sambata, 25.06.2022
Profilerul Poliţiei Române, omul care a intrat în mintea lui Gheorghe Dincă, a vorbit despre profilul celui numit „monstrul din Caracal”. Dorin Dumitran spune că Dincă a ajuns să ucidă pentru că s-a înstrăinat de familie şi nu a suportat ruptura. Le-a tratat pe cele două fete ca pe nişte obiecte şi nu putea nici măcar să le spună pe nume.
Dorin Dumitran, ofițer psiholog în Poliția Română: Este un om care și-a desfășurat viața în mod coerent, corect în cea mai mare parte a sa și care a deviat ulterior din cauza unei problematici sufletești personale. Consider că nu s-ar fi întâmplat ceea ce declară el că s-a întâmplat dacă nu ar fi suferit de această îndepărtare față de familia lui. Cred că a fost momentul în care şi-a pierdut eşafodajul, familia sa. Lui nu-i plăcea să fie înconjurat de oameni. El de zece ani se strânge ca un păianjen când prinde o muscă, se înfăşoară în sine. De aceea și foarte puțini îi călcau curtea și, probabil că dacă ar fi păstrat contactul cu familia și dacă el reușea să se mențină într-o activitate lucrativă de grup, sunt sigur că el nu ar fi ajuns în acest punct. El reușea să se ventileze din mai multe puncte de vedere, emoțional, afectiv, sexual, așa cum a făcut-o de-a lungul vieții, fără a ridica probleme deosebite. Dar acești factori au constituit armarea pistolului, dincolo de definițiile care se dau că este violator în serie, serenitatea este confirmată prin însăși această perioadă în care el a gândit lucrurile. I-au venit în spate anumite experienţe sexuale, imagerie sexuală foarte virulentă şi recurentă, care l-au făcut să îşi schimbe ţintele, moment în care el începe să greşească. El s-a descurcat în viața sa intimă, pe care nu am să o deconspir în cele mai mici detalii și i-am promis că nu fac lucrul acesta, s-a descurcat în viața cu partea feminină adultă și pentru că acestea au știut cum să-l trateze. Este mare lucru să refuzi, să pui la îndoială o masculinitate fără a jigni și să ai o comunicare bună. Nu s-a mai întâmplat același lucru în cazul acestor două minore, care se aflau sub îngrijirea unor părinți. Iar aici a greșit și știe. Și-a schimbat, prin schimbarea țintelor prin comiterea infracțiunilor de care este acuzat, el a greșit prin schimbarea modului de operare, care l-a luat totalmente pe nepregătite. El nu știa că pentru a contenționa victimele, pentru a le ține în casă, întreaga viață ți se schimbă. Dacă ai o minoră pe care vrei să o ții mai mult timp în casă asta va atrage după sine necesitatea unui bun management – în limbaj tehnic – al acestor minore, pentru că lucrurile de care el este acuzat sunt cumplite. Nu se mai descurcă cu ele în momentul în care le aduce în casă, pentru că sunt tinere, sunt reactive și dacă ar mai fi știu cum să pună problema față de el, cu siguranță că nu – acesta este punctul meu de vedere exclusiv – nu ar mai fi scăpat.
Aflați amănunte de pe digi24.ro.
Cuvinte cheie: + profiler, gheorghe dincă
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
FOTO Cum arată hotelul de 0 stele. Chiar că stai cu privirea la stele
Barack Obama cheamă la proteste, după decizia Curții Supreme de anulare a dreptului la avort
Se propune o linie de gardă cu profil „neurologie” la Spitalul de copii
Scabros - Prima sentinţă în dosarul tânărului pus de tatăl fetei iubite să-i bea urina cu cana
La benzinăriile Mol din Ungaria se pot cumpăra maximum 50 de litri de carburanţi cu preţ redus
6.500 de locuri scoase la admiterea de vară, la Politehnică. Când începe înscrierea?
Curentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (IV)
Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi
Adrian - tânărul grafician care desenează fără să vadă. Talent și boala necruțătoare GALERIE FOTO
Un “zgârie-nori” în boscheţi: bloc de 28 de etaje în capătul cartierului Dacia
Procurorii cer conducerii județului să recupereze prejudiciul cauzat de Costel Alexe
Copilul "zecist" din Voinești pleca dimineața pe întuneric la pregătire
O masterandă la Drept din Iaşi aprofundează studiile penale: prinsă de două ori băută la volan
Şeful CFR Iaşi rămâne bun de plată: a luat amendă din cauza kilogramelor în plus ale unei angajate
Începe distribuirea pastilelor de iodură de postasiu. Este nevoie de reţetă de la medicul de familie
Plecări pe bandă rulantă din Copou. Încă șase jucători trimiși acasă!
Vă amintiţi de Sorina, fata adoptată cu scandal? A susţinut primul concert de vioară
EXCLUSIV - Vasile, unicul elev de 10 la Evaluarea Națională din mediul rural ieșean! FOTO/ VIDEO
Cercetătorii au descoperit modul în care creierul conectează amintirile
Saga Jiji&Mihăiţă - Nepoţelu’ revine în prim-plan: noi ponturi pentru vechi piste
Rocanotherworld #7 începe pe 23 iunie. Regulament, măsuri de siguranță și acces public
Anul acesta, IML Iași a avut doar o solicitare de testare a virginității
De ce nu rezolvă parlamentarii ieşeni problema aglomeraţiei de la Paşapoarte
Revenirea la „setările din fabrică”, posibil tratament pentru anxietate și alcoolism
“Hrana cosmică. Abordarea taoistă a sănătăţii şi longevităţii ” de Mantak Chia şi William Wei
Conf. dr. Ionut Nistor: Insuficiența renală acută se poate vindeca fără sechele
BodyTite, liposculptură cu radiofrecvență - o procedură explicată de medicul Costel Dobre
Ce ne spune domn Costel şi ce nu ne spune: iaca niscai ponturi!
(VIDEO) Crocodil pus pe fugă de un bătrân înarmat cu o tigaie
Chestiuni neştiute dar tare interesante despre un dosar bombă de la Iaşi
Nicolae GRECUCe urmează după David? |
Eugen MUNTEANUCurentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (IV) |
Aurelian-Petruș PLOPEANUCât de eficiente sunt pieţele? |
Alexandru CĂLINESCUFranţa, în echilibru fragil |
Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.