Nababii de la vârful Apavital și-au votat o nouă majorare de salarii: 30 - 40.000 de lei lunar
Bugetul pentru anul în curs al celei mai mari societati cu capital de stat din Iasi este cu ap (...)
citeste totsambata, 10.04.2021
Judecătorii Curţii de Apel Iaşi a pronunţat ieri sentinţa definitivă în dosarul în care cap de afiş a fost primarul municipiului Paşcani, Dumitru Pantazi. Judecătorii au admis apelurile DNA doar în privinţa altor inculpaţi din dosar, Vasile Bodnar şi Emilian Oneaţă, care au primit pedepse cu amânare. Astfel, în privinţa lui Pantazi, sentinţa a rămas aceeaşi ca în fond, achitare.
E a doua victorie a primarului din Paşcani împotriva DNA, el mai fiind achitat şi în dosarul “Agrocomplex”, alături de alţi 28 de inculpaţi, printre care şi parlamentari.
În acest dosar, edilul a fost judecat pentru abuz în serviciu şi achitat în primă instanţă, în timp ce alţi inculpaţi din dosar au primit pedepse de închisoare cu amânare. Acest dosar a fost trimis în instanţă în 2016, acuzaţiile procurorilor vizând fapte de acum mai bine de opt ani. Potrivit procurorilor anticorupţie, în anul 2011, PrimăriaPaşcani a derulat o licitaţie publică privind concesiunea unui teren de 15 metri pătraţi, ce a fost câştigată de firma SC Perla Neagră SRL.
Patronul acesteia, Emilian Oneaţă, împreună cu Vasile Bodnar şi arhitectul Alexandru-Dorin Curelaru, a depus la PrimăriaPaşcani o cerere pentru a obţine o autorizaţie de construire pentru un fast-food. În documentaţia depusă la Primărie se menţionacă terenul pe care avea să fie construit fast-foodul ar fi avut o suprafaţă de 36 de metri pătraţi, aspect fals, spun anchetatorii.„În perioada 16.07.2012 - 11.02.2013, inculpatul Pantazi Dumitru, în calitate de Primar al Municipiului Paşcani, împreună cu inculpaţii Zuzan Mircea şi Prisecaru Ovidiu-Ciprian, în exercitarea atribuţiilor de serviciu au semnat o autorizaţie de construire, în condiţiile în care nu exista acordul scris, dat în formă autentică, de către proprietarii unei clădiri învecinate“, au precizat procurorii DNA.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
EUobserver: Patru persoane au murit în Rusia după ce au fost vaccinate cu Sputnik V
Cele mai tari gafe ale Prințului Philip: „Arăți de parcă ești pregătit de culcare”
VIDEO Pastor amendat deoarece boteza pe malul Dunării, la Galați
Directorul de la Foișor, care a întârziat evacuarea pacienților, a fost numit de Firea, fără concurs
FOTO Grătare și manele la Ciric. Zeci de tineri se distrează la soare
VIDEO Concert gratis în pădurea Dobrovăț. Păsările scot ”sunetul primăverii”
VIDEO Focuri de armă şi salve de tun în oraşele din Marea Britanie, în onoarea prinţului Philip
VIDEO O femeie din SUA i-a pus unghii false căţeluşei sale. Cum arată animalul
Turismul de aventură, la mare căutare în această perioadă a anului. Cum te poți distra în Bihor
VIDEO Preotul Merticariu, înmormântat în prezența a zeci de ieșeni. Biserica a fost neîncăpătoare
Visul lui Fenechiu, aeroport privat la Tuzla, oprit. Cîțu: Am încredere în avizul MAI
VIDEO Transnistria a ascuns că vaccinurile distribuite medicilor sunt donate de România
5.600 euro/lună de la stat pentru senatorul PSD Florian Bodog, acuzat de fals și abuz în serviciu
Feriți-vă de vaccinurile chinezești! Coronavac are eficacitate aproape de zero, după studii
VIDEO/FOTO Coloană de zeci de mașini și motocicliști în Păcurari. Începe marșul auto pentru A8
FOTO El este șoferul după care s-a tras cu arma pe străzile Iașului în miez de noapte
Nababii de la vârful Apavital și-au votat o nouă majorare de salarii: 30 - 40.000 de lei lunar
Calvar la maternitate. "Scoatem copiii din mame mai repede, pentru ca acestea să poată respira"
Moartea cercetătorului ieșean în costum de scafandru: misterul din adâncul mării
Record de decese din cauza COVID: 12 bolnavi răpuși. Unitatea mobilă de ATI a fost pornită
Se semnează contractul pentru 20 de autobuze electrice din Polonia
A murit reputatul istoric Ioan Caproşu. „Exigent, sever, dar un foarte bun pedagog”
Încă o rundă de ceartă la uşile închise ale spitalului mobil
Protest pentru autostradă, la Cristeşti, cu maşini din judeţele Moldovei
Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (III)
Salariul mediu net a ajuns în judeţul Iaşi la 3.323 de lei/lună
L-aţi uitat pe politicianul care venea la Primărie cu Buceagul Ceapeului? Iacătă-l la uşă!
Pensionar "uşurat" de 14.600 de lei. Hoața știa unde este ascunsă cheia de la casă
A demisionat directorul Liceului Agricol din Miroslava. Este scandal cu o angajare pe ”pile”
Nicolae GRECUÎncercare pe înaintare, cu speranţe de transformare |
Eugen MUNTEANUMetamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (III) |
pr. Constantin STURZUO Iubire şi nouă fericiri |
arh. Ionel OANCEAUrbanismul slăbiciunilor |
L-aţi uitat pe politicianul care venea la Primărie cu Buceagul Ceapeului? Iacătă-l la uşă! |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.