Profesorul dr. Stefan Afloroaie, presedinte al Oficiului National al Burselor de studii in strainatate
Prof.dr. Stefan Afloroaie, de la Facultatea de Filosofie a Universitatii "Al. I. Cuza" din Iasi a fost numit, recent, in functia de presedinte al Oficiului National al Burselor de studii in strainatate. Din acest organism, format din 11 membri, mai face parte si prof.dr. Liviu Goras, prorector cu relatiile internationale la Universitatea Tehnica "Gheorghe Asachi". Oficiul National al Burselor a fost creat la inceputul lunii ianuarie a acestui an, printr-un ordin al Ministerului Educatiei Nationale (MEN). Prin activitatea sa, ministrul Andrei Marga urmareste popularizarea sistemului de burse destinate studentilor, pentru a asigura o mai echitabila selectie a beneficiarilor si o mai mare mobilitate a tinerilor, in cadrul sistemului european al creditelor transferabile. In acest scop, ministerul intentioneaza sa faca publice bursele internationale, astfel incit orice student sa aiba acces la concursurile pentru obtinerea acestora. Prin aceasta masura ministrul Andrei Marga si-a facut publica intentia de a elimina orice suspiciune privind acordarea burselor in strainatate. Rolul Oficiului National al Burselor de studii este acela de a gestiona, la nivel national, bursele studentilor romani in universitatile lumii. Membrii acestui organism national sint cei care primesc bursele de studii, le repartizeaza institutiilor de invatamint superior din tara si stabilesc criteriile de selectie a candidatilor pentru acordarea burselor in strainatate. (Emilia CHISCOP)
Publicitate și alte recomandări video