Profesorii pensionari ar putea avea de ales între pensie și salariu
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Profesorii pensionari ar putea avea de ales între pensie și salariu

GALERIE
profesori
  • profesori
- +

​Profesorii pensionari vor avea de ales între pensie și salariul pe care îl obțin în sistemul de educație. Premierul Ludovic Orban a spus marți, într-o conferință de presă, că în privința dascălilor Guvernul se gândește dacă va crea o excepție.

Premierul a spus că măsura alegerii între pensie și salariul de la stat a fost propusă pentru că există foarte mulți care s-au pensionat repede după anumite legi speciale, iar apoi s-au reangajat tot în sistemul public.

”Noi am anunțat că intenționăm, să nu mai permitem ca o persoană care s-a persionat nu poate să cumuleze pensia, cu salariul cu altă formă de plată din salariul public. Nu interzicem, dar dacă vrea să lucreze în sistemul public nu va avea pensie. Poate să aleagă între venitul pe care-l încasează din salariu și venitul pe care-l încasează din pensie. Nu mi se pare normal în condițiile în care administrația are nevoie de sânge proaspăt, modern, are nevoie de adaptare la schimbările care se petrec în societate. Foarte mulți dintre cei care s-au angajat în sistemul public sunt cei care s-au pensionat mai repede după diferite legi speciale de pensionare”, a spus Ludovic Orban.

Întrebat ce va face în cazul profesorilor Orban a spus că se gândește.

”Știți cum e, în momentul în care faci excepții deschizi poarta la excepții pentru orice categorie. Ne gândim! (...)În momentul în care creezi o excepție deschizi cutia Pandorei”, a spus Orban.

Premierul a spus că se poate găsi o soluție pentru mărirea vârstei de pensionare.

”Din punctul meu de vedere sunt domenii de activitate în care ar trebui lăsați angajații să decidă ei dacă se pensionează. Să se mărească vârsta de pensionare de la 65 la 70 de ani. În medicină, de exemplu, sau în educație. Să decidă ei, adică să nu vină cu sistemul ăsta prin care sunt la mila unui director de școală să li se prelungească sau să nu li se prelungească dreptul de a profesa cu un an. Dacă se pot pensiona la 65 de ani bine, dacă nu să prelungească. Să fie decizia lor”, a spus Ludovic Orban.

Potrivit statisticilor un procent cuprins între 3 și 4% dintre profesori sunt pensionari. Pensiile profesorilor sunt în prezent cuprinse între 1.500 lei și 1.900 de lei. Cei care au deținut funcții de conducere pot ajunge la pensii de 2.200 lei.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Câteva observaţii despre votul pe bugetul Iaşului

Cosmin PAȘCA

Câteva observaţii despre votul pe bugetul Iaşului

În loc să vină cu soluţii pe fond, să fie pro-activ în negocierile cu USR PLUS, s-a agăţat ostentativ de forma solicitărilor. Atitudinea defensivă a primarului trădează reaua credinţă sau, în cel mai bun caz, un orgoliu prostesc. Sigur, şi reprezentanţii USR PLUS sunt încăpăţânaţi, pe alocuri obraznici, dar ei pentru asta au fost trimişi în CL.

Filmuletul zilei

opinii

Teste

Codrin Liviu CUȚITARU

Teste

Neîndoios, ceva grav se petrecuse în procesul evaluării, făcându-l pe Grimase să intre în şoc. Suspiciunea mi-a fost întărită şi de amănuntul că bietul corector ţinea între degetele încârligate de la mâna stângă o foaie scrisă - în mod evident una dintre numeroasele şi buclucaşele lucrări.

Inegalitatea veniturilor

Alin ANDRIEȘ

Inegalitatea veniturilor

Trăim vremuri excepţionale în care inegalitatea socială, atât din perspectiva veniturilor, cât şi a avuţiei individuale, se adânceşte. Cauzele şi consecinţele creşterii disparităţilor la nivelul veniturilor şi a averii reprezintă elemente centrale ale dezbaterilor atât la nivelul economiştilor, cât şi al politicienilor. Deşi nivelul de trai a înregistrat o creştere semnificativă în ultimele decenii, iar inegalitatea veniturilor la nivel global s-a redus, inegalitatea din perspectiva veniturilor a crescut semnificativ la nivel naţional în majoritatea ţărilor.

Justificările justiţiei

Florin CÎNTIC

Justificările justiţiei

Cum lumea este încă agitată după măcelărirea cinică a unui urs de trofeu de către un cetăţean din Liechtenstein invitat dubios şi cam ilegal de nu ştiu ce asociaţie maghiară de vânători din Covasna, a trecut neobservat un eveniment important: o hotărâre a Curţii Constituţionale care a creat deranj în justiţie.

pulspulspuls

Probleme ontologice la liberali: doi au refuzat deja! Ghici cine urmează?

Probleme ontologice la liberali: doi au refuzat deja! Ghici cine urmează?

Informaţii interesante transpiră în ultimele zile despre liberalii ieşeni, stimaţi telespectatori. Prin culisele politichiei de la Bucale se zvoneşte că în parohia de la Iaşi ar fi apărut o mare problemă de lidărşip, ca să ne exprimăm mai elevat: nu prea ar vrea nimeni mai de soi să se bage pe locul de şef lăsat liber de Paralexe, până se clarifică într-un fel sau altul aspectele penale ale acestuia. 

Caricatura zilei

De ce ești mai iute cu antenă?

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.