anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

vineri, 19.08.2022

Primul nepot al fostului primar Nichita, botezat sâmbătă de un ministru

GALERIE
RADU nunta nichita 1botezul nepotului lui nichita
  • RADU nunta nichita 1
  • botezul nepotului lui nichita
- +
Au fost două perechi de naşi, una din acestea fiind Rovana Plumb şi soţul. Cine a fost la petrecere şi cine a absentat în mod surprinzător?

Fostul primar Gheoghe Nichita a petrecut sâmbătă seară alături de sute de invitaţi la botezul primul său nepot. Unii participanţi la eveniment, care s-a desfăşurat la Restaurant Ballroom Capitol, au catalogat petrecerea drept una „intimă“. Primul nepot al fostului edil i-a avut ca naşi pe Dan şi Rovana Plumb, actual ministru delegat pentru Fonduri Europene, dar şi perechea formată din Bogdan Doroftei (doctor) şi Manuela Pohoaţă. Cele două cupluri au fost naşi şi de nuntă ai Ilincăi (fiica fostului primar) şi Cozmin Livezeanu.

„Petrecerea nu a fost una fastuoasă, ci una normală, intimă. Au fost prezenţi foşti sau actuali colaboratori apropiaţi ai domnului Nichita“, a declarat ieri unul dintre participanţii la petrecere. Atmosfera a fost întreţinută de o formaţie din Republica Moldova. De la eveniment nu a lipsit Codrin Ştefănescu (vicpreşedinte PSD), „duşman“ declarat al actualului primar Mihai Chirica. Printre absenţi s-au numărat doi politicieni apropiaţi ai lui Nichita, preşedintele Consiliului Judeţean Maricel Popa şi vicepreşedintele CJ Romeo Olteanu. Conform unor surse, ambii sunt plecaţi în aceste zile în străinătate.

În schimb, au onorat invitaţia fostului primar oficialităţi precum prefectul Marian Şerbescu, parlamentari (senatorul Victorel Lupu, deputaţii Vasile Axinte şi Camelia Gavrilă), directori de instituţii deconcentrate, consilieri judeţeni şi primari din judeţ. Ilinca Nichita şi Cosmin Livezeanu s-au căsătorit în septembrie 2014, iar la nunta de acum trei ani au luat parte mai mulţi miniştri ai Guvernului condus de Victor Ponta, în frunte cu fostul premier, actualul preşedinte PSD Liviu Dragnea şi fostul vicepremier Gabriel Oprea. Gheoghe Nichita a pierdut funcţia de primar al Iaşului în mai 2015 şi, în prezent, este dat în judecată de DNA în două dosare. Fostul edil nu a putut fi contactat în cursul zilei de ieri pentru a oferi mai multe detalii despre evenimentul de sâmbătă seară. 

*** Sus, imagine de la nunta din 27 septembrie 2014 a fiicei fostului primar

Imagine de la botez:

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.