Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Primul transplant de măduvă la Iaşi. Când vom avea şi «banca» ce ne va salva de cancer?

GALERIE
transplant
  • transplant
- +
Institutul Regional de Oncologie Iaşi (IRO) a efectuat prima recoltare de celule stem hematopoietice. Medicii de la IRO au recoltat celulele de la un pacient de 47 de ani, diagnosticat cu un cancer rar - mielom multiplu, cunoscut şi cu numele de Boala Kahler. În decembrie, specialiştii urmează să efectueze transplantul de celule stem hematopoietice pentru acelaşi pacient. IRO devine, astfel, al cincilea centru medical din ţară în care se poate efectua transplant medular, după Institutul Fundeni şi Spitalul Colţea din Bucureşti, Spitalul de Copii din Timişoara şi Spitalul Judeţean din Târgu Mureş.

IRO a realizat, pe 13 noiembrie, prima recoltare de celule stem hematopoietice prin afereză din sângele periferic de la un pacient de 47 de ani diagnosticat cu mielom multiplu. Procedura medicală s-a efectuat în Serviciul de afereză al Compartimentului de Transplant celule stem hematopoietice din cadrul IRO.

„Afereza reprezintă o primă etapă a autotransplantului medular. Procedura s-a desfăşurat în condiţii optime, s-a re­coltat cantitatea necesară de celule stem pentru transplant şi pacientul se va externa în condiţii bune. Efectuarea procedurii de transplant la acest pacient este programată în prima săptămână din luna decembrie“, au explicat reprezentanţii institutului într-un comunicat de presă.

Managerul IRO ne-a precizat că celulele recoltate luni au fost transportate cu o firmă specializată către banca de celule stem hematopoietice de la Institutul Fundeni din Bucureşti.

„Am încheiat cu institutul bucureştean o colaborare până când vom obţine şi noi acreditarea băncii de celule stem de la IRO Iaşi. Acum, suntem în etapa în care completăm dosarul cu actele cerute de Agenţia Naţională de Transplant. Prin urmare, celulele recoltate la începutul săptămânii au fost transportate pentru testare, prelucrare şi îngheţare la Institutul Fundeni. Ulterior, celulele prelucrate vor fi transportate la Iaşi, tot cu o firmă specializată, urmând să facem transplantul pe 4-5 decembrie“, a declarat ec. Mirela Grosu, managerul IRO, pentru „Ziarul de Iaşi“.

Pe 20 noiembrie, medicii de la IRO urmează să efectueaze o nouă recoltare de celule stem la un al doilea pacient care va beneficia de un transplant medular. Cel de-al doilea bolnav va fi transplantat, la rândul său, în luna decembrie.

Pentru îngrijirea complexă a celor doi pacienţi, Ministerul Sănătăţii a alocat institutului ieşean 177.000 de lei.

„După derularea tuturor procedurilor necesare, putem spune că suntem pre­gătiţi pentru a realiza această procedură (n.r. - transplant medular) la Iaşi“, au mai punctat oficialii IRO în comunicatul de presă.

Compartimentul de transplant celule stem hematopoietice de la IRO Iaşi a fost realizat după o investiţie de 3,3 milioane de lei a Ministerului Sănătăţii.

Ce înseamnă transplantul de celule stem

Potrivit dr. Cătălin Dănăilă, medic-şef al Clinicii de Hematologie de la IRO, începerea activităţii în compartimentul de transplant medular înseamnă şanse la viaţă pentru sute de pacienţi oncologici, diagnosticaţi cu mielom multiplu, limfom non-Hodgkin, boala Hodgkin sau alte afecţiuni. Transplantul de celule stem hematopoie­tice este de două tipuri: autotransplant, a­tunci când celule medulare se recoltează de la un bolnav şi i se administrează după un tratament specific, şi alotransplant, atunci când celulele stem se recoltează de la un donator sănătos, compatibil cu pacientul, fiindu-i administrate acestuia după tratamentul specific de condiţionare.

„Este o procedură esenţială care intervine în tratamentul pacienţilor care au evoluat după una sau două linii terapeutice. Transplantul în sine ne permite să facem chimioterapie şi radioterapie intensiv, care să distrugă cât mai multe din celulele tumorale. Intensitatea tratamentului atra­ge după sine şi o alterare profundă a măduvei osoase, aspect care trebuie supleat prin reintroducerea de celule stem ce vor recoloniza măduva, permiţând re­luarea activităţii medulare“, a specificat dr. Cătălin Dănăilă.

Potrivit şefului Clinicii de Hematologie, în compartimentul de transplant medular de la Iaşi se vor efectua, la început, autotransplanturi.

În ţară, există patru centre în care se efectuează această procedură medicală: la Institutul Fundeni şi la Spitalul Colţea din Bucureşti, respectiv la Spitalul de Copii din Timişoara şi la Spitalul Judeţean din Târgu Mureş.

Echipa medicală de la IRO pregătită pentru transplantul medular este formată din trei medici, care au urmat stagii de pregătire într-o clinică din Germania şi la Institutul Fundeni din Capitală, şi mai mulţi asistenţi medicali.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri