilor nerambursabile, de 378 milioane lei.
Primăria Oradea a atras în 2025 fonduri nerambursabile record de peste 600 de milioane de lei
„Municipalitatea orădeană se finanţează din patru surse: fonduri europene, bugetul local, bugetul de stat, prin cofinanţări sau programe separate şi din credite. Cea mai importantă sursă de finanţare, însă, a municipiului Oradea, în ultimii ani au fost fondurile europene. Anul 2025 a fost un an de referinţă, un an record de încasări privind fondurile europene, 315 milioane de lei, circa 63 milioane de euro. În 2015, un an de închidere pe fonduri europene, am încasat 212 milioane de lei, iar, în 2023, alt an cu închiderea unor programe de finanţare, am avut 195 milioane de lei. Dar 2025 este un an atipic, pentru că s-a suprapus şi cu PNRR”, a declarat primarul Florin Birta, în aceeaşi conferinţă de presă.
Publicitate și alte recomandări video