Primul tren fabricat integral în România după 80 de ani va fi lansat joi la București. „Leon” este construit de Electroputere VFU Paşcani

joi, 19 iunie 2025, 09:30
2 MIN
 Primul tren fabricat integral în România după 80 de ani va fi lansat joi la București. „Leon” este construit de Electroputere VFU Paşcani

Trenul Leon, proiectat şi construit de Electroputere VFU Paşcani, companie membră a Grampet Group, va fi lansat joi, 19 iunie, într-o ceremonie care va sărbători revitalizarea industriei feroviare autohtone, susţin reprezentanţii companiei, potrivit adevărul.ro.

Potrivit adevărul.ro, trenul Leon este primul automotor DMU (Diesel Multiple Unit) fabricat integral în România după mai bine de opt decenii. Ceremonia de lansare va avea loc la Salonul Regal din Gara de Nord.

„Evenimentul va fi marcat printr-o conferinţă de presă organizată la Salonul Regal din Gara de Nord, la care vor lua parte oficialităţi importante de pe scena politică românească, ambasadori şi diplomaţi”, precizează compania.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Totodată, Leon va parcurge apoi un traseu simbolic de la Gara de Nord până la Gara Băneasa.

„Trăim un moment istoric – nu doar pentru Grampet Group şi Electroputere VFU Paşcani, ci pentru întreaga industrie feroviară din România. Leon este dovada vie că tradiţia şi tehnologia pot merge mână în mână, atunci când sunt susţinute de pasiunea şi dedicarea unei echipe extraordinare. Împreună, am reuşit să demonstrăm că spiritul ingineriei româneşti nu s-a stins niciodată – a rămas tăcut, aşteptând doar momentul în care să strălucească din nou”, a afirmat Gruia Stoica, Preşedinte Grampet Group, citat în comunicat.

Cu peste 30.000 de km de teste la activ, trenul automotor Leon este certificat CE şi poate circula oriunde în Europa, susţin reprezentanţii companiei.

Cum arată trenul produs la Pașcani

„Compus din trei vagoane, dispune de 145 de locuri – 11 VIP şi 134 pentru clasa a II-a. Cu un design modern şi confortabil, fotolii rabatabile şi scaune ergonomice, Leon respectă toate standardele europene în materie de siguranţă şi calitate. Vagoanele sunt izolate fonic şi dotate cu sistem de supraveghere video, senzori de incendiu, interfoane care permit comunicarea directă cu mecanicul în caz de urgenţă şi sisteme audio-vizuale de informare”, se mai precizează în comunicat.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii