marti, 24.05.2022
Prinţul Harry şi soţia lui, Meghan Markle, au dat în judecată paparazzi anonimi pentru invadarea intimităţii, după ce fotografii cu fiul lor în vârstă de 14 luni, realizate cu ajutorul unor drone, au fost scoase la vânzare, scrie The Hollywood Reporter.
Stabiliţi în California în urmă cu mai multe luni, tocmai pentru a scăpa de tabloidele britanice, cuplul reclamă acum „o serie de invadări ale intimităţii unui copil în vârstă de 14 luni în casa lui” şi susţine că a deschis acest proces din dorinţa şi responsabilitatea oricărui părinte de a face ceea ce este necesar pentru a-şi apăra copiii, se arată în documentele depuse joi la Curtea Superioară din California.
După ce au renunţat la rolurile în familia regală britanică, cei doi şi fiul lor, Archie, s-au mutat într-o localitate din Canada. Apoi, potrivit documentelor depuse în proces, ziarul britanic Daily Mail a publicat adresa la care locuiau, iar paparazzi şi-au făcut apariţia. Astfel, ei au fost nevoiţi să se mute din nou, de această dată într-o comunitate păzită din zona Los Angeles. Din nou, Daily Mail a dezvăluit adresa lor şi, din nou, paparazzi au acţionat, însă de această dată cu drone şi elicoptere.
„Unii paparazzi şi entităţi media au ghidat drone la doar 6 metri deasupra casei, până la de trei ori pe zi, pentru a obţine fotografii cu cei doi şi fiul lor în reşedinţa lor privată”, a scris avocatul Michael Kump în plângere. „Alţii au apelat la elicoptere, care au zburat deasupra grădinii reşedinţei, devreme, la ora 05.30, sau la 19.00, trezindu-i pe vecini şi pe fiul lor, zi după zi. Iar alţii au făcut găuri în gardul de securitate pentru a privi prin el”.
Cuplul a ignorat problema până ce a aflat că fotografii cu fiul Archie, despre care se spune că au fost făcute în spaţiul public, au fost cumpărate. Kump a spus că Archie nu a ieşit în public. El susţine că fotografiile sunt intenţionat etichetate astfel pentru că imagini nesolicitate cu un copil făcute în casa lui sunt ilegale.
Prinţul Harry şi soţia lui nu ştiu cine sunt autorii fotografiilor sau cine încearcă să le vândă. Astfel, ei au dat în judecată acuzaţi anonimi, cu speranţa că vor afla identitatea lor şi pentru a avertiza potenţialii cumpărători că fotografiile au fost făcute ilegal.
Ei cer Curţii să ordone acuzaţilor să predea imaginile, dar şi daune compensatorii şi punitive. „Fotografiile în discuţie nu reprezintă ştiri. Nu sunt de interes public. Reprezintă hărţuire”, a mai spus Kump.
Cuvinte cheie: + Harry, California, drone, Hollywood Reporter
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
„Noi servicii inovative pentru chirurgia diformităților faciale“
Jonas Kjellberg, cofondatorul platformei Skype, vine la Iaşi
Putem scăpa de TIR-urile din CUG? Propunere: Duceți Vama pe europeană, spre Lețcani!
Restricții pe piața meditațiilor, de la toamnă. Care este opinia profesorilor ieșeni?
Studenții dependenți, "loviți" în plină sesiune: dealerii de droguri din cămine, arestați
Judecătorii nu au fost de acord cu anularea concursului de director al Spitalului "Spiridon"
Două luni de spitalizare: medicii i-au salvat viaţa unui băiat ars pe jumătate din corp
Un profesor de la Universitatea "Cuza" îşi lansează cartea despre supereroii Marvel
38 de firme vor să construiască un centru medico-social la Ciorteşti
De la muzică clasică, la muzică populară, într-un singur festival
"Merge şi-aşa", o satiră despre muzică şi viaţă, va rula la Cinema City şi Ateneu
Fiul lui Miron Mitrea, avansat de MAE. ”Nu știu dacă a dat examen”
Primele sancțiuni la grădinița din Iași unde mai mulți copii s-au ales cu arsuri grave la ochi
VIDEO: O benzinărie MOL din Satu Mare a ajuns raiul șobolanilor. Rozătoarele colcăie peste tot
Se deschide ștrandul ieșean. 10 lei biletul. Cine are gratuitate
Dr. Carmen Dorobăţ, precizări importante despre variola maimuţei
Putin: Cuvântul „Dumnezeu” trebuie să se scrie cu literă mare
Epavă a unei drone ucrainene, în apele teritoriale ale României, la două mile marine de ţărm
Protecţia Consumatorilor a propus închiderea definitivă a Hotelului Intercontinental
„The aftermath of a losing battle”, expoziție în cadrul Romanian Creative Week
Ucrainenii acuza Romania ca le pune in pericol exporturile pe cale maritima
Becali spune din nou că Poli Iași i-a cerut 200.000 de euro ca să-i dea un meci
Rușii nu au refăcut aerodromul din Transnistria. Echipamentele ar fi fost furate
Evaluare națională mincinoasă: 9,8 - media din gimnaziu, nota 4 la examen
Bilanțul morților ruși în Ucraina este "similar" cu cel al războiului sovietic din Afganistan
Militar rus condamnat la închisoare pe viaţă din cauza crimelor din Ucraina
Preţul gazelor din import a urcat de patru ori în ultimul an
Ce se mai întâmplă azi la Romanian Creative Week (RCW) - Musicalling
Medicul care a ”descoperit” variola maimuței la Rădăuți, dus din mașina de gunoi la Psihiatrie
Portarul Manuel Neuer şi-a prelungit contractul cu Bayern Munchen
Trei ieșeni arestați: unul pentru trafic de droguri, doi pentru trafic cu produse psihoactive
Şeful DNA, atac indirect la Kovesi: „În perioada 2015 – 2019 DNA a pierdut sesizări de la cetăţeni”
Creşterea preţurilor la energie a adus venituri suplimentare la buget de miliarde de lei
Biden avertizează că SUA vor apăra militar Taiwanul dacă Beijingul invadează ţara
Florin Cîţu critică PSD din cauza anunţului privind introducerea cotei progresive de impozitare
Becali îl ironizează pe primarul Pandele: Felicitări, pentru cupă! Ai muncit un an pentru CFR
Emblematica chitară a lui Kurt Cobain, adjudecată la 4,5 milioane de dolari
Jumătate dintre români vor să-şi cumpere maşini electrice pentru a reduce costul cu alimentarea
Cătălin ONOFREIUn mai prea îndepărtat (I)Au trecut peste trei decenii de la primele alegeri „libere”! |
Briscan ZARAPapua Noua Românie |
Cristina DANILOVȘefu-i șef și-n pielea goală? |
Mihai DORINArtă şi război |
O mică îndoială strecurată în altar la Mitropolie de preoţii ieşeni mai deschişi spre lume. Problema lui Teo Fan Fan |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.