Lista directorilor societăţilor Primăriei care câştigă mai mult decât Iohannis
Directorii din cadrul administratiei publice locale se afla în fruntea listei cu cele mai mari (...)
citeste totjoi, 07.07.2022
Personalitate de seamă a școlii medicale stomatologice, recunoscută pe plan național și internațional, Profesor Universitar Dr. Norina Forna este o figură reprezentativă a comunității academice ieșene.
În calitate de Decan al Facultății de Medicină Dentară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” Iași, doamna profesor se implică permanent, atât în viața comunității, prin asistența medicală stomatologică acordată persoanelor fără posibilități financiare și a celor cu dizabilități - în cadrul facultății existând programe speciale pentru aceste categorii speciale, cât și în formarea de excelență a tinerilor medici și cercetători.
O preocupare permanentă a doamnei profesor Norina Forna o reprezintă inițierea și realizarea de colaborări internaționale și interculturale, în special cu Franța, țările francofone și țările balcanice – concretizată prin organizarea a peste 20 de congrese internaționale, cu participarea a peste 2000 de invitați, dintre care au făcut parte renumite personalități medicale și ale vieții academice, decani, reprezentanți ai Academiei Naționale Franceze de Chirurgie Dentară, dar și ai organizațiilor internaționale: Federația Dentară Internațională sau Organizația Mondială a Sănătății.
În acest context al dezvoltării interculturale, în iulie 2017, doamna Profesor a organizat Primul Summit Francofon, onorat de prezența domnului Prof. Mohamed Ketata, Director Regional al Agenției Universitare de Francofonie pentru Europa Centrală și Orientală. Obiectivele acestui eveniment au vizat cooperarea bilaterală și deschiderea spre domenii importante pentru viața universitară: învățământ, formare profesională, cercetare, schimb academic de studenți, cu decani ai Facultăților de Medicină Dentară din țări francofone – Belgia, Coasta de Fildeș, Maroc, Benin, Burkina Faso, Camerun, Congo, Rwanda, Senegal, Tunisia. Aceste colaborări sunt o continuare firească a prezenței numeroase în universitate a studenților străini, vorbitori de limbă franceză și engleză, care pot fi susținuți prin programele educaționale internaționale concepute în CID-CDF (Confédération des Doyensd’Expression Totale ou PartielleFrançaise) și BaSS (BalkanStomatological Society), reunind peste 50 de țări membre, aflate în prezent sub coordonarea doamnei profesor în calitate de Președinte.
Un alt eveniment de marcă ce a poziționat România în centrul vieții academice europene a fost organizarea Congresului Anual EPA (European Prosthetic Association) - Președinte Congres Profesor Norina Forna, cu participarea unui număr reprezentativ de țări nordice, 20 de speakeri internaționali invitați și peste 300 de participanți.
În 2018, în calitate de Preşedinte al Confederaţiei CID-CDF (Confédération des Doyensd’Expression Totale ou PartielleFrançaise), doamna profesor a implementat două programe de formare profesională pentru medici stomatologi, intitulate: „Formation continue en Implantologie Orale”, care s-au bucurat de participarea prestigioasă a unor reprezentanți din țările francofone: Coasta de Fildeş, Benin, Mali, Camerun, Senegal şi Rwanda; cu această ocazie au fost semnate protocoale de colaborare între facultăți şiasociații profesionale.
O altă direcție de deschidere internațională inițiată de profesor Norina Forna este reprezentarea sa în Societatea Balcanică de Stomatologie - BaSS, pe care o coordoneazăîn prezent în calitate de Preşedinte ales în 2019.O realizare remarcabilă este aceea că, pe parcursul a numai 8 ani, a câștigat de 3 ori prin competiție privilegiul de a organiza în România Congresul Anual al Societății Balcanice, care a polarizat peste 150 speakeri de marcă și peste 2000 de participanți din toate țările din sud-estul Europei, fiind cea mai prestigioasă manifestare științifică din spațiul academic balcanic cu specific de medicină dentară.
În anul 2018, Iașul a găzduit ediția a 23-a a acestui congres, ceea ce a reprezentat un succes absolut, demonstrat prin numărul important de participanți, 700, din peste 20 de țări, dar și de conținutul științific dens și de mare actualitate, concretizat în 57 de conferințe prezentate de speakeri români și străini, 5 workshop-uri, peste 500 de lucrări științifice și expoziții de aparatură și echipamente medicale de specialitate.
În aceeași direcție, în perioada 7-9 noiembrie 2019 va avea loc un alt eveniment sub auspiciile Societății Balcanice de Stomatologie, la care sunt invitate cadre didactice și medici stomatologi din ţările balcanice - Primul Simpozion BaSS la Iași. Evenimentul îşi propune să reunească la Iaşi specialişti români şi europeni din domeniul stomatologiei, dar şi al medicinei, pentru a dezbate proiecte ştiinţifice de interes comun.
Mai mult decât atât, începând cu 2019, la inițiativa Președintelui BaSS Profesor Norina Forna, România va deveni gazda permanentă a unor simpozioane balcanice anuale, constituind un prilej fericit de cunoaștere mai aprofundată a țării de către participanții străini. Inițierea parteneriatelor între BaSS și UMB (Uniunea Medicală Balcanică), precum și cu alte societăți internaționale medicale și de specialitate va deschide un orizont vast de colaborări, proiecte și evenimente comune, în Iași și România.
Recunoașterea doamnei profesor Norina Forna ca și autoritate științifică internațională este demonstrată şi de faptul că sub coordonarea domniei sale a fost realizat un Ghid de Prevenție în Cancerul Oral, intrat în circuitul academic internațional (FDI - FederationDentaireInternationale / WHO - World HealthOrganization). Conținutul acestui ghid a fost dezbătut cu ocazia unui Workshop organizat la Iași, în cadrul Zilelor Facultății de Medicină Dentară, Ediția a 23-a, în perioada 21 - 23 martie 2019, la care au participat 14 experți internaționali din partea FDI și WHO: Profesor Patrick Hescot, Franța - PastPresident FDI și Expert WHO, Profesor Anna Lella, Polonia - FDI - ERO President sau Profesor Jean-CristopheFricain, Franța - Specialist în Chirurgie Orală, Spitalul Universitar Bordeaux.
Multiplele activități în planul vieții academice și al evenimentelor științifice cu vizibilitate națională și internațională amplă o recomandă așadar pe doamna profesor universitar Norina Forna ca un ambasador de marcă al comunității ieșene contemporane.
Cuvinte cheie: + iasul, stomatologie, norina forna, medicina dentara, universitate
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Patru tineri răniți după ce și-au izbit BMW-ul într-un stâlp în miez de noapte
ATENȚIE ȘOFERI! Un site fals vinde roviniete cu preţuri de trei ori mai mari
Iașul în bucate tradiționale, ecologice, montane: lactate, preparate carne, vinuri, dulcețuri etc
VIDEO Inconștiență pe Autostrada A4. Șofer filmat cum circulă pe contrasens
FOTO Se inaugurează Baia Publică Municipală din Iași. Sunt acceptați doar nevoiașii
Ursul ”turist” s-a întors! Ba chiar s-a apropiat și mai mult de Iași
Vouchere vacanță 2022: Lista hotelurilor şi pensiunilor care acceptă tichete
Ce a spus Boris Johnson în discursul de demisie din funcția de premier al Marii Britanii
Cum a motivat judecătorul decizia care l-a ”spălat” de acuzația de plagiat pe premierul Ciucă
VIDEO Fără plăcuțe pe față, dar îmbrățișat și escortat de polițiști până la scenă!
Cât de mare era șpaga la ambulanța Neamț. Numai directorul a primit 108.000 euro în câteva zile
Capcană pentru șoferi în Păcurari: uriașă groapă nesemnalizată în asfalt
(VIDEO) Asfaltare pe ploaie în zona Bucium-Bârnova. Smoala se ia pe roțile șoferilor
VIDEO Prețuri ca pe Coasta de Azur la Năvodari. Cât a ajuns să coste o oră de parcare
Sute de curse întârziate şi zeci de zboruri anulate pe Aeroportul Otopeni. Care au fost motivele
Fake cu închiderea plajelor din Turcia propagat în valuri în conturile românilor
Premieră! Hrisovul emis de Alexandru cel Bun, scos la licitație
Şeful republicanilor din Senat: Accesul facil la arme de foc nu reprezintă „problema de bază”
Sondaj INSCOP: 83% dintre români vor ca ţara să se alieze cu Occidentul
Un lac de peste 100 de hectare, aflat în Satu Mare, a secat aproape în totalitate
Kristalina Georgieva (FMI): Nu putem exclude o recesiune globală anul viitor
Ministrul de externe al Ucrainei: Mulţumesc din toată inima României, prietenul nostru bun
Trei melodii controversate ale lui Michael Jackson au fost eliminate de pe platformele de streaming
Premierul Boris Johnson va demisiona, joi, din funcţia de lider al Partidului Conservator
Raport ONU: Foametea la nivel mondial, amploare fără precedent în 2022
Pompierii din Moldova şi-au dat întâlnire la Botoşani pentru un concurs de abilităţi
Șefii MI5 și FBI, în primul discurs comun din istorie: „Xi Jinpimg, o amenințare la adresa lumii”
Admiterea la facultățile Universității de Științele Vieții Iași (USV) începe luni, 11 iulie (P)
Un turist a filmat momentul în care Roxana Donisan este atacată de rechin
VIDEO - Accident cumplit filmat în Galaţi. Un motociclist se zbate între viaţă şi moarte
Crimă în trafic la Bacău. Ucis în bătaie pentru că a acroşat o oglindă
În caz de război, Belarusul ar ataca prima dată Polonia, îşi face curaj un comandant belarus
Mezzosoprana Maria Macsim va fi omagiată la Opera Națională Română Iași
Un precedent juridic periculos la Iași. Secretarul primarului penal scapă basma curată
Născută la Moscova, Rybakina a vorbit despre război înaintea meciului cu Halep
Dezvăluirile Andreei Ibacka: De ce nu doarme în pat cu Cabral şi legătura cu Ceauşescu
O nouă țeapă pentru românii care merg în Grecia. Atenţie la ciorbă!
Supărare mare pentru angajaţi: Nu toţi vor primi tichete de masă de 30 de lei. Care este motivul
Preţurile petrolului au scăzut miercuri la minime ale ultimelor 12 săptămâni
Zelenski: În sfârşit simţim că armele primite de la parteneri au început să funcţioneze puternic
Întâlnire secretă a aurarului Georgică cu baza de la Iaşi, în toiul nopţii: se caută oameni noi
Ioan Alexandru TOFANUn vis de vară după Bacalaureat |
Codrin Liviu CUȚITARUO lume a celorlalţi |
George ŢURCĂNAŞUCinşpe regiuni de inspiraţie sovietică… (III) |
Bogdan ILIESCUConu’ Leonida faţă cu o lume a ielelor |
Întâlnire secretă a aurarului Georgică cu baza de la Iaşi, în toiul nopţii: se caută oameni noi |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.