„Analfabetismul să nu plece niciodată din oraşul nostru, ci dimpotrivă, să rămânem un exemplu pentru ţară'', a declarat luni primarul Mihai Chirica după depunerea candidaturii pentru un nou mandat. Nu a fost o gafă izolată, edilul s-a remarcat şi cu alte ocazii prin afirmaţii neinspirate, a fost chiar amendat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării după ce a luat-o pe arătură. Să tragem de aici concluzia că suntem conduşi de un primar „analfabet funcţional”, de un individ care nu deţine proprietatea termenilor? Nici vorbă, un mediocru precum Chirica stăpâneşte suficient de bine cel puţin vocabularul de bază. Mai degrabă, avem un primar care cinci ani a cultivat monologul, care nu înghite cultura schimbului de idei, care a evitat pe cât posibil execiţiul întrebărilor incomode.

Cu câteva zile înainte ca edilul să înşire lozinci din faţa Palatului Roznovanu, doi jurnalişti au fost opriţi de paznici la poarta instituţiei, fiindu-le interzis accesul la o conferinţă de presă a Primăriei. Motivul invocat oficial, lipsa unei acreditări. În fapt, o ficţiune, pentru că din informaţiile noastre nici un jurnalist local nu dispune în mod fizic/ scriptic de o „acreditare”. Intrările ziariştilor la Palatul Roznovanu se fac pe „ochi frumoşi”, discreţionar dinspre biroul de presă, via Chirica, funcţie de toanele primarului. Există, ce-i drept, un regulament din 2016 care defineşte baza relaţiilor dintre municipalitate şi presă, document cu unele prevederi aberante. Spre exemplu, în capitolul IV, art. 9, se precizează că Primăria „poate retrage acreditarea ziariştilor care aduc grave prejudicii de imagine instituţiei”. Or, în esenţă asta e meseria jurnalistului, să pună sub semnul întrebării deciziile instituţiei, să critice poziţiile oficiale, să bată obrazul celor care reprezintă prin mandat interesul comunităţii. Dacă un jurnalist nu aduce prejudicii de imagine Primăriei înseamnă că lucrează la PR-ul instituţiei, că nu are nevoie de acreditare de la biroul de presă, ci de salariu. Precizarea că prejudiciile de imagine trebuie să fie „grave” este irelevantă. Mai întâi pentru că lipseşte din aliniatul anterior („Instituţia poate refuza acreditarea  ziariştilor care au adus prejudicii  instituţiei”), în al doilea rând pentru că termenul nu apare definit, măcar exemplificativ, nicăieri în document. De ce întrebările incomode ar atrage prejudicii grave instituţiei, nu şi protejarea unui patron de presă condamnat pentru şantaj? În concluzie, interdicţia impusă de Primărie celor doi ziarişti constituie un abuz din partea primarului, chiar şi în cazul în care biroul de presă s-ar acoperi peste noapte cu „acreditări”. Însuşi regulamentul instituţiei privind relaţia cu presa este viciat şi uşor de invalidat în instanţă.

Câteva precizări despre alocuţiunea ţinută de Chirica şi Alexe pe pietonal, după depunerea candidaturilor. Cei doi, prin vocea liderului PNL, au refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliştilor invitaţi (!) la întâlnire. Nu e o conferinţă de presă, a explicat Alexe, pentru ca ulterior să publice pe contul personal de Facebook înregistrarea monologului sub titlul „conferinţă de presă”. De prisos să amintim că reprezentaţii celorlalte partide, inclusiv PSD (!?), au stat de vorbă cu ziariştii după depunerea candidaturilor.

Paradoxal, Chirica pierde cel mai mult din izolarea faţă de presa care îl critică. El e primul care ar avea de câştigat dacă i-ar lăsa pe jurnaliştii incomozi să-şi dea cu firma în cap printr-un comportament neadecvat în dialogul cu primarul. Cu precizarea că publicul stabileşte dacă un jurnalist se comportă decent, civilizat în relaţia cu autoritatea, nu şeful autorităţii. Apoi, prin fuga de o parte a presei lasă de înţeles că are ceva de ascuns, că apără interese obscure, o impresie care se sedimentează în timp, dar care odată sedimentată capătă forţa sentinţei definitive. „Chirica e omul mafiei imobiliare”, „Chirica are cinci vile” etc. Pe parcursul celui de-al doilea mandat (dacă îl obţine) aceste prezumţii se vor acutiza şi nu vor mai putea fi răsturnate nici cu „mama” consultanţilor de imagine. Vezi „Puie Monta” sau „M.e PSD”.

Pe lângă Chirica, fireşte că şi Iaşul pierde la capitolul imagine. Se proiectează în ochii terţilor ca un oraşel prăfuit de provincie, la cheremul unui baron care cenzurează informaţia publică şi cu restanţe „grave” la capitolul comunicare.