Primul milion de euro din sistemul RetuRO și două aspecte extrem de supărătoare

joi, 16 mai 2024, 03:00
1 MIN
 Primul milion de euro din sistemul RetuRO și două aspecte extrem de supărătoare

Singura acțiune care ne rămâne la îndemână este să alegem politicieni imparțiali, unii care să nu direcționeze banii dintr-un buzunar în altul după propriul interes, ci unii care să încurajeze comerțul și respectarea libertăților individuale.

Îmi povestea recent un prieten că în prima lună de implementare a sistemului RetuRO un supermarket ar fi rămas, la nivel național, cu plus de circa un milion de euro. Adică a taxat clienții care au achiziționat ambalaje returnabile cu 50 de bani/bucată, iar aceștia nu s-au mai întors să le returneze și să ceară suma plătită. Asta înseamnă că 10 milioane de ambalaje nu au mai ajuns înapoi.

Nu am putut verifica cu exactitate veridicitatea acestei povești. Poate este doar un simplu zvon, unul răspândit de concurență, de asta am ales să nu public numele magazinului. Oricum ar fi, trebuie să știți că este vorba despre un comerciant de top, unul căruia îi trec pragul lunar milioane de oameni. Deci, dacă cântărim bine, putem spune fără să greșim prea mult că nu este imposibil să se fi întâmplat chiar așa. Discuția aceasta nu am deschis-o să spun că supermarketurile sunt lacome și clienții sunt fraieriți. Trăim într-o țară liberă și avem de unde alege, putem să cumpărăm foarte bine de la colțul drumului dacă nu ne convine ce fac marii retalieri, nu ne obligă nimeni să le trecem pragul sau mai mult să lăsăm banii pe acolo. Cert este că taxa nu a fost impusă de magazine, ci de către stat/guvern.

Măsura este una cât se poate de bine venită. Un lider de sindicat din Suedia venit în vizită în România la începutul anilor 2000 ar fi spus când a văzut pet-urile împrăștiate pe câmpurile din țară că acum este sigur că sticlele de plastic cresc prin însămânțare și nu sunt produse așa cum știa el. Gluma amară la adresa noastră ne arăta de fapt dezastrul ecologic pe care-l traversam acum 21-22 de ani și care între timp s-a adâncit. Chiar și în inima celor mai mari păduri din România poți întâlni fără prea mare greutate câte un pet aruncat, ce să mai spun de malurile apelor sau de terenurile din apropierea marilor orașe. Și nu doar acolo!

Deci, trebuie spus apăsat că măsura luată la începutul acestei primăveri este una bună. Intențiile bune se izbesc însă uneori de ziduri aproape de netrecut. Chiar dacă aparent toată lumea s-a aliniat pentru a pune această inițiativă benefică în practică s-a dovedit că realitatea bate de multe ori teoria. Din propria experiență pot spune că sistemul are cel puțin două deficiențe majore.

În primul rând, magazinele primesc ambalajele selectiv. Din ce am constatat, poți returna ambalaje acolo de unde le-ai cumpărat. Adică, dacă o marcă de apă minerală nu este în oferta unui retalier, atunci nu îți primește ambalajul. Din această cauză vezi lăzi pline cu ambalaje lăsate de clienți lângă aparatele de recliclat. Odată ce ai ajuns la un magazin cu un sac plin de pet-uri, doze de aluminiu sau sticle este foarte greu să te deplasezi la concurență pentru a scăpa de ele. Le pui, scârbit, lângă aparat, ridici voucherul dacă primești și mergi mai departe. Din această cauză au apărut și „întreprinzătorii” care strâng ce lași tu în urmă, le sortează și încearcă să obțină bani de buzunar. Pe alocuri este un spectacol dezagreabil: clienți care sortează, angajați ai magazinelor care se învârt pe lângă aparate și „întreprinzători” înfipți pe jumătate în lăzile cu ambalaje refuzate și aruncate.

În al doilea rând, de foarte multe ori mi s-a întâmplat ca aparatele de reciclare să nu funcționeze sau din patru doar unul să poată fi accesat, iar cozile formate nu era dintre cele mai mici. Ce faci când ești într-o astfel de situație? Pleci? Arunci ambalajele? Le pui la spate, te urci în tramvai/autobuz și te îndrepți spre altă destinație (n.r. – nu toți oamenii au permis sau mașină personală)? Te cerți cu paznicul magazinului? Chemi managerul? Poate vine, poate nu! Greu de spus și mai ales greu de luat o decizie „salvatoare”. Ultima dată când am încercat să plasez niște ambalaje la un complex comercial format din Kaufland și Lidl m-am lăsat păgubaș, am înjurat în gând și am aruncat ambalajele în lăzile de lângă aparatele de recliclat. Pur și simplu nu mai aveam timpul necesar și nu mai eram dispus să îndur: unele dispozitive nu funcționau sau nu mi-au primit ambalaje cu toate că le achiziționasem de acolo. Paguba, desigur, a fost trecută în contul meu. Să spunem că lunar achiziționez ambalaje de 20-30 de lei, nu-i chiar imposibil, asta înseamnă la un calcul simplu că anual poți arunca pe fereastră circa 250 de lei.

Problemele acestea se vor rezolva doar în momentul în care aparatele de colectat vor funcționa mai bine și mai mult timp și mai ales când toate ambalajele vor putea fi predate oriunde indiferent de unde au fost achiziționate. Până atunci, Guvernul parcă a lucrat spre binele marilor magazine și în paguba clienților lor. În acest caz ne este lezată libertatea fiecăruia dintre noi, nu mai putem alege, apa minerală nu o putem lua de la fântână cu ambalajul nostru și nici sucul de la doză nu crește în copac ca să-l culegem. Singura acțiune care ne rămâne la îndemână este să alegem politicieni imparțiali, unii care să nu direcționeze banii dintr-un buzunar în altul după propriul interes, ci unii care să încurajeze comerțul și, în același timp, respectarea libertăților individuale. Toți ceilalți seamănă mai mult cu mafioții decât cu oamenii de stat.

Comentarii