Primarul Iaşului cere ca elevii din clasele I-IV să înceapă cursurile la 8.30

joi, 17 noiembrie 2022, 02:50
2 MIN
 Primarul Iaşului cere ca elevii din clasele I-IV să înceapă cursurile la 8.30

Cursurile școlare ar putea începe mai târziu pentru elevii din învățământul primar. O astfel de propunere va fi adresată Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) de către municipalitatea ieșeană. 

Primarul Mihai Chirica a declarat, ieri, că o analiză preliminară privind traficul din oraș arată că, la orele de vârf, părinții care își duc copiii la școală au o influență majoră în circulația rutieră.

„Intenționăm, după o analiză făcută în ultimele săptămâni, să cerem Inspectoratului Școlar Județean ca învățământul primar de zi să înceapă cu orele 8.30, este cel care are  influența cea mai accentuată în traficul de dimineață, odată cu începerea școlii. În felul acesta, am decala un pic față de începutul altor cursuri, mai sunt care încep la 8 fără un sfert sau la 8 și un sfert, dar ponderea cea mai mare în trafic o are învățământul primar pentru care o să cerem să înceapă la 8.30”, a declarat primarul.

Edilul a adăugat că, prin implementarea unei astfel de măsuri, s-ar reduce traficul de la orele de vârf atât în cursul dimineții, cât și în cursul după-amiezii. Întrebat când va face această propunere către IȘJ, primarul a răspuns „cât mai repede”.

Potrivit lui Mihai Chirica, analiza preliminară de trafic arată că ponderea cea mai mare între șoferii care își duc copiii la școală este dată de cei care vin în zone centrale dinspre cartiere periferice sau comune limitrofe.

„Ar fi mai comod și pentru părinți, și pentru copii – s-ar trezi puțin mai târziu – și pentru trafic, și pentru noi toți. Sperăm ca Inspectoratul să înțeleagă, sigur este receptiv, iar noi nu facem propunerea abuziv, avem studiul de trafic și urmează să primim datele finale, vrem să comunicăm, să dialogăm și să găsim soluția cea mai bună”, a mai spus Mihai Chirica.

El a subliniat faptul că face referire strict la învățământul primar, respectiv elevii din clasa pregătitoare și până în clasa a IV-a inclusiv. În context, amintim că CTP pune la dispoziția elevilor, în fiecare dimineață, curse speciale pe 12 trasee, respectiv un total de 18 autobuze și 3 tramvaie pe rutele 3b, 5, 7, 8, 9, 11, 19, 28, 36, 42, 43 și 52, orele de plecare fiind cuprinse între 7.00 și 7.20.

Toate cursele au autocolante speciale pentru identificare, în condițiile în care accesul este permis doar elevilor, iar în cazul preșcolarilor și pentru însoțitori. În plus, din anul 2020, transportul public a devenit gratuit pentru elevi, peste 120 de unități de învățământ din oraș urmând pașii necesari astfel încât elevii și preșcolari să obțină abonamente gratuite. 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii