Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
Legea offshore, adoptată de PSD, în perioada Dragnea, a blocat investițiile în exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră. România are zăcăminte mari în larg, dar abia de anul viitor acestea vor ajunge pe țărm.
Primele gaze din Marea Neagră vor intra în sistemul național de transport în prima parte a anului viitor. Cei de la Black Sea Oil and Gas (BSOG) sunt aproape de final, a declarat ministrul interimar al Energiei, Virgil Popescu, la #2021 Summit de energie, organizat de Newsweek România.
„E adevărat că e un zăcământ mai mic, dar cel puțin în primii ani vor fi extrași circa 1 miliard de metri cubi anual. Vom avea gaze pe zăcământul Aurora-Doina probabil în primăvara anului viitor.
La cel mai mare zăcământ, Neptun Deep. Romgaz a finalizat tranzacția cu Exxon, a fost aprobată în Consiliul de Administrație, urmează aprobarea în Adunarea Generală a Acționarilor, care e deja convocată. Sper ca decizia de investiții în Neptum Deep să fie luată maxim în prima jumătate a anului 2022, pentru că gazele de mare Neagră trebuie să intre în sistemul național de transport.
Eu am estimat că în 2026 vor intra gazele din acel zăcământ mare din Marea Neagră”, a menționat ministrul Energiei.
Mai mult, pe newsweek
Cuvinte cheie: + exploatare, gaze, marea neagra
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
IMAGINEA ZILEI: fața occidentală a aeroportului Iași după ce s-a deschis marelui public
4,25 milioane de dolari pentru cel mai scump medicament din lume
Bulevardul Socola, închis pe jumătate. Pe unde au fost deviate autobuzele
VIDEO PRIMELE IMAGINI cu craterul format de prăbușirea dronei, la 8 km de Brăila
Prognoză meteo pentru luna aprilie: Temperaturi peste cele normale. În ce zone sunt anunțate ploi
Ciucă se gândește la o confruntare cu Ciolacu la alegerile prezidențiale
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |