Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
Luni, vremea se va menţine caldă pentru această dată, cu valori termice maxime cuprinse, în general, între 6 şi 14 grade şi minime între -2 şi 12 grade, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM)
Cerul va avea înnorări îndeosebi în regiunile vestice, nordice şi centrale unde, mai ales în a doua parte a intervalului, va ploua pe arii extinse. La munte, la altitudini mari, precipitaţiile vor fi mixte.
Cantităţile de apă vor mai depăşi pe arii restrânse 15...20 l/mp, cu precădere în zona montană. În restul teritoriului doar izolat va ploua slab.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în vestul teritoriului, la munte şi izolat în rest. Pe arii restrânse se va semnala ceaţă, cu precădere în sud şi în sud-est.
In Bucuresti, vremea va fi caldă pentru această dată. Cerul va avea unele înnorări, iar dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 11 grade, iar cea minimă va fi de 2...3 grade, mai scăzută, spre 0 grade, în zona preorăşenească.
Marti
Vremea va fi în continuare caldă pentru această perioadă. Cerul va fi temporar noros şi local vor fi precipitaţii. Ziua va ploua, iar la munte precipitaţiile vor fi mixte.
Noaptea, lapoviţă şi trecător ninsoare vor fi izolat şi în Maramureş, în Transilvania şi în nordul Moldovei, iar la munte, treptat, vor predomina ninsorile.
Vor fi condiţii de polei. Îndeosebi ziua, vântul va prezenta intensificări temporare în majoritatea regiunilor, iar la munte va sufla tare.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 14 grade, iar cele minime se vor încadra în general între -3 şi 3 grade.
Cuvinte cheie: + meteo, polei, ianuarie 2016
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Prognoză meteo pentru luna aprilie: Temperaturi peste cele normale. În ce zone sunt anunțate ploi
Ciucă se gândește la o confruntare cu Ciolacu la alegerile prezidențiale
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |