Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Profesorul Boişteanu răspunde la atacurile din PSD împotriva primarului Iaşului

GALERIE
Boisteanu Paul - depunere juramant Consiliul Local Iasi (2)
  • Boisteanu Paul - depunere juramant Consiliul Local Iasi (2)
- +

Profesorul universitar Paul Corneliu Boişteanu a transmis la rândul său o scrisoare deschisă în care arată că punctele de vedere ale primarilor Mihai Mihalache şi Costică Postârnac nu sunt asumate de colegii din filiala ieşeană. Boişteanu este consilier local şi preşedinte al Organizaţiei Municipale Iaşi a PSD, Mai jos redăm integral scrisoarea deschisă.

Scrisoare deschisă

Am urmărit cu mâhnire afirmaţiile unora dintre colegii noştri din Organizaţia Judeţeană Iaşi a PSD şi din alte structuri ale partidului cu privire la declaraţiile recente ale colegului nostru, domnul primar Mihai Chirica, preşedinte al Organizaţiei Judeţene Iaşi şi vicepreşedinte al PSD. Respectăm punctele de vedere ale domnului vicepreşedinte Ovidiu Laicu şi ale domnilor primari Mihai Mihalache şi Costică Postârnac, însă nu putem fi de acord cu acestea. Poziţii precum cele ale colegilor noştri Laicu, Mihalache sau Postârnac nu sunt şi nu ar putea fi niciodată asumate de o organizaţie politică modernă precum este Organizaţia Municipală Iaşi a PSD.

Considerăm că domnul Mihai Chirica are legitimitate deplină pentru a exercita în continuare atribuţiile funcţiilor de vicepreşedinte al PSD şi de preşedinte al Organizaţiei Municipale Iaşi a PSD. Indiferent de opiniile noastre personale, este evident că domnul Mihai Chirica s-a exprimat în calitate de vicepreşedinte ales al PSD şi de primar al municipiului Iaşi. Domnul Mihai Chirica, aşa cum este şi normal, înţelege să fie primarul tuturor ieşenilor, inclusiv al miilor de persoane care au ales să se manifeste paşnic în stradă, nu doar al membrilor PSD. Aceasta este şi atitudinea noastră, a celor care suntem onoraţi cu demnitatea de consilieri locali ai municipiului Iaşi.

În 2015, când domnul Mihai Chirica a fost reales în funcţia de preşedinte al Organizaţiei Municipale Iaşi a PSD, ne-a chemat alături de el pentru a construi împreună „un nou început” pentru PSD Iaşi. Domnul Mihai Chirica s-a ţinut de cuvânt, iar acest „nou început” al Organizaţiei Municipale a însemnat mai multă deschidere a partidului către ieşeni, către tineret, intelectualitate şi societatea civilă, posibilitatea de a discuta liber şi deschis despre problemele comunităţii şi ale partidului, atât în sediul PSD, cât şi public, precum şi crearea şi menţinerea unei atmosfere de colegialitate şi prietenie între membrii Organizaţiei. Aşa cum a promis, domnul Mihai Chirica a respins programatic politica „pumnului în gură” şi a „pumnului în masă”, militând pentru normalitate, dialog şi colaborare, astfel încât putem spune că în prezent Organizaţia Municipală Iaşi este una dintre cele mai dinamice, dar şi mai performante din ţară.

Acest „nou început” al PSD Iaşi şi-a arătat beneficiile nu doar în privinţa atmosferei interne din cadrul filialei, ci şi în ceea ce priveşte funcţionalitatea şi performanţa politică a Organizaţiei. Aşa se face că, la cele două scrutine de anul trecut, Organizaţia Municipală Iaşi a PSD a obţinut cele mai bune rezultate din 1992 încoace, iar aceasta într-un centru universitar important în care partidul nostru a avut întotdeauna dificultăţi să se impună: candidatul PSD la Primărie, domnul Mihai Chirica, a fost ales cu 47% din voturi, lista de candidaţi PSD la Consiliul Local a obţinut 42% din voturi şi majoritatea simplă în legislativul local, iar la alegerile parlamentare s-au primit peste 40% din voturi. Rezultatele Organizaţiei Municipale au contribuit la succesul obţinut de Organizaţia Judeţeană Iaşi a PSD care, la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, a obţinut 48,5%, cu 2,5% peste media naţională.

Iată, deci, că demersurile  de reformă internă a Organizaţiilor Municipală şi Judeţeană Iaşi, demersuri iniţiate şi susţinute de domnul Mihai Chirica, au dus nu numai la modernizarea PSD Iaşi, ci şi la rezultate electorale notabile. De aceea, dincolo de relaţiile profesionale şi personale excelente pe care le avem cu domnia sa, ne declarăm public susţinerea domnului Mihai Chirica în funcţiile de preşedinte al Organizaţiei Judeţene Iaşi şi de vicepreşedinte al PSD.

Prof.univ.dr. Paul Corneliu Boişteanu

Preşedinte al Organizaţiei Municipale Iaşi a PSD

Consilier local PSD

    

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri