Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Primarul se întoarce de mâine la serviciu

Primarul se întoarce de mâine la serviciu, fără Covid. „M-am uitat la o filmare şi m-am îngrozit“

GALERIE
mihai_chirica
  • mihai_chirica
- +

Chirica ar fi văzut sute de oameni care nu purtau mască. Primarul le va cere poliţiştilor să dea amenzi celor care nu respectă măsurile impuse de pandemie.

Primarul Mihai Chirica se întoarce la muncă mâine, după perioada forţată de izolare, timp în care a urmat tratament pentru Covid-19. În câteva zile, edilul şef al Iaşului va depune jurământul şi pentru un nou mandat. Mihai Chirica a intrat în izolare acum aproape două săptămâni, după ce a fost diagnosticat cu boala infecţioasă. Luni, la 11 zile de la primul test pozitiv, primarul a primit vestea că un alt test i-a ieşit negativ. La muncă va reveni şi viceprimarul Gabriel Harabagiu, dar acesta va mai ocupa această funcţie doar câteva zile, până la constituirea noului consiliu local. Harabagiu a fost şi el diagnosticat pozitiv în urmă cu două săptămâni. Chirica şi Harabagiu s-au izolat la domiciliu, având forme uşoare ale bolii, în timp ce un alt şef din Primărie, Vasile Tiron (director pe relaţii publice) s-a internat în spital şi urmează să fie externat în aceste zile.

„Un vecin îmi cumpăra pâine“

Primarul s-a autoizolat la vila în care locuieşte din Galata. „Din fericire, nu am avut simptome deosebite care să mă pună în pericol. Timpul trece, mai ales că a fost un curierat permanent între mine şi colegii mei, cu diverse probleme şi informări“, a spus primarul, întrebat de experienţa sa din izolare. „În cea mai mare parte, cumpărăturile erau făcute, nu am avut nevoie decât de pâine, produs pe care mi-l mai cumpăra un vecin. Medicaţia am luat-o chiar înainte de a intra în izolare, şi nu am mai avut nevoie de completări. Nu a fost o problemă deosebită, am fost un caz fericit“, a adăugat edilul şef al Iaşului.

Primarul a susţinut că nu este clar în acest moment de la cine a contractat boala infecţioasă: viceprimarul Harabagiu s-a autoizolat imediat după ce a fost într-o scurtă vizită în Grecia, în timp ce cu directorul Tiron nu ar fi avut un contact direct care să faciliteze transmiterea virusului. „E şi un pic suspect, nimeni nu s-a infectat din cabinet, aproape că nu pot să-mi dau seama nici măcar de unde am contactat boala. Am preluat virusul de undeva, dar nu l-am dat la nimeni: nici soţia, nici şoferii mei cu care am stat ore întregi“, a completat primarul.

Toţi colaboratorii apropiaţi ai primarului din cabinet şi-au făcut testul în urmă cu două săptămâni, dar la niciunul dintre aceştia nu a fost confirmată prezenţa virsului. „Important este că m-am depozitivat într-o manieră normală. Eu nu pot să mă plâng, dar alţi colegi, de exemplu Vasile Tiron, nu s-a simţit foarte bine, care şi astăzi este în spital, dar va fi externat zilele acestea“, a mai spus Mihai Chirica.

„Voi face comandament zilnic!“

Edilul şef al Iaşului a precizat că lumea trebuie să înţeleagă că acest virus este foarte contagios, iar pentru cei care deja au unele probleme de sănătate, poate provoca forme severe ale bolii infecţioase. În context, primarul spune că va da jos milităria din pod după ce va întoarce la muncă. „Mă întorc la treabă de joi şi voi face comandament zilnic legat de respectarea măsurilor de protecţie. Zi de zi voi cere rapoarte asupra numărului de amenzi date, ieri (luni, n.r.) m-am uitat la o filmare de pe pietonalul Ştefan cel Mare şi m-am îngrozit: erau sute de persoane fără mască. Până la urmă, legea nu mai este interpretabilă, cei sancţionaţi pot contesta în instanţă amenda. Voi cere poliţiştilor să aplice aceste măsuri“, a explicat primarul.

Potrivit edilului, un rol important în transmiterea comunitară a virusului l-a avut şi începerea şcolii, dar şi alţi factori - în special evenimentele private de tot felul care au facilitat infectarea în număr mare a persoanelor participante. „Trebuie să păstrăm în continuare orice măsură de protecţie, preventivă, nu ştii niciodată când poţi deveni pacient. Nu trebuie să disperăm, nu trebuie să nu avem încredere în sistemul medical, pentru că sistemul medical funcţionează, s-a văzut foarte clar acest lucru. Sistemul are limitele sale şi va trebui să acceptăm şi aceste lucruri, dar, cred că cel mai important lucru este în primul rând să ne ferim noi şi să ne gândim la sănătatea noastră“, a conchis primarul Chirica.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri