Prinţesa Beatrice, desemnată cea mai elegantă personalitate din Regatul Unit în 2024

marți, 30 iulie 2024, 11:40
2 MIN
 Prinţesa Beatrice, desemnată cea mai elegantă personalitate din Regatul Unit în 2024

Prinţesa Beatrice, fiica cea mare a prinţului Andrew, a fost desemnată cea mai elegantă personalitate din Regatul Unit în anul 2024, informează marţi DPA.

În vârstă de 34 de ani, prinţesa britanică a ocupat primul loc pe această listă întocmită de revista Tatler, în pofida faptului că a devenit virală pentru pălăria bizară de culoare cafenie pe care a purtat-o la nunta prinţului şi prinţesei de Wales, care a inspirat apoi numeroase meme-uri.

Jurnaliştii de la Tatler au lăudat-o pe Beatrice pentru că a fost „un far al eleganţei vestimentare” prin „asocierea croielilor de inspiraţie vintage cu farmecul proaspăt adus de pe podiumurile de modă”, deşi au remarcat că prinţesa britanică a fost „subiectul multor glume” pentru pălăria ei creată de designerul irlandez Philip Treacy.

Atât Beatrice, cât şi sora sa mai mică, prinţesa Eugenie, ar fi plâns din cauza articolelor de presă care le criticau pălăriile purtate la nunta regală din 2011.

Creatoarea de modă britanică Jade Holland Cooper s-a clasat pe locul al doilea şi a fost apreciată pentru „creaţiile ispititoare din tweed” ale casei sale de modă şi pentru că „s-a îmbrăcat pentru a face senzaţie” atunci când a purtat o creaţie vestimentară a casei Dolce & Gabbana.

Cel mai bine plasat bărbat de pe această listă este unul dintre fiii lui David Beckham, Cruz, care a ocupat locul al treilea. El a fost lăudat pentru „stilul său super-cool în ţinute sport-lux”, despre care Tatler a spus că sunt „croite ca pentru un star rock”.

Pe locul al patrulea s-a clasat lordul William Gordon-Lennox, fiul celui de-al 11-lea duce de Richmond, despre care revista Tatler afirmă că are o „înclinaţie pentru cele mai bune haine de la Savile Row”, ceea ce îi oferă „o fericire vestimentară”.

Sora reginei Camilla, Annabel Elliot, s-a clasat pe locul al cincilea pentru aspectul ei „suficient de grandios”, alcătuit din „ansambluri graţioase din satin şi costume de catifea”.

Pe lista Tatler a fost inclusă şi Victoria Starmer, soţia prim-ministrului Keir Starmer, aflată pe locul al 10-lea.

Revista Tatler a declarat că soţia premierului britanic are un stil „şic fără pretenţii” şi a lăudat-o pentru „susţinerea caselor de modă locale, precum Edeline Lee”.

Lista completă dedicată de revista Tatler celor mai elegante personalităţi din Regatul Unit în 2024, care include 25 de poziţii, va putea fi văzută în numărul pentru luna septembrie al acestei publicaţii, care va fi pus în vânzare pe 1 august atât la standurile de presă, cât şi în format online. AGERPRES

Etichete: printesa beatrice

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii