Procesul Paula Bulgaru se rejudeca azi la Tribunal

joi, 08 noiembrie 2001, 00:00
2 MIN
 Procesul Paula Bulgaru se rejudeca azi la Tribunal

Azi va incepe runda a doua in procesul Paulei Bulgaru, tinara care deranjat slujba de Sf. Parascheva. Dupa ce magistratii Judecatoriei au gasit-o vinovata pe fata, a venit rindul celor de la Tribunal sa cintareasca fapta Paulei Bulgaru. "In motivele de apel am aratat ca Paula nu poate fi judecata dupa legea omului, ci dupa Biblie, si ca nu exista fapta pentru care a fost condamnata", a declarat avocata Mariana Bazdara. Avocata a mai precizat ca Paulei Bulgaru nu i se poate retine infractiunea de impiedicare a unui cult religios deoarece, sustine ea, "o slujba nu reprezinta un cult". "De asemenea", a mai continuat ea, "nu poate fi vorba nici de ultraj pentru ca Paula nu a folosit cuvinte triviale sau injurii".
In urma cu o saptamina, Paula Bulgaru a fost condamnata la o amenda penala de trei milioane de lei, fiind gasita vinovata de impiedicarea exercitarii unui cult religios si ultraj contra bunelor moravuri. In timpul procesului, au fost citati ca martori Mitropolitul Daniel si Episcopul Casian, dar inaltele fete bisericesti nu au dat curs citatiilor. Nemultumite de solutia Judecatoriei, avocatele Paulei Bulgaru au facut apel la Tribunal considerind ca solutia a fost netemeinica si nelegala. "Vom cere reaudierea celor trei martore folosite de procurori pentru intocmirea rechizitoriului si vom insista in citarea Mitropolitului Daniel si a Episcopului Casian", a mai precizat Mariana Bazdara.
"Scrisoare catre oameni"
Desi este constanteanca, Paula Bulgaru a sosit de ieri in Iasi pentru a fi prezenta la propriul proces. "Nu sint impotriva preotilor, ci impotriva oamenilor preoti care au dat mina cu diavolul si care au ales huzurul in locul suferintei", si-a motivat ea revolta, care o face sa strige in timpul slujbelor importante, in cadrul unei "Scrisori catre oameni", adresata prin intermediul presei. Ea a mai scris ca si-ar fi dorit ca "preotii sa fie ferestrele prin care vine lumina catre oameni", dar ca, din pacate, "unii, dupa terminarea seminarului sau a facultatii teologice, pentru ocuparea unei parohii dau tot felul de «cadouri» pentru ca mai apoi tinarul preot sa recupereze ce a dat".
Eroina unui proces fara precedent
Paula Bulgaru a fost eroina unei arestari fara precedent. Deoarece a strigat impotriva Mitropolitului Daniel si a Episcopului Casian in timpul slujbei de Sf. Parascheva de pe 14 octombrie, ea a fost arestata, fiind acuzata de tulburarea linistii publice, impiedicarea exercitarii unui cult religios si ultraj contra bunelor moravuri. In general, astfel de manifestari au fost pedepsite cu o amenda contraventionala si niciodata cu arestarea. Paula Bulgaru a fost eliberata de judecatori inainte de terminarea mandatului de arestare. Dupa ce a fost condamnata la Judecatorie, Paula Bulgaru a ajuns cu procesul la Tribunal. In cazul in care si magistratii acestei instante o vor considera vinovata, tinara se va adresa Curtii de Apel. "Vom ajunge si la Strasbourg daca aceasta fata nu-si va gasi dreptatea", a precizat avocata Mariana Bazdara. (A.PLECAN)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii