Privind, cu nostalgie, spre apus
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

sambata, 05.12.2020

Privind, cu nostalgie, spre apus

GALERIE
nichita danilov
  • nichita danilov
- +

Povestea pe care ne-o propune Andra în Privind către Apus e una a timpului nostru, în care, după cum am spus, spaţiul real şi cel virtual coexistă în armonie.

Romanul Privind către Apus al Andrei Ştefan ne prezintă o lume închisă într-un bol magic, în care se află amestecate, într-o proporţie ce variază de la pagină la pagină, lumea reală şi lumea virtuală în care îşi duc existenţa personajele. Bolul este mapamondul, iar punctele de reper - oraşul natal al Yanei (probabil Iaşul), ţărmul mării, apoi Parisul, New York-ul, Veneţia, Londra, dar şi Oslo, accesat prin intermediul chat-ului. E o lume uşor aseptică, în care trăirile şi dramele nu ies decât cu greu la suprafaţă şi aceasta fiindcă autoarea romanului sau a „jurnalului”, cum îl numeşte ea, se fereşte să apese prea mult cu piciorul pe pedala pianului la care cântă, preferind să solfegieze în surdină, conferind partiturii o notă de echilibru şi armonie. Gândurile şi sentimentele personajelor ce populează această carte nu sunt exacerbate, ci estompate cu dibăcie şi eleganţă. Deşi autoarea admiră „picturile suprarealiste”, în special „lucrările Fridei Kahlo” şi este atrasă de sensibilitatea impresioniştilor şi postimpresioniştilor (Renoir, Monet, Van Gogh, Toulouse Lautrec) sau de tablourile lui Edward Munch, scrisul său poartă amprenta altor modele. Strigătul său poate fi doar ghicit, nicidecum auzit, nici măcar în surdină. El se rostogoleşte ca o şoaptă undeva în spaţiul gol creat între cuvinte şi nu răzbate decât arareori la suprafaţă, luând forme înşelătoare. „Fiecare cuvânt are propria încărcătură emoţională - scrie Andra. De curând am constatat cu surprindere - mărturiseşte ea - un lucru interesant: nu numai sunetele sunt înconjurate de energie, ci şi literele. Citesc un email sau un sms, dar în spatele acelor cuvinte resimt emoţiile şi gândurile persoanei respective.” Putem concluziona că tânără autoare percepe literele ca pe nişte entităţi de sine stătătoare. Ele posedă, asemenea unor corpuri, energii proprii. Aure multiple... Prin intermediul lor primim mesajele celorlalţi. Literele se combină între ele şi dau naştere silabelor. Silabele alcătuiesc cuvintele. Iar cuvintele se leagă între ele şi alcătuiesc propoziţiile şi frazele. În interiorul unei fraze literele pulsează asemenea unor celule vii. Celulele alcătuiesc încrengături din care se naşte sensul. Dar dincolo de sens, ghicim şi emotivitatea celui care ne transmite mesajul prin email sau sms. Autoarea posedă un al şaselea simt, care-i permite să perceapă starea psihică a celorlalţi. „Desigur, unii sunt fascinaţi de acest lucru - scrie ea -, însă alţii au multă grijă ce gândesc când sunt în preajma mea, temându-se că pot afla emoţiile lor...” În privinţa emoţiilor celorlalţi, Andra Ştefan este destul de discretă. Chiar şi atunci când le descifrează, nu le dă în vileag. Autoarea se comportă cu delicateţe faţă de personajele din această carte. Le protejează de ochii indiscreţi ai cititorului, care este nevoit, de cele mai multe ori, să apeleze la intuiţie pentru a afla ce gândesc personajele Andrei, îmbrăcate în mantii de cuvinte transparente, ce ni se scurg printre degete ca apa de izvor. Îţi trebuie un anumit efort mental pentru a reţine chipurile şi frământările personajelor ce se oglindesc în ele. „Îmi îndrept privirea către şevaletul aşezat lângă fereastra decolorată, cu perdele diafane în nuanţe pastelate. Pe pervaz am aşezat câteva scoici de sidef, un ametist şi un suport futurist din sârmă pentru telefonul mobil. Nu am un atelier, aşa că pictez în diverse locuri, dar locul de lângă fereastră este cel preferat, datorită panoramei încântătoare: marea care îşi schimbă nuanţa şi-şi izbeşte valurile înspumate de ţărm...”

În mare, acesta e decorul în faţa căruia se derulează acţiunea cărţii. Desigur că el se schimbă de la capitol la capitol. Rămâne însă tot timpul pe undeva suportul de sârmă futurist prin care Yana, personajul principal al naraţiunii, transmite şi primeşte mesaje de la ceilalţi. Şi rămâne, desigur, fereastra decupată în decor, care-i permite autoarei să-şi aţintească ochii spre orizontul de aşteptare deschis al personajelor sale care se mişcă în realitatea mai mult sau mai puţin apropiată. Lumea descrisă în Privind către Apus e una nouă, în care spaţiul şi timpul şi-au scurtat dimensiunile. Ea seamănă cu un bol magic, plin de un lichid galben-verzui, în care plutesc asemenea unor petale, nume de oraşe, de străzi ce se apropie şi se îndepărtează unele de altele, în funcţie de mişcarea unui mouse nevăzut, mânuit în spatele cuvintelor obişnuite. Mouse-ul se mişcă mai întâi în avion, pe genunchii îndoiţi ai Yanei, nu departe de hublou; de la sfârşitul spre începutul poveştii, apoi coboară spre ţărmul mării, bântuit de grupul de turişti italieni.

Seara, în camera sa de hotel, Yana (numele, care ne trimite la Yin şi Yang şi la filozofia Zen, poate fi considerat drept un simbol al frumuseţii interioare) deschide din nou laptopul (de fapt, aici e rememorată o scenă din trecut), ascultă muzică, citeşte ultimele email-uri şi discută cu prietenii pe Messenger. „Din trecut, mă inspiră amintirile şi visele, scrie ea. Unii ar afirma că materia fizică trăieşte în prezent, iar corpul spiritual în trecut. Nu am analizat niciodată această perspectivă. Nu trăiesc în trecut, însă doresc să-i păstrez amintirea cât mai vie...”

O amintire este şi Lina, unul dintre personajele pe cât de enigmatice, pe atât de consistente ale romanului. Într-un fel, Lina e opusul Yanei. Dacă Yana este o apariţie diurnă, Lina e una nocturnă. Viaţa ei e învăluită în mister. Lina cântă într-o formaţie itinerantă, care colinda continentul. În oraşul natal, enigmatica Lina lucrează la un club de noapte. Lui Emil, primul prieten al Yanei (care sfârşeşte tragic) îi e teamă ca nu cumva Lina, pe care se pare că o cunoaşte foarte bine, ar putea avea o influenţă nefastă asupra iubitei lui, de aceea o îndeamnă la prudenţă. Nu e cazul: Yana ştie şi singură să se ferească de pericol şi arareori îşi iese din carapace. Mediul exterior o pune adesea în dificultate. Orice ieşire în public pentru ea devine o aventură...

Pantofii sau cizmele cu tocuri constituie pentru Yana o încercare grea, care se lasă cu sechele şi, uneori, aventuri neaşteptate. Ea merge pe tocuri ca şi cum ar merge pe catalige. Fiecare denivelare a pardoselii sau a trotuarului sunt un pericol iminent. Iată, de pildă, o secvenţă de iarnă londoneză (suntem înainte de Crăciun), uşor bruegeliană, surprinsă într-o notă autoironică, şi autoportretul autoarei, creionat din linii ce seamănă cu urmele lăsate pe gheaţa unui lac de un patinator ce ascultă la căşti muzică de Chopin sau de Ceaikovski: „După mulţi ani, simt atingerea primelor fulgi catifelaţi şi reci, dansându-mi pe faţă şi printre şuviţele dezordonate de vânt. Mă plimb pe un bulevard central, păşind încet, păşind cu grijă să nu alunec. Nu am deloc echilibru nici măcar pe o suprafaţă plată. Sunt ca un magnet pentru accidentele minore, gen împiedicat şi alunecat. Deşi îmi place dansul, degeaba am participat la câteva cursuri. Astăzi am făcut marea greşeală să-mi iau cizmele cu toc subţire. Am uitat ce înseamnă să te deplasezi pe gheaţă. Merg cu viteza melcului urmărind fiecare pas... Mă gândesc cu groază cum voi coborî scările de la metrou... Păşesc cu privirea uşor îndreptată către trotuar... Îmi ridic ochii. Deasupra, se desfăşoară o adevărată reţea multicoloră de ghirlande ce imită cristalul... Toţi copacii par îmbrăcaţi în străluciri de diamante presărate printre firele de nisip... Străbat uşor străduţele luminate, pline de veselie, culoare şi muzică. Din căsuţe de lemn se aud colinde... Mă las purtată de valul mulţimii, ignorând destinaţia mea.” Euforia personajului se sfârşeşte, după cum era şi de aşteptat, cu o căzătură pe gheaţă. Yana se izbeşte de un tânăr, John, şi se rostogoleşte cu el în zăpadă. Căzătura e cât pe ce să se sfârşească cu o aventură sentimentală, dar Yana se eschivează la timp şi evită complicaţiile... Citind acest pasaj, nu ştiu de ce îmi răsare în gând o foarte frumoasă poezie a lui Mihai Ursachi, intitulată Confesiunea autorului: slăbiciunea sa în faţa lumii, a trecerii vremii şi a poemului de Purprură, care sună astfel: „Acesta e autorul: el duce pe umăr un crin ca pe-o puşcă. Altfel înarmat, tot ce există îl muşcă./ El spune: «O, slăbiciune,/ numele tău este artă.»/ Fiind deci atât de ridicul şi slab, întreprinderea lui e deşartă, întocmai ca a zidarului, fratelui său,/ care a vrut să clădească o piramidă-n Ţicău./ Dar mai cu seamă,/ ora e târzie, şi mult îi e teamă/ că vremea nu-i pe măsura uneltelor sale modeste./ Deci plin de mâhnire el vă propune această poveste....”

Povestea pe care ne-o propune Andra în Privind către Apus e una a timpului nostru, în care, după cum am spus, spaţiul real şi cel virtual coexistă în armonie.

Nichita Danilov este scriitor şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Oaze de stabilitate

Nicolae GRECU

Oaze de stabilitate

Echipele româneşti n-au nevoie de antrenori din divizia a enşpea spaniolă sau de expiraţi din alte vremuri pentru a reuşi.

Filmuletul zilei

opinii

Portret de impostor: Teodosie Şpagoveanu

Eugen MUNTEANU

Portret de impostor: Teodosie Şpagoveanu

Întrerup seria foiletoanelor despre începuturile tradiţiei biblice româneşti, împins de durere şi indignare faţă de comportamentul incalificabil al cetăţeanului Teodosie Petrescu, Arhiepiscop de Tomis şi membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Pacient al spitalului numit „lume”

pr. Constantin STURZU

Pacient al spitalului numit „lume”

Căutând să pun în ordine textele scrise de-a lungul timpului, texte pe care le grupez în viitoare volume tematice, am dat peste un interviu acordat acum patru ani lui Gabriel Andronache - unul dintre cei mai talentaţi scriitori pe care-i cunosc. Întrucât unele dintre gândurile mele de atunci sunt de cea mai strictă actualitate, le reiau şi în rubrica mea săptămânală, cu o minimă adaptare şi cu intertitluri în loc de întrebări. Sunt patru teme diferite, însă au un acelaşi subiect: omul şi dorul său de Cerul văzut printr-o fereastră de „spital”.

Antonin Ciolan - muzicianul patriot

Alex VASILIU

Antonin Ciolan - muzicianul patriot

În preajma zilei naţionale a României, când se mai discută despre patriotism, trebuie evocată personalitatea dirijorului, profesorului, organizatorului de instituţii şi evenimente muzicale Antonin Ciolan. Mai ales astăzi, când s-au adunat exact cinci decenii de la dispariţia sa.

pulspulspuls

Ghici ce caută Mihai Chirica pe hartă?

Ghici ce caută Mihai Chirica pe hartă?

Ghici ce făcea premarele Mihai Chirica după prezentările PNRR şi a traseelor de autostradă din zona Moldovei de către liderii şi miniştrii PNL, stimaţi telespectatori? 

Caricatura zilei

Declarație vot

Editia PDF

Bancul zilei

O ambulanta goneste pe strazi si, la o intersectie rastoarna si accidenteaza un pieton. Soferul coboara imediat, ridica victima (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.