Chirica: 4 dosare / Alexe: 3 dosare. De ce totuşi cei doi nu au motive de îngrijorare până în ziua alegerilor?
Daca cei doi vor câstiga la viitoarele alegeri locale înca o tura în fruntea insti (...)
citeste totjoi, 28.03.2024
Procesul în care primarul municipiului Paşcani este judecat pentru abuz în serviciu se apropie de final. La ultimul termen de judecată, anchetatorii au stabilit că pentru infracţiunile pentru care sunt judecaţi, acuzaţiile nu s-au prescris. Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru 24 martie, atunci când vor fi audiaţi mai mulţi martori.
Reamintim că, în primă instanţă, primarul din Paşcani a fost achitat pentru abuz în serviciu, la fel care alţi doi inculpaţi, Mircea Zuzan şi Ciprian Prisecaru. Alţi trei inculpaţi au fost găsiţi vinovaţi de fals însă au primit pedepse simbolice de 3 luni sau 1 an de închisoare cu amânare. Două societăţi comerciale, SC Fab Casa Nouă şi Perla Neagră SRL, au primit amenzi penale de de 13.700 de lei şi 12.000 de lei.
Acest dosar a fost trimis în instanţă în 2016, acuzaţiile procurorilor vizând fapte de acum mai bine de opt ani. Potrivit procurorilor anticorupţie, în anul 2011, Primăria Paşcani a derulat o licitaţie publică privind concesiunea unui teren de 15 metri pătraţi, ce a fost câştigată de firma SC Perla Neagră SRL. Patronul acesteia, Emilian Oneaţă, împreună cu Vasile Bodnar şi arhitectul Alexandru-Dorin Curelaru, a depus la Primăria Paşcani o cerere pentru a obţine o autorizaţie de construire pentru un fast-food. În documentaţia depusă la Primărie se menţiona că terenul pe care avea să fie construit fast-foodul ar fi avut o suprafaţă de 36 de metri pătraţi, aspect fals, spun anchetatorii.
„În perioada 16.07.2012 - 11.02.2013, inculpatul Pantazi Dumitru, în calitate de Primar al Municipiului Paşcani, împreună cu inculpaţii Zuzan Mircea şi Prisecaru Ovidiu-Ciprian, în exercitarea atribuţiilor de serviciu au semnat o autorizaţie de construire, în condiţiile în care nu exista acordul scris, dat în formă autentică, de către proprietarii unei clădiri învecinate (formă cerută de dispoziţiile actelor normative în vigoare şi prevăzută şi în certificatul de urbanism aferent emis de Primăria Municipiului Paşcani). Autorizaţia de construire a fost întocmită de către inculpata Serghiuţă Elena, cunoscând neregulile de mai sus, document ce a fost ulterior introdus în circuitul de semnare“, au precizat procurorii DNA.
Aceeaşi Serghiuţă, spun procurorii, ar fi făcut menţiuni false în documentaţia tehnică aferentă autorizaţiei de construire, pe care a antedatat-o.
Cuvinte cheie: + pantazi, proces primar pașcani
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Modificări: Tramvaiul 6 (Dacia – Târgu Cucu) va circula până în Tătăraşi Nord
Orașul din România de două ori mai mare decât Bucureștiul în care mulţi ieşeni îşi petrec vacanţa
Philipp Plein şi-a părăsit logodnica pentru o ieşeancă. Tânăra din Paşcani e însărcinată
Ministrul Finanţelor, întrebat cât i-a venit factura la curent: 199 lei
Prahova: Bărbat ucis cu un singur pumn după o ceartă pe modul în care a parcat maşina
Dan Şucu anunţă că merge cu galeria Rapidului la meciul cu U. Craiova
Preţul aurului a urcat joi la 327,8351 lei/gram, o nouă valoare record
Nou scandal: Postări cu soldaţi israelieni care se joacă cu lenjeria intimă a femeilor din Gaza
Prefectul Cojocaru acuză conducerea Aeroportului Iaşi de "politizare cu penali"
Conferința ,,BRICS și ordinea economică mondială”, la sediul Academiei Române din Iași
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
Ministrul Energiei explică modul cum va fi aplicată schema de plafonare la gaze şi energie
Noi măsuri în privinţa sistemului electronic RO e-Factura. Ce măsură anunţă Guvernul
Integritatea hibridă a lui Herman von Hebel, preşedintele Comisiei Pre-Vetting din Republica Moldova
STUDIU - Gheaţa polară se topeşte şi modifică rotaţia Pământului: Timpul însuşi este afectat
Grav accident rutier în Dolj, unde două maşini s-au ciocnit, iar una a luat foc
Luis Enrique şi Hansi Flick, pe lista scurtă pentru a-i succede lui Xavi la FC Barcelona
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Putin spune că Rusia nu va ataca NATO, dar că avioanele F-16 date Ucrainei vor fi doborâte
Ucraina afirmă că a doborât peste noapte 26 de drone de atac ruseşti
Beyoncé, vedeta pop de culoare din Texas, îşi lansează primul album country
Grecia: Cele mai ridicate temperaturi pentru luna martie din ultimii douăzeci de ani
Nissan va investi în unitatea de vehicule electrice Ampere a grupului Renault
Prima Doamnă Jill Biden a scris o carte pentru copii despre pisica de la Casa Albă
Sonda japoneză SLIM a supravieţuit celei de-a doua nopţi pe Lună
Medicamentele hormonale ar putea creşte riscul de tumori cerebrale
PSD Iaşi anunţă că un nou primar PNL va candida pe listele lor la alegerile locale
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Dan CONSTANTINMoştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
George ŢURCĂNAŞUDespre discursul regionalist din Moldova (II) |
Bogdan ILIESCUSpărgătoarea de coduri |