Procurorul ieşean Daniel Horodniceanu s-a înscris în cursa pentru şefia DIICOT
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
Oala cu Gust
anunturi

miercuri, 20.10.2021

Procurorul ieşean Daniel Horodniceanu s-a înscris în cursa pentru şefia DIICOT

GALERIE
Daniel Horodniceanu
  • Daniel Horodniceanu
- +

Ministerul Justiţiei, condus încă de Stelian Ion, a făcut publică miercuri noapte lista cu candidaţii care şi-au depus dosarele pentru ocuparea unor funcţii de conducere în DIICOT, DNA şi Parchetul General.

 Concursul a fost lansat de Stelian Ion în august şi urma să se încheie pe 15 septembrie, cu propuneri care ar fi trebuit să ajungă pe masa preşedintelui Klaus Iohannis, după avizul CSM. Odată cu revocarea lui Stelian Ion însă, procedura fie va fi continuată de viitorul ministru, fie va fi stopată.

Lista procurorilor înscrişi în concurs:

Procurorul ieşean Daniel Horodniceanu, fost şef al DIICOT între 2015 şi 2018, s-a înscris pentru un nou mandat de 3 ani la conducerea parchetului anti-crimă organizată. Horodniceanu s-a înscris şi în 2018 pentru un nou mandat, dar a fost preferat atunci Felix Bănilă.

Daniel Horodniceanu a fost prima numire de şef al unui mare parchet făcută de preşedintele Klaus Iohannis.

În primul mandat, Horodniceanu a avut de gestionat dosare grele precum cazul Black Cube privind spionarea şefei DNA, dosarul medicului Lucan sau ancheta Romgaz.

Dosarul Black Cube a fost deferit justiţiei anul trecut când a fost trimis în judecată doar fostul ofiţer SRI, Daniel Dragomir, condamnat la închisoare într-un alt dosar al DNA şi fugit în Italia. Partea privind implicarea conducerii Black Cube – foşti agenţi Mossad – cu pretinsul aviz din partea unor factori politici şi de securitate din România a rămas în lucru.

Dosarul Lucan e în anchetă şi acum, iar în dosarul Romgaz, Înalta Curte a decis începerea procesului pe fond după anularea mai multor probe realizate cu SRI. Prejudiciul din dosarul Romgaz se ridică la 60.000.000 de euro.

În mandatul lui Horodniceanu, DIICOT a instrumentat şi dosare cu specific terorist precum cazul extremiştilor maghiari sau al adolescentului din Craiova acuzat de jihadism. Ambele cazuri s-au lăsat cu condamnări.

DIICOT, sub conducerea lui Horodniceanu, s-a războit şi cu jurnaliştii de la The Sun care au aruncat pe piaţă un „fake news” precum cazul copiilor exploataţi pentru producerea ouălor Kinder sau cei de la Sky News care susţineau că în România se face trafic de armament.

Potrivit unor surse din DIICOT, Horodniceanu a avut o relaţie instituţională corectă cu serviciile secrete, dar nu este un apropiat al acestora. De exemplu, Horodniceanu a părăsit recepţia SRI din 29 martie 2016 când a văzut că acolo era şi deputatul Sebastian Ghiţă, multiplu inculpat. În plus, Horodniceanu a fost primul şef de mare parchet care a dat publicităţii date statistice concrete potrivit cărora numărul informărilor SRI către parchete a scăzut în ultimii anii.

Pe când era şef DIICOT, Daniel Horodniceanu, a avut mesaje ferme împotriva modificărilor făcute de PSD-ALDE la legile Justiţiei.

Horodniceanu a fost precedat la şefia DIICOT de Alina Bica, arestată pentru corupţie.

Ioana Albani s-a înscris şi pentru postul de şef al DIICOT şi pentru cel de adjunct. Ea a fost şefa Serviciului de prevenire şi combatere a criminalităţii informatice din DIICOT. A fost decorată de fostul şef FBI, James Comey, cel demis de preşedintele SUA, Donald Trump, la începutul mandatului. Este un procuror cu mare experienţă, co dosare grele rezolvate, iar în 2011 a câştigat premiul de Procurorul anului de la Asociaţia Internaţională a procurorilor.

Tot pentru şefia DIICOT s-a înscris şi actuala şefă interimară a parchetului anti-crimă organizată, Oana Pâţu. Ea a fost numită adjunct al şefului DIICOT anul trecut şi a preluat şefia interimară după ce Giorgiana Hosu şi-a dat demisia în urma condamnării soţului ei pentru corupţie. Oana Pâţu a infirmat parţial clasarea dosarului filajului la magistraţi şi jurnalişti, decizie confirmată de instanţă.

Pentru postul de adjunct al şefului DNA s-a înscris actualul interimar în această poziţie, Codrin Gavra. Este procurorul care a instrumentat dosarul unor deputaţi PSD din Arad implicaţi în presupusele acte de corupţie de la Poliţia de frontieră din Arad.

Pentru şefia Secţiei a I-a de combatere a corupţiei din DNA s-a înscris procurorul Ioan Amariei, actual şef al Serviciului tehnic din DNA. El a instrumentat dosarele Vanghelie şi Onţanu, soldate cu condamnări. Vanghelie a primit 11 ani şi 8 luni de detenţie, însă decizia nu e definitivă, iar Onţanu a primit 3 ani cu suspendare. Amariei a făcut şi dosarul Duicu în care fostul baron PSD a primit un an şi jumătate de închisoare cu suspendare.

La Secţia a II-a de combatere a infracţiunilor conexe corupţiei s-a înscris un veteran, procurorul Paul Dumitriu. El are câteva „scalpuri la cingătoare” (o expresie plastică lansată de fostul preşedinte Traian Băsescu). Dumitriu a obţinut condamnarea fostului ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu (PNL), la 5 ani de detenţie şi a magnatului Ioan Niculae şi a fostului baron PSD, Gheorghe Bunea Stancu, la câte 3 ani de închisoare cu executare în dosarul „Mită la PSD”. Dumitriu a instrumentat şi un al doilea dosar pe numele lui Ioan Niculae, în care acesta a primit 5 ani de închisoare.

Paul Dumitriu a instrumentat şi dosarul fostului deputat PDL, Dan Păsat, şi al fostului senator PSD, Marius Ovidiu Mihăilă, ambele cu avize de ridicare a imunităţii parlamentare pentru arestare şi soldate cu condamnări cu executare.

Un alt caz instrumentat de Paul Dumitru este dosarul CNA, cu verdict de condamnare în primă instanţă: Viorel Hrebenciuc – 3 ani de închisoare, iar fosta şefă a CNA, Laura Georgescu – 4 ani şi 4 luni cu executare.

Procurorul Dumitriu este şi unul dintre procurorii DNA care au anchetat dosarul Ordonanţei 13, caz clasat ca urmare a intervenţiei CCR. Dumitriu are însă şi rateuri. Este unul dintre procurorii care au clasat iniţial dosarul Tel Drum privindu-l pe Liviu Dragnea.

SURSA: G4MEDIA

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Iluzii guvernamentale

Lucian DÎRDALA

Iluzii guvernamentale

Aparent, desemnarea domnului Cioloş a fost un gest politic inutil, de natură a consuma în zadar timp şi energie. În realitate, ea a avut rolul de a oferi partidelor din fostul arc guvernamental ceva mai mult timp de gândire şi, în special pentru PNL, de decantare a opţiunilor pe termen mediu.

Filmuletul zilei

opinii

Un model discret, iradiant...

Florin CÎNTIC

Un model discret, iradiant...

Zilele trecute l-am sărbătorit pe Alexandru Zub la Mănăstirea Văratic, loc de reflecţie şi ospitalitate pentru multe figuri emblematice ale culturii noastre contemporane. Cum Înalt Prea Sfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei, face pentru marele istoric mai mult decât Academia şi autorităţile locale la un loc, aş vrea, ca modestă reverenţă, să readuc în faţa cititorilor un text revelator pentru efigia lui Al. Zub, model cultural şi uman pentru mulţi dintre noi, un partener de dialog exemplar, ieri şi azi.

Serafima

Radu PĂRPĂUȚĂ

Serafima

Serafima nu amintea deloc în înfăţişare de un serafim. Nu ştiu la ce s-o fi gândit maică-sa, când i-a dat acest nume - Serafima, poate originea ei basarabenească s-o fi condus spre acest nume, căci numele se întâlneşte la ruşi. Nu găsesc decât explicaţia că, nu-i aşa, orice gâscă îşi visează puii lebede. 

Întâlniri internaţionale Enescu (II)

Alex VASILIU

Întâlniri internaţionale Enescu (II)

Tinerii participanţi la Concursul de cânt vocal organizat la Paris în paralel cu festivalul Rencontres Internationales Georges Enesco au avut de demonstrat pregătirea în trei domenii muzicale: aria de operă clasică sau romantică, aria sau liedul modern şi liedul compus de George Enescu. Sunt experienţe muzicale ce le-au deschis deja, unora, calea spre scenele de spectacol, de recital, având în vedere cerinţele teatrelor lirice şi oportunităţile înregistrării pe disc a unor programe inedite. 

pulspulspuls

Cum se va tranşa duelul amazoanelor de la USR Iaşi? Iată câteva indicii!

Cum se va tranşa duelul amazoanelor de la USR Iaşi? Iată câteva indicii!

Vorbeam ieri aicea despre cum de s-a făcut şi s-au aranjat cărţile politicii încât dipotata Monika de la Iaşi a luat faţa în partid, la nominalizarea ca menistru al digitalizării, unora mai bine înfipţi ca ea pe lângă şefi. 

Caricatura zilei

Suspiciune...

Editia PDF

Bancul zilei

Cercetatorii ardeleni au descoperit ca oricâta mâncare le-ai da musafirilor, tot se îmbata.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Ar trebui închise școlile dacă se trece de 6 la mie?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.