Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
„Până pe 15 mai vor fi mai cazuri, dar mai încolo, până în iulie, vă garantez că vor fi numai cazuri sporadice”, profeţea la începutul lunii mai Vasile Astărăstoae, fost rector la UMF Iaşi.
Evoluţia cazurilor e departe de a-i da dreptate, iar medicul ieşean şi-a schimbat discursul. El consideră acum că această creștere a numărului de cazuri este cauzată de regulile de relaxare impuse de autorități, dar și de faptul că testarea se face în locuri vulnerabile, de unde poate rezulta un număr mai mare de infectați.
“Sunt două motive pentru creștere. Ținând lumea cu măsuri absurde în casă, când a apărut relaxarea lumea s-a dezlănțuit. Gândiți-vă la modificările psihologice, stai atâtea luni, nu ți s-a permis să ieși în parc, ai o presiune. Această modificare psihologică se manifestă. Este ca o oală cu presiune căreia îi dai drumul la supapă. Nu trebuie să ne îngrijoreze această creștere. Pe de altă parte, numărul mai mare de infectați, atenție, nu a bolnavilor, este cauzată și de modul selectiv în care se face testarea”, a spus medicul, citat de fanatik.ro.
Cuvinte cheie: + vasile, profetie, covid, astarastoae
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Cum e să lucrezi într-o universitate (şi să participi la alegeri)
Ghici cine este blondina din acest tandem liberal indestructibil?
Publicitatea convenției matrimoniale și modificarea acesteia
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |