Procedura de tranzit a cetăţenilor români prin Bulgaria, simplificată
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 23.04.2021

Procedura de tranzit a cetăţenilor români prin Bulgaria, simplificată

GALERIE
bulgaria
  • bulgaria
- +

Cetăţenii români care tranzitează Bulgaria trebuie să completeze, de vineri, doar o declaraţie pe proprie răspundere în care să arate că sunt doar în tranzit şi că vor părăsi neîntârziat Republica Bulgaria. Până acum, procedura prevedea ca misiunile diplomatice sau consulare ale statului de cetăţenie să trimită o notifiare către Ministerul bulgar al Afacerilor Externe care să ateste scopul exclusiv de tranzitare, ceea ce ducea la întârzieri.

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut, joi, o convorbire telefonică cu Ekaterina Zaharieva, viceprim-ministru şi ministru al Afacerilor Externe al Republicii Bulgaria.

"Şeful diplomaţiei române a abordat tema procedurii aplicate pentru tranzitarea teritoriului Bulgariei de către cetăţenii români şi a adresat rugămintea ca autorităţile bulgare să asigure fluidizarea traficului, prin reducerea timpului de aşteptare în punctele de control pentru trecerea frontierei", arată MAE.

Joi seara, autorităţile bulgare au adoptat o nouă reglementare, printr-un Ordin al Ministrului Sănătăţii, prin care este eliminată cerinţa aplicabilă anterior, prin care persoanele care doreau să tranziteze teritoriul Republicii Bulgaria puteau să o facă doar în urma transmiterii de către misiunile diplomatice sau consulare ale statului de cetăţenie a unei notificări către Ministerul bulgar al Afacerilor Externe care să se ateste scopul exclusiv de tranzitare.

"Procedura aplicată până acum provoca uneori întârzieri mari în tranzitarea Republicii Bulgaria de către cetăţenii români. Noul Ordin prevede că persoanele aflate în tranzit urmează a-şi asuma, printr-o declaraţie pe proprie răspundere, că tranzitul are ca scop exclusiv tranzitarea teritoriului bulgar şi că se garantează părăsirea neîntârziată a teritoriului Republicii Bulgaria", precizează MAE.

Noua reglementare se aplică din 22 mai. "Ministrul Bogdan Aurescu transmite mulţumiri deosebite omologului său bulgar pentru promptitudinea şi disponibilitatea manifestate faţă de solicitarea părţii române", mai arată MAE.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Primăria nu are proiecte de anvergură, consilierii se încaieră pe margine

Florin NICULA

Primăria nu are proiecte de anvergură, consilierii se încaieră pe margine

Aceleaşi idei au fost rostogolite de la un buget la altul de Mihai Chirica, doar că acum nu a mai fost consensul de altădată.

Filmuletul zilei

opinii

New York şi Bucureşti în oglinzi paralele

Alexandru CĂLINESCU

New York şi Bucureşti în oglinzi paralele

Scrisă alert, fructificând o documentaţie impresionantă (studiul a avut o primă ediţie apărută în 2016 la editura americană Common Ground), exploatând inteligent o ipoteză de lucru ce se dovedeşte fertilă, cartea Marianei Neţ ne oferă o lectură pasionantă. Este, fără dublii, unul dintre evenimentele editoriale ale acestui an.

Vuia (III)

Neculai SEGHEDIN

Vuia (III)

Biograful oficial al lui Traian Vuia a fost inginerul George Lipovan (1905-1972). Acesta a studiat la Şcoala Politehnică din Timişoara, Universitatea din Paris, şcoala de jurnalişti din Paris şi la şcoala militară aeronautică din Bucureşti. În 1925, Lipovan pleacă la Paris, unde îl întâlneşte pe Vuia, de care îl va lega o puternică relaţie de prietenie, dovadă fiind îndelungata corespondenţă dintre cei doi. Lui Lipovan îi datorăm seria de cărţi dedicate lui Vuia, bazate pe mărturiile inventatorului şi pe propriile sale cercetări documentare.

Competiţia mare

Nicolae CREŢU

Competiţia mare

Viaţa însăşi este, desigur, şi competiţie: dar înţelegând prin asta, din perspectiva valorilor omului (care îl disting de animalitate), nu malthusiana sfâşiere de homo hominilupus, ci un spirit al emulaţiei meritocrate definit prin fair play. Metaforism sportiv, da: fără „dopaj”, nici blaturi sau „arbitri” părtinitori, corupţi, fără trucaje şi măsluiri. 

pulspulspuls

Oare va ajunge scaunul de la ales la 100 de mii de coco au ba?

Oare va ajunge scaunul de la ales la 100 de mii de coco au ba?

O boare de semne de îngrijorare cică ar fi trecut zilele asteape deasupra viilor politice româneşti şi ieşene, stimaţi telespectatori, după ce pe piaţă ar fi apărut datele singurului sondaj politic credibil de la alegeri încoace. Iar acolo curioşii au putut vedea, cu oarecare surprindere, evident, că AUR a trecut sesizabil peste USR. 

Caricatura zilei

A avea sau a nu avea amendamente

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.