Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, audiat la DNA

GALERIE
gheorghe stefan
  • gheorghe stefan
- +

Primarul municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, a venit luni la DNA, pentru a fi audiat, el declarând că a fost chemat în calitate de martor, într-un dosar privind presupuse fapte de corupţie.

Gheorghe Ştefan a spus, la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), că a fost citat să se prezinte în calitate de martor într-un dosar, fără a preciza despre ce cauză este vorba şi care ar fi faptele vizate de anchetatori.

Potrivit unor surse judiciare, Gheorghe Ştefan a fost citat de procurorii anticorupţie în acelaşi dosar în care a fost chemat pentru a fi audiat şi vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor a fost vineri la DNA, el declarând că a dat o declaraţie de martor în dosarul privind plângerea făcută de PPDD în cazul preşedintelui Consiliului Naţional al Audiovizualului. Hrebenciuc preciza că le-a spus anchetatorilor despre relaţia instituţională dintre Parlament şi CNA.

Întrebat în ce relaţii este cu primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, Viorel Hrebenciuc a arătat că nu este în nicio relaţie cu acesta.

Întrebat dacă a intervenit la membrii CNA în favoarea lui Gheorghe Ştefan, pentru obţinerea unei licenţe pentru un post de televiziune, Hrebenciuc a răspuns: "Da' de unde".

De asemenea, întrebat dacă a discutat cu membri ai CNA pentru favorizarea unei televiziuni în scopul obţinerii licenţei, Hrebenciuc a spus: "Niciodată".

Deputatul PPDD Liliana Mincă, membru al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor, a depus o plângerea în luna iulie la adresa Laurei Georgescu, după ce în presă au fost difuzate înregistrări audio în care şefa CNA foloseşte un limbaj licenţios şi face referire la anumite practici, pentru obţinerea de sponsorizări cu logistică în favoarea Consiliului. Plângerea are ca obiect infracţiunile de luare de mită şi trafic de influenţă.

În plângere sunt menţionate şi fragmente din înregistrările cu Laura Georgescu, în care aceasta face referire la o posibilă sponsorizare sau donaţie a unor laptopuri pentru Consiliu.

În acest dosar, la DNA au fost audiaţi, săptămâna trecută, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului, Laura Georgescu, şi mai mulţi membri ai CNA.

Mediafax

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri