Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Prognoza meteo: Unde se răceşte şi în ce regiuni vremea rea face ravagii

GALERIE
ploaie
  • ploaie
- +

Vremea va fi în continuare instabilă în sud-vestul şi centrul ţării, în timp ce în celelalte regiuni se anunţă temperaturi ridicate. De sâmbătă, vremea se strică din nou, iar temperaturile vor scădea. Meteorologii anunţă vijelii şi ploi torenţiale.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), joi, 23 iulie, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate mai ales din a doua parte a zilei, când vor fi perioade cu averse, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină, în zonele montane şi submontane, local în sud-vest şi centru, şi pe suprafeţe mai mici în restul teritoriului. Ploile vor avea mai ales caracter torenţial şi îndeosebi în intervale scurte de timp pe arii restrânse se vor înregistra cantităţi de apă însemnate.   Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 33 de grade, iar cele minime, în general, între 10 şi 20 de grade.

Vineri, vremea se va încălzi uşor, devenind în orele amiezii pe arii restrânse călduroasă în regiunile sudice. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi căderi de grindină local în vest şi sud-vest, precum şi în zonele montane şi submontane şi pe suprafeţe mai mici în restul teritoriului. Ploile vor avea mai ales caracter de aversă, iar pe arii restrânse îndeosebi în intervale scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă însemnate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 şi 33 de grade, iar cele minime între 11 şi 21 de grade.

Sâmbătă, spun meteorologii, în vestul, centrul, nordul şi nord-estul ţării, la deal şi la munte vremea va fi în general instabilă şi se va răci. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin accentuarea temporară a înnorărilor şi perioade cu averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă însemnate. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar fenomene specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala pe arii mai restrânse, cu o probabilitate mai mare în a doua parte a intervalului. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 33 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-est, iar cele minime se vor încadra între 11 şi 22 de grade.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri