Primarul promite stadion nou, pe banii Guvernului. Dar în mandatul viitor
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Primarul promite stadion nou, pe banii Guvernului. Dar în mandatul viitor

GALERIE
stadion Iasi
  • stadion Iasi
- +

Încurajat de calitatea de nou membru PNL, edilul a prezentat ieri câteva planuri privind investiţii guvernamentale la Iaşi de circa 120 milioane euro.

Două proiecte importante ale Iaşului au o valoare estimată la peste 120 milioane euro. Primarul Mihai Chirica a declarat ieri că estimările actuale arată că amenajarea unui stadion la Iaşi şi construirea unei noi săli polivalente ar genera costuri de aproape 80 milioane euro şi, respectiv, 45 milioane euro. Edilul şef al Iaşului a reiterat ideea unui sprijin financiar guvernamental şi a spus că stadionul ar putea fi prins cu fonduri în 2021, iar Sala Polivalentă a rămas în analiză pentru bugetul anului în curs.

Mihai Chirica nu a detaliat ce sume ar putea fi alocate de către guvern în acest sens. Pentru implementarea proiectelor, Primăria Iaşi ar urma să intre în parteneriat cu Compania Naţională de Investiţii (CNI). „Stadionul va face obiectul analizei şi propunerii pentru anul 2021, iar Sala Polivalentă a rămas în analiză pentru bugetul anului în curs pentru a fi aprobată de Ministerul Dezvoltării. Efortul bugetar este destul de mare, dar dacă îl priveşti defalcat, pe 4 ani, nu mai este un efort bugetar atât de mare. Foarte important pentru noi ar fi să pornim stadionul municipal“, a declarat primarul Chirica.

Întrebat recent ce proiect de amploare îşi poate asuma că va fi început şi finalizat în perioada 2020 - 2024, dacă va câştiga un nou mandat de primar, Mihai Chirica a răspuns că stadionul ar putea fi un astfel de proiect. Despre Sala Polivalentă, primarul a precizat că parteneriatul cu CNI va fi unul mai extins, în sensul înfiinţării unui centru regional pentru educaţie sportivă şi tineret.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Temă

Cătălin ONOFREI

Temă

Test de reflecţie cognitivă: deliberare versus intuiţie.

Filmuletul zilei

opinii

Epilare inghinală

Briscan ZARA

Epilare inghinală

Sunt multe studii despre cum afectează psihologia omului ceea ce vedem, auzim, simţim din exterior. La fiecare întindere de coardă are loc o excitare a neuronilor care provoacă senzaţii neplăcute persoanei, dar dacă lucrurile se repetă, neplăcerea dispare încetul cu încetul şi apare o oarecare toleranţă la acea senzaţie, poate chiar e înlocuită cu plăcere. Nu mai eşti afectat, nu te mai impresionează în sens rău. Asta nu înseamnă că devii mai puternic, ci mai nesimţit, mai rigid, mai greu impresionabil.

Ocupare, şomaj şi câştiguri salariale în judeţul Iaşi

Ciprian IFTIMOAEI

Ocupare, şomaj şi câştiguri salariale în judeţul Iaşi

Articolul din această săptămână, ceva mai tehnic decât precedentele, demonstrează cu date statistice că, înainte de declanşarea pandemiei de COVID-19, nu a existat o criză a forţei de muncă în judeţul Iaşi.

New York, metropola vizionară

Mihai DORIN

New York, metropola vizionară

Conduita americană în raport cu celelalte civilizaţii ale lumii are şi o inevitabilă dimensiune imperială, însă felul în care ei au înţeles să valorifice cultura, rafinamentul, patriotismul, şi, nu în ultimul rând banii cetăţenilor în serviciul public, mărturiseşte despre măreţia naţiunii şi despre spirit vizionar. Pentru că în niciun alt loc din lume, patrimoniul cultural nu s-a îmbogăţit precum în America, prin râvna şi voinţa liberă a cetăţenilor educaţi şi prosperi. Statul este doar managerul acestui concept cultural.

pulspulspuls

Costel l-a bătut pe Măricel ca pe fasole. Iacătă ce scor de maidan: 11 la 6!

Costel l-a bătut pe Măricel ca pe fasole. Iacătă ce scor de maidan: 11 la 6!

Băbăetee băă, pfiu, pfiuu, pfiuuuu.... Ia’n fiţi atenţi aicea la băiatu’ pe ce se mai cheltuie bănuţul ieşenilor, că poate pe asta nu o ştiaţi! 

Caricatura zilei

Cu telefonu pe trecere

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.