Iași – A fost prins bărbatul care și-a incendiat fosta soție. Femeia, în stare foarte gravă – UPDATE/VIDEO

luni, 14 aprilie 2025, 10:30
2 MIN
 Iași – A fost prins bărbatul care și-a incendiat fosta soție. Femeia, în stare foarte gravă – UPDATE/VIDEO

O femeie a fost cât pe ce să fie omorâtă cu ciocanul de către fostul soț, chiar în fața blocului în care locuia. După ce a lovit-o, bărbatul a stropit-o cu benzină și i-a dat foc. Atacul a avut loc pe bulevardul Primăverii, în jurul orei 5:00. Atacul pare să fi fost unul premeditat, bărbatul se pare că și-a așteptat fosta soție. Acest fusese eliberat recent din închisoare, după ce a fost condamnat pentru violență în familie. Acum este căutat de autorități.

UPDATE 16.15 – Femeia care a fost bătută cu ciocanul de soțul proaspăt ieșit din penitenciar și apoi incendiată este în stare mult mai gravă decât a părut la prima vedere. Medicii care au intervenit au estimat arsurile pe 40% din suprafața corporală, fiind de gradul al doilea și al treilea, dar în sala de operații au constatat că pacienta are de fapt arsuri pe 80% din suprafața corporală, toate arsurile fiind de măcar gradul 3. Prognosticul de supraviețuire este unul rezervat.

UPDATE 14.15Bărbatul căutat de poliție se numește Andrei Cosmin Beucă. El a fost prins de polițiști în urmă cu 10 minute. „Acesta va fi condus la cercetări, urmând ca în funcție de cele constatate, să fie dispuse măsuri legale”, au precizat reprezentanții Poliției Iași.

Individul a fost dus mai întâi la Spitalul „Sf. Spiridon”, fiind puternic sub influența alcoolului. Abia apoi va fi dus la audieri.

Știre inițială

„În dimineața zilei de 14 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași au fost sesizați cu privire la faptul că, în fața unui bloc din municipiul Iași, o femeie, în vârstă de 47 de ani, ar fi fost lovită cu un obiect contondent, iar ulterior incendiată de fostul soț, în vârstă de 57 de ani. Femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii efectuează verificări pentru depistarea bărbatului bănuit de comiterea faptei. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate, împreună cu procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale ce se impun”, au precizat reprezentanții Poliției Iași.

Potrivit medicilor de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, pacienta a fost diagnosticată cu arsuri de gradul II și III pe aproximativ 40% din suprafața corpului, inclusiv arsuri faciale grave. Femeia prezintă și o traumă facială complexă, motiv pentru care a fost investigată imagistic și are nevoie de tratament de chirurgie plastică.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

„Am primit o pacientă de 47 ani, agresată de către fostul soț abia ieșit din penitenciar. Femeia a fost bătută cu ciocanul, ulterior incendiată și prezintă arsuri pe aproximativ 40% din suprafața corpului, de  gradul 2 și 3, cu o arsură facială și o traumă facială complexă care necesită tratament de chirurgie plastică”, a declarat prof.dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii