Procesul a şapte asasini din Iași, aproape de final. Ce au decis judecătorii
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Procesul a şapte asasini din Iași, aproape de final. Ce au decis judecătorii

GALERIE
proces tribunal
  • proces tribunal
- +

Judecătorii ieşeni au decis să prelungească măsura arestului preventiv în cazul celor şapte persoane din Sineşti condamnate în primă instanţă pentru omor. Aurel Lupaşcu (66 de ani), Sandu Lupaşcu (31 de ani), Aurel Lupaşcu (35 de ani), Doru Alexandru (43 de ani), Vasile Tofan (27 de ani), Ionuţ Lupaşcu (19 de ani) şi Daniel Vameşu (22 de ani) au primit pedepse de până la 25 de ani de puşcărie, însă au atacat cu apel decizia. 

Procesul lor e aproape de final, urmând ca la următorul termen procurorul şi avocaţii să depună concluziile. Potrivit procurorilor, în dimineaţa zilei de 17 iulie, Cătălin Manole a fost găsit cu tăieturi la nivelul picioarelor, toracelui, feţei şi capului, starea sa făcând imposibilă misiunea de salvare a medicilor. Între Cătălin Manole şi Sandu Lupaşcu exista o stare conflictuală din cauza unor incidente ce avuseseră loc, în trecut, în Italia. Cătălin Manole şi alte două persoane, printre care şi un frate, s-au întâlnit în jurul orei 23.00 cu grupul de agresori, cei doi martori fugind.

Manole a fost prins în timp ce fratele său a fugit într-un lanul de porumb unde se ascundea cum unul dintre inculpaţi a strigat „l-am prins, veniţi încoa’“. „Toţi cei şapte inculpaţi au lovit victima cu ce aveau în mână, contribuind la imobilizarea acesteia şi anihilând încercările acesteia de a se apăra. Victima a fost legată şi cu o funie la nivelul picioarelor. Pe durata a cel puþin 15 minute i-au fost aplicate lovituri la nivelul feţei, al capului, al toracelui, al membrelor superioare, al membrelor inferioare, provocându-i-se suferinţe fizice care au condus în cele din urmă la deces“, au precizat anchetatorii.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Euro contra dezinformării

Lucian DÎRDALA

Euro contra dezinformării

Indiferent dacă se va adopta sau nu o soluţie instituţională în chestiunea dezinformării chineze, o alocare corespunzătoare de resurse în această direcţie ar fi un pas explicabil, dacă se doreşte restabilirea credibilităţii EEAS ca promotor ferm al valorilor Uniunii Europene.

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

Saboţii lui Claude (III)

Florin CÎNTIC

Saboţii lui Claude (III)

Editura Sedcom Libris din Iaşi a publicat recent un volum de memorii1 semnat de Claude Karnoouh, cu ocazia unei frumoase aniversări a acestuia. Şi cartea, şi autorul merită din plin atenţia noastră.

Un norocos

Radu PĂRPĂUȚĂ

Un norocos

Prin '90 sau '91 am nimerit la o consfătuire a oamenilor de afaceri din România şi Basarabia. Căzusem şi eu popâc acolo în calitatea-mi ambiguă de jumătate ziarist, jumătate - drace călugăre - de pârât om de afaceri! 

Experienţa Ciceu - Cicero

Alex VASILIU

Experienţa Ciceu - Cicero

Couperin, Scarlatti, Carl Philipp Emanuel Bach, Johann Sebastian Bach, Mozart, Beethoven, Chopin, Ceaikovski sunt nume fundamentale pentru istoria culturii. Creaţia lor este ascultată în săli de concerte, de recital, în catedrale, în teatre lirice, în festivaluri. Profesioniştii, publicul european s-au obişnuit de secole cu ideea corect-confortabilă că partiturile compozitorilor menţionaţi fac parte din categoria muzicii academice (pentru că se învaţă în academii, universităţi şi conservatoare), din categoria muzicii clasice, serioase.

pulspulspuls

Iată nivelul lui Peni Hill de Bahlui: zero barat, în materie!

Iată nivelul lui Peni Hill de Bahlui: zero barat, în materie!

Iacătă, stimaţi telespectatori, că abia la cinci zile de la marele eşec politic al micului edil Peni Hill ies la iveală sforile care s-au rupt în conţilul local vinerea trecută, de la atâta tras în disperare de ele. 

Caricatura zilei

Dezmembrări rovere Marte

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.