Primele critici la proiectul extinderii Aeroportului: "Nu este fezabil"
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
Oala cu Gust
anunturi

miercuri, 27.10.2021

Primele critici la proiectul extinderii Aeroportului: "Nu este fezabil"

GALERIE
marius bodea
  • marius bodea
- +

"E cât se poate de clară nevoia de a avea un pol aerian la Iaşi. Dar e o boală a ctitoriei în administraţiile din România: a mea să fie cea mai mare. Or, în aviaţie, în aeroporturi, finanţatorii evaluează după comportamentul investitorului privat în economie. Altfel spus, nu mă interesează că vrei să-l faci mare (terminalul de pasageri, n.r.), mă interesează să scoţi profit cu banii pe care ţi-i dau. Or, la ce megalomanie am văzut că pregătesc acolo, nu e bine", a afirmat Marius Bodea într-o conferinţă de presă.

Senatorul USR PLUS a acuzat conducerea Consiliului Judeţean că "ascunde concluziilor consultantului JASPERS al Comisiei Europene, care transmit ideea că nu e fezabil ce vor să facă" pe Aeroport. "Există un risc major să nu fie finanţat acest proiect", susţine fostul director al Aeroportului Iaşi din perioada 2012-2016, referindu-se la cofinanţarea necesară pe lângă banii europeni. El a menţionat şi faptul că trebuie făcută dovada existenţei căilor de acces pentru cei peste 3 milioane de pasageri pe care îi vizează noul terminal de pasageri.

Săptămâna trecută, plenul CJ a adoptat în unanimitate propunerile de hotărâre privind extinderea infrastructurii aeroportuare, respectiv construirea unui terminal de pasageri pe trei niveluri, cu o suprafaţă desfăşurată de peste 31 de mii mp. Aşa cum am mai relatat, este vorba de costuri totale de 90 de milioane de euro, din care 72,6 milioane reprezintă valoarea totală eligibilă. Regia ar trebui să acopere diferenţa de peste 17 milioane de euro, cea mai mare parte reprezentând TVA (14 milioane euro).

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Şcoala în pătrăţele

Ioan Alexandru TOFAN

Şcoala în pătrăţele

Nu ştim să facem ore online sau să folosim calculatorul în şcoală, altfel decât ca pe un telefon mai mare. Putem învăţa, ce-i drept, dar asta cere timp. Dar putem, între timp, să încercăm să preţuim mai mult şcoala, iar apoi, cred, învăţământul online nu ar mai fi o problemă.

Filmuletul zilei

opinii

Un veac de singurătate: Regele Mihai (I)

Florin CÎNTIC

Un veac de singurătate: Regele Mihai (I)

Într-o tăcere asurzitoare, a trecut complet neobservată aniversarea celor o sută de ani de la naşterea ultimului Suveran al României. Între timp, s-a fâsâit şi cel mai mare miracol postdecembrist - transformarea haimanalelor securiste ale anilor 90 din detractori mizerabili ai monarhiei în propagandişti excitaţi care-şi smulgeau părul din cap şi îmbăloşau catafalcul regal cu elogiile lor false, în urmă cu patru ani. Dar de asta există arhivişti: să ne ajute să nu uităm! 

Era odată...

Radu PĂRPĂUȚĂ

Era odată...

Şi iernile parcă erau mai ierni pe vremea aceea! Ori poate să mă fi prea moşnegit eu şi să văd binele numai în trecut? Nu ştiu copil să nu fi mers cu uratul sau cu colindatul, că pe atunci ne lăsau părinţii, nu se temeau că o să păţim nu ştiu ce chestii nasoale şi nu ne dădeau o sută de lei sau de euro numai să stăm cuminţi acasă; şi răsuna tot satul pe atuncea de hăăăi-hăi, de pristandaua la muzicuţă, de zornăitul salbelor cu clopoţei ale mascaţilor sau de mugetul buhaiului (oare ştiţi ce-i acela „buhai” sau vă trebuie şi pentru asta o expoziţie etnografică?), cum nu găsiţi voi pe internet oricât aţi căuta.

Cronicarul muzical şi omul de cultură Liliana Gherman

Alex VASILIU

Cronicarul muzical şi omul de cultură Liliana Gherman

Scriind în săptămânile trecute despre dirijorii Cristian Mandeal şi Ion Baciu, am selectat din comentariile concertelor orchestrei Filarmonicii ieşene, publicate de Liliana Gherman în revista „Cronica” din 1966 până în 1995. Erau analize de natură publicistică, spre înţelesul cititorului aflat pe o treaptă superioară a perceperii, a plăcerii în domeniul artei sunetelor cultivate, dornic să înţeleagă mai mult, să-şi pună în relaţie impresiile formate în sala de concert cu impresiile cronicarului. 

pulspulspuls

Iacătă cine-s în realitate oamenii lui Dragnea de pe Bahlui în gios!

Iacătă cine-s în realitate oamenii lui Dragnea de pe Bahlui în gios!

Ei bine, dragi cetitori, nu ştim dacă aţi găsit până acum timp ca să aruncaţi un ochi pe trecutul sau prezentul celor care sunt prezentaţi ca fiind oamenii lui Dragnea în târg, dar iote că noi am găsit oleacă de vreme şi, din ce-am aflat, ne-am pus deja mâinile-n cap când am văzut cam ce se prezintă pe piaţă, de către unii, ca fiind alternativa post-pandemică pentru votanţii PSD. 

Caricatura zilei

Mall

Editia PDF

Bancul zilei

Cercetatorii ardeleni au descoperit ca oricâta mâncare le-ai da musafirilor, tot se îmbata.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Ar trebui închise școlile dacă se trece de 6 la mie?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.