Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Procesul blocului incendiat cu aparatul de sudură. Cum se calculează despăgubirile

GALERIE
incendiu, bloc, lunca cetatuii
  • incendiu, bloc, lunca cetatuii
- +

Coşmarul sinistraţilor rămaşi fără locuinţe după un incendiu petrecut în Lunca Cetăţuii acum 7 ani se apropie de sfârşit. În urmă cu trei ani, cei care au provocat incendiul au primit pedepse cu suspendare. Despăgubirile solicitate de păgubiţi au făcut însă obiectul unui proces separat. În primă instanţă, magistraţii Judecătoriei au stabilit luni nivelul acestora. Rămâne de văzut dacă cei doi le vor putea şi plăti.

În martie 2015, un imobil din Lunca Cetăţuii, în care erau amenajate mai multe apartamente, a luat foc, fiind distrus aproape în totalitate. Cercetările ulterioare au stabilit că dezvoltatorul, Victor Hîrzopariu, contractase "la mica înţelegere" serviciile lui Gheorghe Hoamia, pentru montarea unui contor de gaz. În timpul lucrului, scânteile lămpii de sudură au aprins izolaţia interioară din polistiren expandat a unui apartament. Hîrzopariu şi Hoamia au încercat să stingă focul, fără însă a reuşi, întrucât apa nu curgea. În decembrie 2019, cei doi au fost condamnaţi definitiv la 8 luni, respectiv 6 luni de închisoare, cu suspendare. Din cauză a fost disjunsă analiza daunelor datorate de aceştia proprietarilor apartamentelor distruse.

Iniţial, alături de Hîrzopariu şi Hoamia, a fost chemată în judecată şi firma la care lucra acesta din urmă, ca parte responsabilă civilmente. Societatea fusese autorizată să execute lucrări de instalaţii de utilizare a gazelor naturale, dar numai până în octombrie 2013, ulterior nemaiexecutând nicio astfel de lucrare. De altfel, la data incendiului Hoamia se afla în concediu de odihnă. Judecătorii au apreciat că muncitorul acţionase pe cont propriu, fără vreo legătură cu societatea angajatoare. Prin urmare, firma a fost scoasă din cauză, neputând fi considerată responsabilă în vreun fel de producerea incendiului. Responsabili pentru achitarea despăgubirilor către cele 11 părţi civile constituite în dosar au rămas astfel Hîrzopariu şi Hoamia.

Singura problemă a judecătorilor a fost de stabilire exactă a daunelor. G.F. cumpărase un apartament de la Hîrzopariu, în contract preţul fiind de 27.000 lei. Femeia a explicat că plătise de fapt 23.000 de euro, fără a putea însă dovedi aceasta. Judecătorii au apreciat că suma menţionată în contract este evident inferioară valorii reale a apartamentului, aşa că s-au raportat la concluziile unei expertize efectuate în cauză şi au stabilit nivelul daunelor materiale la 17.500 de euro, la care se vor adăuga 2.000 de euro, ca daune morale. După acelaşi raţionament, valoarea stabilită în expertiză a fost aplicată şi în cazul celorlalţi proprietari de apartamente, preţul menţionat în contracte fiind mult prea redus pentru a fi credibil. În cazul altor păgubiţi însă, judecătorii au cenzurat pretenţiile ridicate. Astfel, M.P. a precizat că avea în locuinţă unelte de pescuit în valoare de 35.000 lei, un aparat medical în valoare de 500 de euro, scule mecanice şi alte bunuri, în valoare totală de 17.000 de euro. Judecătorii au aprobat însă despăgubiri de doar 10.000 de euro pentru acestea. Locuinţa lui D.P. nu fusese afectată de incendiu, ci de apa folosită de pompieri pentru stingerea acestuia. El solicitase despăgubiri materiale de 200.000 lei şi daune morale de aceeaşi valoare. Instanţa i-a respins însă pretenţiile, constatând că fusese despăgubit cu 20.000 de lei de Omniasig şi nu dovedise că ar fi făcut cheltuieli suplimentare pentru reparaţii. Au fost aprobate daune morale de doar 7.500 euro.

În total, Hîrzopariu şi Hoamia vor trebui să plătească în solidar despăgubiri materiale de 148.200 euro şi 45.000 lei, la care se vor adăuga 31.500 euro ca daune morale. În plus, ei vor trebui să plătească pentru două familii 200 de euro lunar, respectiv 300 de lei pe lună, costul chiriilor plătite de acestea, apartamentele fiind în continuare nelocuibile. Sentinţa Judecătoriei poate fi atacată în apel, Tribunalul putând decide modificarea sumelor stabilite ca despăguibiri de instanţa inferioară. Conform legii, daunele civile trebuie achitate pe parcursul termenului de supraveghere stabilit, respectiv de 2 ani şi 6 luni. În caz contrar, suspendarea pedepselor poate fi revocată, executarea lor urmând să se facă în regim de detenţie.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

Liste electorale

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri