Profesorii sunt tot mai divizaţi în cancelarii, sindicaliştii ieşeni anunţă continuarea grevei. Azi, un nou protest la Prefectură

marți, 06 iunie 2023, 01:50
2 MIN
 Profesorii sunt tot mai divizaţi în cancelarii, sindicaliştii ieşeni anunţă continuarea grevei. Azi, un nou protest la Prefectură

În ciuda faptul că profesorii sunt tot mai divizaţi în această privinţă, în cancelarii sau pe grupurile de profil, mulţi sugerând că ar trebui acceptate ofertele Guvernului, sindicaliştii din învăţământul preuniversitar din Iaşi anunţă că vor contina greva, şi organizează al patrulea protest în faţa Prefecturii Iaşi, astăzi, începând cu ora 11:00. Greviştii susţin că această acţiune nu se referă doar la salarii, ci şi la viitorul educaţiei şi la percepţia societăţii faţă de meseria de dascăl. Ei spun că nu au fost convinşi că vor fi făcute investiţii reale în educaţie după încheierea grevei.

Printre revendicările principale ale angajaţilor din învăţământ se numără egalarea salariului profesorului debutant cu salariul mediu brut pe economie, precum şi salarizarea progresivă a întregului personal didactic în funcţie de vechime, studii şi grad didactic. Aceştia exprimă nemulţumirea faţă de promisiunea Guvernului privind aplicarea unei noi grile de salarizare pentru învăţământ într-un interval de trei ani şi solicită scurtarea acestei perioade.

Preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) din Iaşi, Laviniu Adrian Lăcustă, a declarat că principalele motive pentru continuarea grevei sunt ofertele nesatisfăcătoare ale Guvernului şi promisiunile legate de salarizare. Angajaţii din învăţământul preuniversitar sunt determinaţi să continue greva până când Guvernul va rezolva revendicările lor.

„Cauzele continuării grevei sunt cele cunoscute. În primul rând, ultima ofertă a Guvernului nu este nici pe departe ceea ce ne-am fi dorit noi. Mă refer la banii oferiţi pentru personalul didactic şi nedidactic, 1.000 de lei brut, respectiv 400 de lei brut. Al doilea motiv ţine de acea obligaţie pe care şi-au luat-o cei din Guvern de a poziţiona pe viitoarea Lege a salarizării, ca punct de plecare, salariul debutantului la salariul mediu brut pe economie. Mai mult, au zis de etapizarea care ar urma să se facă în trei ani. Ne-am săturat de etapizări, ne-am săturat de minciuni. Acestea sunt motive pentru ca cea mai mare parte a salariaţilor din învăţământ să opteze pentru continuarea acestei greve, până când Guvernul va soluţiona favorabil revendicările noastre”, a spus liderul USLIP Iaşi, Laviniu Adrian Lăcustă. De asemenea, preocuparea sindicatelor se îndreaptă şi către problemele privind organizarea examenelor de final de an, care par să se complice din cauza grevei. Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar solicită intervenţia Ministerului pentru a găsi o soluţie în acest sens.

Greva generală a început în România pe 22 mai 2023. Peste 8.000 de angajaţi din învăţământul preuniversitar din judeţul Iaşi şi peste 200.000 la nivel naţional au fost de acord cu această grevă, dorindu-şi îmbunătăţirea condiţiilor salariale. La nivel judeţean, au avut loc până acum trei proteste care au adunat mai bine de 2.500 de angajaţi, fiecare. 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii