Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Primele ninsori la munte. Traficul a fost restricționat pe Transalpina

GALERIE
ninsoare
  • ninsoare
- +

Ninsoarea creează deja probleme în zona montană din județul Argeș. Pe Transfăgărășan, o mașină a derapat din cauza zăpezii depuse pe carosabil. Autoturismul nu era echipat cu anvelope de iarnă. La peste 1.700 de metri, stratul de zăpadă ajunge chiar și la 10 centimetri.

 
Potrivit salvamontiștilor, în zona montană înaltă din Argeș ninge încă de ieri. Aceștia îi sfătuiesc pe șoferii care vor să traverseze Transfăgărășanul să fie pregătiți corespunzător.
 
”Conducătorii auto dacă își doresc să traverseze Trasfăgărășanul zilele acestea e bine să o facă cu mașina echipată de iarnă. Dacă sunt surprinși de zăpadă fără tot ceea ce le trebuie – anvelope de iarnă și lanțuri antiderapante – e posibil să aibă probleme”, a declarat șeful Salvamont Argeș, Ion Sănduloiu.
 
De altfel o mașină a avut probleme, în această dimineață, pe Transfăgărșan. Șoferul a fost ajutat de drumari.
 
”Nu a mai putut să mai meargă pentru că derapa. Oamenii încă nu și-au echipat mașinile pentru iarnă și, vă dați seama, atunci când intri într-o zonă de genul acesta, de la 1.800 de metri în sus este climat subpolar, deci trebuie să te aștepți…câteodată și vara se întâmplă așa ceva”, a mai spus Ion Sănăduloiu.
 
Salvamontiștii au sfaturi și pentru turiștii care se aventurează pe munte în aceste zile.
 
”Turiștii trebuie să fie conștienți de faptul că le trebuie deja echipament de iarnă. Asta înseamnă colțar, bețe de schi etc. Fiecare turist trebuie să aibă o lanternă cu baterii proaspete în rucsac  pentru că ziua a început să se micșoreze. Deja la ora  19.00 este întuneric”, a precizat Ion Sănduloiu.
 
Probleme și în Sibiu
 
Strat de zăpadă s-a depus și la Bâlea Lac, unde ninge în continuare. Stratul de zăpadă măsoară 15 cm. Fulguielile ar putea ajunge și în stațiunea Păltiniș iar ploile din zonele joase din județul Sibiu ar putea continua până diseară.
 
Miercuri dimineață, la ora 9.00 în Sibiu se înregistrau 6 grade Celsius în zona Aeroportului. La Bâlea Lac erau minus 4 grade Celsius şi ninsoare. La noapte minima va fi de minus 1 grad în Sibiu, minus 5 grade la Păltiniș și minus 8 la Bâlea Lac.
 
Trafic restricționat pe Transalpina
 
De asemenea, traficul rutier este restricționat pe Transalpina din cauza viscolului şi a zăpezii.
 
Traficul pe sectorul cuprins între Rânca și Obârșia Lotrului a fost închis pentru mașinile care nu sunt echipate pentru sezonul rece.
 
În zonă a nins și este viscol. Zăpada depusă pe carosabil a ajuns la un strat de 3-5 cm. Echipaje pentru deszăpezire din Gorj şi Vâlcea intervin pe respectivul sector.
 
Poliția din Gorj atrage atenția: cei care vor fi prinși că intră pe Transalpina fătă să aibă mașinile dotate corespunzător vor fi sancționați cu 9 până la 20 de puncte de penalizare și le vor fi reținute certificatele de înmatriculare. Până în seara de 6 octombrie, la ora 23.00, în județul Gorj sunt așteptat ploi însemnate cantitativ, răcire accentuată, intensificări ale vântului și ninsori la munte.
 
Prima ninsoare în Pasul Tihuța
 
A căzut prima ninsoare și în Pasul Tihuța, dar și în Munții Rodnei, iar temperatura a scăzut sub zero grade Celsius.
 
În Pasul Tihuța, situat între Bistrița-Năsăud și Suceava, mai multe echipaje de deszăpezire au fost trimise în zonă.
 
Este afectată de ninsori și trecerea din Bistrița-Năsăud spre Maramureș, pe DN 17 D, în zona Pasului Șetref, însă acolo nu a fost necesară intervenția cu utilaje.
 
Ninsoare și în Munții Rodnei, unde temperaturile sunt negative.
 
Zona de munte a județelor Bistriţa-Năsăud și Maramureş se află, până la 12.00, sub avertizare COD GALBEN de vreme rea. La altitudini de peste 1000 de metri, vântul va viscoli zăpada iar vizibilitatea va scădea simțitor.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri