Primarul Iașului a semnat pentru distrugerea Esplanadei Oancea
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Comunicat de presă (P)

Primarul Iașului a semnat pentru distrugerea Esplanadei Oancea

GALERIE
bodea esplanada Oancea
  • bodea esplanada Oancea
- +

Deputatul Marius Bodea atrage atenția că Espanada Oancea este în pericol după ce Primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica, a emis autorizațiile de construire a două blocuri turn în acea zonă. Asta deși anul trecut acesta a promis ferm că nu va face acest lucru până când ”autorităţile locale, investitorii şi locatarii vor ajunge la un consens raţional cu privire la viitorul acestei zone”.

Esplanada este singurul spațiu public pe care mii de cetățeni îl folosesc pentru a se relaxa, pentru a ieși cu copiii la plimbare sau pur și simplu pentru a socializa. Primarul Chirica nu s-a ținut de cuvânt. Respectarea unei promisiuni e, în fapt, lipsă de respect față de cetățeni, iar d-l Mihai Chirica pare să nu înțeleagă acest lucru, din păcate! Practic, Primarul orașului și-a pus pecetea pe distrugerea ireversibilă a Esplanadei Oancea și a întregii zone de promenadă. Construcția a încă două blocuri-turn în acel loc va însemna distrugerea unei oaze de verdeață și de liniște pentru localnici. Îl invit pe primarul Chirica să meargă să vorbească cu oamenii din Tătărași, la fel cum a făcut când se afla în campanie și le-a cerut votul”, a spus deputatul Marius Bodea, Președintele Biroului Politic Local al PNL.

Reamintim că în urma sesizărilor făcute de deputatul Marius Bodea, Prefectul Iașului a decis atacarea PUZ-ului prin care primăria a aprobat construcția unui bloc-turn în capătul Esplanadei.  Este unul dintre cele trei blocuri-turn aprobate în Consiliul Local.

Voi continua să mă și voi face tot posibilul pentru stoparea construirii acestor două blocuri autorizate de primarul Mihai Chirica. Deja lucrez la sesizarea pe care o voi înainta Prefectului și tuturor instituțiilor care pot anula această aberație urbanistică”, a adăugat deputatul Marius Bodea.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ultimul val

Cătălin ONOFREI

Ultimul val

Câţi oameni au înţelepciunea de a se îndoi de lucrurile în care cred cu atâta tărie?

Filmuletul zilei

opinii

Tokyo – motivul nostalgiei

Victor BEJAN

Tokyo – motivul nostalgiei

Trăgând cu ochiul, prin televizor, către Jocurile Olimpice de la Tokyo, nu se poate să nu mă ducă memoria și la lumea sportului nostru bahluian „oropsât”, vorba lui Creangă.

Măştile lui Adrian Marino (II)

Florin CÎNTIC

Măştile lui Adrian Marino (II)

În preambulul centenarului de la naştere (5 septembrie) aş cere îngăduinţa ca să amorsez dezbaterea reluând acest text, în trei părţi, scris în 2015, la un deceniu de la moartea cărturarului. E o discuţie care se cuvine făcută fără patimă, dar şi fără parti pris-uri, pentru a descrie şi devoala măştile succesive care se întrevăd sub chipul sever, aulic, al ieşeanului apostat.

...Şi parfumul de tei în Copou

Radu PĂRPĂUȚĂ

...Şi parfumul de tei în Copou

Se întâlneau în jurul Universităţii. Se plimbau, ţinându-se de mână, pe dealul Copoului şi pe străzile din jur: până la Biblioteca Eminescu şi luând-o apoi câteva sute de metri spre Păcurari, până-n parcul Copou spre liceul Negruzzi sau prin încrengătura de uliţe repezi din sus de liceu, pe partea cealaltă până ieşeau în Sărărie - în acest din urmă loc chiar nu-i întâlnea nimeni cunoscut. Când se întâlneau cu vreun profesor de-al lor, le era ruşine şi îşi desprindeau repede mâinile, deşi - îşi dădeau seama - profesorul sau profesoara zâmbeau când îi vedeau. Lui i s-a părut că a văzut o dată un fel de înduioşare în ochii unei profesoare la vederea lor.

pulspulspuls

Iaca secretul dosarului surpriză care a adus un vice nou la Roznovanu!

PULS

Iaca secretul dosarului surpriză care a adus un vice nou la Roznovanu!

Vă povesteam ieri aicea la rubricuţă, stimaţi telespectatori, despre cum s-a făcut şi s-a dres încât noul vice dat afară din USR, junele Ciorăpel, avea deja dosarul făcut, la cheie, ca să conteste în instanţă decizia partidului de a-l exclude, contestaţie fără de care omul ar fi rămas fără mandat şi, evident, ciuciu vice dup’aia. 

Caricatura zilei

Propunere de nou sport olimpic

Editia PDF

Bancul zilei

Când ma întâlnesc în parc si vorbesc cu barbati casatoriti, am impresia ca toti traim cu aceeasi femeie! (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.