Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Profesia: aristocrat

GALERIE
briscan zara
  • briscan zara
- +

Aristocraţia e o relicvă a vremurilor trecute din care a mai rămas doar o urmă de autoritate şi prestanţă. O autoritate şi o prestanţă susţinute cu încăpăţânare de cultura care idealizează întregul concept. Toţi rezonează plăcut la ideea de rege, regină, prinţi şi prinţese, sună bine, curat, dar, ca şi cea de ţăran autentic, rămâne doar o idee neconcretizată.

Am un bun şi vechi prieten care a trebuit la un moment dat să răspundă la nişte întrebări pentru completarea unui formular tip. Persoana care îl chestiona, o funcţionară obişnuită, nota rece toate informaţiile. Când a ajuns la rubrica „profesie” prietenul meu, fără să ezite, a zis plin de emfază: „Scriitor!” Doamna, făcându-se că nu înţelege şi pentru a câştiga timp şi a căuta prin formular un punct care să se potrivească, a mai întrebat o dată: Profesia? Prietenul meu repetă răspunsul, dar cu o uşoară ezitate de data asta: „Scriitor”. Văzând că nu o scoate la capăt, doamna a completat scurt, în timp ce zicea şi cu voce tare: „Aha, deci: şomer”…

E greu cu profesiile astea „de nişă”. Mai sunt unii care zic „freelancer” ori „liber profesionist” şi care aruncă pe oricine în confuzie totală, doamnele fiind nevoite să-i treacă la rubrica respectivă tot cu „şomer” sau „fără ocupaţie”, ori, dacă respectiva e într-o dispoziţie bună, cu „patron” sau „întreprinzător”…

Am analizat într-un articol anterior aşa-numita profesie de „politician”, care e dintre cele mai căutate, productive şi solicitante la ora actuală în România, deşi nu figurează în niciun nomenclator. Ei bine, azi am mai găsit o altă ocupaţie interesantă care pare şi ea a fi la mare căutare, aceea de „aristocrat”. Chiar am citit pe Internet, în dreptul unei figuri monarhice, la rubrica „profesie”: aristocrat. Adică e destul să te naşti dintr-o viţă nobilă ca să fii specializat într-un domeniu, aprioric, să ai deja o profesie pentru toată viaţa, una pentru care nu trebuie să mişti niciun deget, dar din care se pot obţine profituri consistente, atât materiale, cât şi spirituale.

Dacă e să ne aplecăm un pic asupra acestui aspect, observăm că există totuşi un oarecare rost în toată construcţia asta pompoasă. E adevărat că un aristocrat în zilele noastre nu mai e ca în trecut, nu mai deţine funcţii cu putere în stat, terenuri nenumărate, supuşi, putere armată etc., e doar o categorie socială rămasă cumva în urma restului societăţii ca manifestare concretă, dar încă actuală prin imagine, una mirifică, selectă. Aristocraţia e o relicvă a vremurilor trecute din care a mai rămas doar o urmă de autoritate şi prestanţă. O autoritate şi o prestanţă susţinute cu încăpăţânare de cultura care idealizează întregul concept. Toţi rezonează plăcut la ideea de rege, regină, prinţi şi prinţese, sună bine, curat, dar, ca şi cea de ţăran autentic, rămâne doar o idee neconcretizată. Vezi autocolante cu „prinţesă la bord” pe o mulţime de maşini în care se află o fetiţă, dar prinţesele reale de azi nu se disting prin nimic altceva de restul femeilor/fetelor. Sunt mereu ştiri cu faptele, vieţile şi ideile unor reprezentanţi monarhici din întreaga lume, acestea nu sunt însă altceva decât bârfă sub o altă haină. Pentru că e o mare discrepanţă între imaginea pompată la greu în poveşti cu zâne, aceea de figuri aproape diafane, şi realitatea din teren cu prinţi zbârciţi trecuţi de 80 de ani sau prinţese căzute în dizgraţie. Dar asta nu contează, dacă oamenii doresc să creadă în ceva, nimic nu-i poate opri, nici măcar realitatea.

Zilele astea circulă o ştire despre prinţul Paul de România (Paul-Philippe Hohenzollern), de exemplu, care a fost condamnat la închisoare pentru o înşelătorie latifundiară şi nu e de găsit, pur şi simplu a dispărut, a fugit ca un veritabil interlop. Mulţi îi contestă calitatea de membru al familiei regale pentru că e nepot ilegitim de-al lui Carol al II-lea, dar Curtea de Casaţie şi Justiţie i-a recunoscut dreptul legal de moştenitor. Ei bine, acest „concetăţean”, care rupe greu limba română pentru că a venit în ţară abia în 1990 când era trecut de 40 de ani, este de profesie aristocrat. Iar printre principalele lui activităţi ca aristocrat se găsesc întâlniri mondene şi intentarea de procese cu statul român pentru recuperarea a peste 60% din averea regală, care i se cuvine, incluzând bunuri imobiliare precum castelul Peleş. Asta e munca lui. Altceva nu face, nici nu cred că ştie să facă.

Nu e nimic de condamnat, să nu fiu înţeles greşit, nu stigmatizez pe nimeni, societatea actuală acceptă aşa ceva, la fel cum acceptă şi „profesia” de politician care intră în „meserie” doar pentru bani şi multe alte îndeletniciri mai mult sau mai puţin ortodoxe. Trăim în plin postmodernism, nimic nu mai impresionează, totul e acceptat, oricât de huşchit ori absurd ar fi, ba chiar practicienii au voie să se mândrească cu realizările lor. Fondul profesiilor amintite, aceea de a conduce oameni, de a lupta pentru integritatea şi prosperitatea poporului pe care îl reprezintă, de a se sacrifica pentru el, s-a pierdut demult. Paul de România nu a avut niciodată vreo legătură cu poporul român al cărui aristocrat a aflat că este, ci doar cu averea pe care zice că o moşteneşte de drept de la tată/bunic. Nici politicienii nu mai au vreo legătură cu poporul care îi votează, ci doar cu activităţile aristocratice ale meseriei, cu prestanţa, cu autoritatea, cu imaginea de persoană „aleasă”, la propriu şi la figurat (maşini la scară, case închiriate, protocol, amanţi/amante, susţinători, publicitate, prezenţă în mass media, alte facilităţi). În urma lor nu se vede aproape nimic bun, concret, practic pentru colectivitate, deşi sunt în slujba acestei colectivităţi. De 30 de ani de când un regim totalitar precum comunismul a fost răsturnat pentru a schimba unii aristocraţi cu alţii, nu se vede nicio îmbunătăţire consistentă la nivel de ţară. Ba chiar este o decădere evidentă. Ca imagine am ajuns cerşetorii, hoţii, oamenii de serviciu, gunoierii, spălătorii la cur, muncitorii cu ziua de pe şantiere şi proxeneţii Europei. Academician să fii, dacă mergi în Vest, toţi te vor vorbi pe la spate şi îşi vor feri portofelele de tine. În timpul comunismului eram compătimiţi că eram săraci, flămânzi şi asupriţi, ori poate chiar temuţi, ca reprezentanţi ai unui regim dur şi imprevizibil, dar acum suntem pur şi simplu dispreţuiţi. Ocupăm ultimele locuri la performanţe bune şi primele la cele rele.

În schimb avem aristocraţii noştri, suntem un neam de nobili, prin venele noastre curge sânge albastru, şi mai avem vreo 460 de parlamentari, cei mai buni dintre toţi românii, cei mai deştepţi şi mai muncitori, suntem daţi dracului… Crăciun fericit, ce să mai zic!

Briscan Zara este scriitor şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri