Şofer beat, reţinut după ce a intrat cu maşina într-un microbuz la Valea Lupului
“Din investigatiile efectuate pâna în prezent, s-a constatat faptul ca în no (...)
citeste totsambata, 21.05.2022
Una dintre cel mai bine conspirate agenţii secrete din SUA, National Security Agency (NSA), derulează de aproape 6 ani un program secret denumit PRISM, prin care a căpătat treptat acces direct la serverele celor mai mari 9 reţele sociale şi servicii de email şi date din lume, printre care Facebook, Yahoo, Google sau Apple, conform unei prezentări secrete de 41 de pagini, dezvăluită vineri de The Guardian şi The Washington Post.
Astfel, clienţii acestor servicii de pe internet pot fi spionaţi. Reprezentanţii NSA au recunoscut programul, dar au explicat că totul se face legal, cu mandat de la judecător, şi că operaţiunea nu îi vizează pe americani, ci doar pe cetăţenii străini. Cu toate acestea, americanii sunt la fel de spionaţi ca şi străinii, arată documentul.
Dezvăluirea a provocat reacţii dure atât în SUA, cât şi peste Ocean, după ce a devenit clar că autorităţile americane spionează sistematic şi extins internetul, însă preşedintele Barack Obama a luat apărarea programului PRISM, explicând că există sisteme de control legale care nu permit abuzurile, ci doar prevenirea atacurilor teroriste.
Scandalul interceptărilor pe internet a venit la doar o zi după ce presa a dezvăluit că tot NSA a obţinut în instanţă dreptul de a cere uneia dintre cele mai mari companii de telefonie şi telecomunicaţii din SUA - Verizon, toate listingurile telefonice zilnice. Astfel, compania este obligată să dea NSA toate datele de localizare şi apelare ale oricărui abonat, mai puţin conţinutul convorbirilor telefonice.
În România, peste 10 milioane de oameni ar putea fi, teoretic, spionaţi de americani, dacă prezintă suspiciuni în legătură cu terorismul sau cu alte activităţi care ating securitatea naţională a SUA. Companiile care colaborează cu programul PRISM deţin milioane de conturi ale românilor.
Documentul secret, datat aprilie 2013, arată că programul PRISM a început în 2007, sub mandatul preşedintelui american George W. Bush, primul partener care a permis accesul la servere fiind Microsoft. Au urmat pe rând Yahoo în 2008, Google, Facebook şi PalTalk în 2009, YouTube în 2010, Skype şi AOL în 2011 şi Apple în 2012. Prezentarea NSA arată că există tratative cu Dropbox pentru includerea în program.
Toate aceste companii au negat vineri orice implicare într-un astfel de program, susţinând că respectă viaţa privată a clienţilor şi că colaborează cu autorităţile americane strict în limitele legii, fără să le permită accesul direct la datele de pe servere. Mai mult, ei susţin că dacă aşa ceva există, înseamnă că se derulează fără ştiinţa companiilor.
Programul PRISM permite supravegherea profundă şi în timp real a comunicaţiilor electronice şi a informaţiilor stocate pe internet. Este vorba despre emailuri, chat inclusiv cu voce şi video, video, foto, date, VoIP, transferuri de fişiere, conferinţe video, notificări cu privire la logarea la un serviciu, detalii private din reţelele sociale.
Legea americană, modificată sub mandatul lui Barack Obama (Foreign Intelligence Surveillance Act – FISA), permite NSA şi altor agenţii secrete să spioneze persoane care nu sunt cetăţeni americani sau pe americanii ale căror comunicaţii includ persoane din afara SUA. PRISM se bazează pe prevederile acestei legi.
Câţi români ar putea fi spionaţi de NSA
Poreclită No Such Agency (Nu există o astfel de agenţie), NSA este agenţia secretă americană care se ocupă de decriptarea şi spionarea comunicaţiilor, precum şi de protejarea sistemelor de comunicaţii americane. Prin programul PRISM care, susţine agenţia, ţinteşte doar cetăţenii non-americani, poate fi spionat oricine din afara SUA.
În România, la începutul anului, existau 10,1 milioane de conexiuni active la internet, arată cele mai recente date publicate de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). În medie, în 2012, fiecare utilizator român de internet a derulat un trafic de date de 99 de gigabytes (GB) pe lună.
În prezent, românii deţin peste 6 milioane de conturi de Facebook. Cele mai recente date prezentate de Yahoo România sunt din ianuarie 2010 şi arătau că atunci existau 4,8 milioane de conturi de email şi 5,7 milioane de utilizatori de Messenger. Google nu publică date defalcate pe ţările unde operează, însă se poate estima că orice utilizator de internet îi accesează serviciile în România.
Teoretic, agenţii NSA pot spiona pe oricare dintre persoanele care folosesc cele peste 10 milioane de conexiuni de internet din România.
Documentul citat de cele două publicaţii arată că programul PRISM este folosit din ce în ce mai mult de NSA. În 2012, comunicaţiile obţinute de agenţie de la Skype au crescut cu 248% faţă de anul trecut, în timp ce datele de la Facebook obţinute au crescut cu 131%, iar cele de Google cu 63%.
Preşedintele Obama: "Nu poţi să ai 100% siguranţă şi totodată să ai 100% intimitate. Va trebui să facem nişte alegeri ca societate”
Preşedintele Barack Obama a luat apărarea programului PRISM, dând asigurări că acesta se desfăşoară în limitele legii şi sub control.
“Nimeni nu vă ascultă telefoanele. Acest program nu se referă la aşa ceva. Nu poţi să ai 100% siguranţă şi totodată să ai 100% intimitate şi zero inconvenienţe. Ştiţi, va trebui să facem nişte alegeri ca societate”, a spus preşedintele american, citat de New York Times.
Preşedintele american a recunoscut că publicul nu se simte confortabil cu dimensiunea programului secret PRISM, însă a considerat că guvernul american a găsit echilibrul între nevoia de a lupta împotriva terorismului şi nevoia de a proteja viaţa privată. El a subliniat că accesarea informaţiilor de la companii precum Google sau Apple nu se aplică cetăţenilor americani sau persoanelor care locuiesc în SUA.
“Este vorba despre două programe care au fost autorizate de Congres în mod repetat. Majorităţi bipartite le-au aprobat. Congresul este informat constant despre evoluţia acestor programe. Există o paletă largă de elemente de control implicate. Şi judecătorii federali supraveghează acest program. Dacă ar exista abuzuri care au loc, atunci presupun că acei membri ai Congresului ar putea să ridice aceste probleme. Au puterea să o facă”, a mai spus Obama.
“Dacă oamenii nu pot avea încredere nu doar în ramura executivă, ci nici în Congres şi nici în judecători federali, ca să fie siguri că respectăm Constituţia, procesul echitabil şi supremaţia legii, atunci avem nişte probleme. Aprecierea mea şi a echipei mele este că a ajutat să prevenim atacuri teroriste”, a explicat preşedintele american.
Cum funcţionează PRISM
Documentul secret al NSA arată că acest program de spionaj era unul dintre cele mai bine păzite secrete ale agenţiei şi că cea mai mare teamă a NSA era că, de frică, companiile IT implicate se vor retrage din program dacă informaţiile vor ieşi la iveală.
„98% din datele produse de PRISM se bazează pe Yahoo, Google şi Microsoft. Trebuie să ne asigurăm că nu le facem rău acestor surse”, scria autorul prezentării programului, în notele sale, conform Washington Post.
PRISM este folosit de analiştii de la NSA printr-un portal web, prin care sunt căutaţi „selectori” – cuvinte-cheie sau termeni de căutare care au rolul de a conduce la concluzia că ţinta este străină şi nu americană. Analiştii sunt obligaţi însă să aibă o acurateţe de doar 51% la această concluzie, ceea ce duce de foarte multe ori la colectarea de date de la cetăţeni americani.
Analiştii de la NSA trebuie să facă un raport pentru fiecare comunicaţie pe care o spionează, pentru a stabili dacă merită investigată mai departe sau nu. Lunar, peste 2.000 de rapoarte privind comunicaţii interceptate prin PRISM sunt emise la NSA. În total, în 2012 au existat peste 24.000 de astfel de rapoarte, cu 27% mai mult ca în 2011, arată The Guardian. PRISM a dat naştere până acum la peste 77.000 de rapoarte pe comunicaţii interceptate pe internet.
Citiţi mai mult pe gandul.info
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Reportaj la „doza patru” - Discuţii pro şi contra, pe holurile cabinetelor medicale
România trage Republica Moldova în Uniunea Europeană. Ședință comună: ce s-a decis ieri la Iaşi?
Doi ciobani l-au zvântat în bătaie pe veterinarul care le-a găsit câteva oi bolnave
Fostul finanţator al Dinamo, Nicolae Badea, dă tărcoale Iaşului: vrea 10 milioane lei
„Ne vedem la Mitropolie”: o nouă serie de evenimente organizată de Arhiepscopia Iaşilor
Identitate personală, identitate etnică, identitate naţională (IV)*
Băieţii de la cumătrie, supăraţi pe sponsorii lui Maia Sandu
Şofer beat, reţinut după ce a intrat cu maşina într-un microbuz la Valea Lupului
În sfârşit, Poliţia a depistat în trafic un permis românesc falsificat
A furat telefonul din maşină, Poliţia l-a prins, apoi păgubitul s-a împăcat cu hoţul
Un șofer prins duhnind a alcool a refuzat să sufle şi să meargă la analize
Duminică începe la Iaşi cel mai important turneu de tenis destinat copiilor
A ieşit la o plimbare nocturnă de plăcere, dar a ajuns după gratii
Ministerul Apărării din Republica Moldova anchetează un furt din echipamentul militar
Cine visează la funcții în partid? Candidaturi pentru Consiliul Naţional al PNL
EXCLUSIV: Accident şocant în CUG: A scos capul din canal şi a fost ucis de o maşină (FOTO- UPDATE)
Ucrainenii estimează că cel puţin 28.700 de soldaţi ruşi au murit de la începutul războiului
Tribunal internaţional special pentru crimele de război din Ucraina
Sergentul rus Vadim Şişimarin, judecat cu privire la crimă de război în Ucraina, pledează nevinovat
Nepotisme ca-n balcani la naţionala Olandei. Ronald Koeman l-a ales secund pe fratele său Erwin
ZdI TV: Război în Ucraina, furtună în lume. Alexandru Lăzescu despre reaşezările marilor puteri
Percheziții acasă la interlopul Adrian Corduneanu. A fost săltat pentru amenințări
Preşedintele ANAF este nemulţumit că angajaţii din subordine sunt în vârstă
Premierul Nicolae Ciucă laudă administraţiile liberale şi Clujul. “Am să cer licenţă pentru export”
Formaţia Atletico Mineiro a stabilit un record în Copa Libertadores: 18 meciuri fără eşec
Festivalul Național de Folclor „Constantin Arvinte”, Iași, 24 - 27 mai 2022 (P)
Cântăreaţa Rihanna, în vârstă de 34 de ani, a devenit mamă. Ea a născut un băieţel
Ion Barbu, ”Îmblânzitorul de pietre”, vine la ArtEast Gallery
Cercetătorii au descoperit cum să comunice cu oamenii în timp ce aceștia dorm și visează
Cum vrea Twitter să combată dezinformarea legată de conflictul din Ucraina
Suspans la PSG. Mbappe va anunţa duminică dacă rămâne sau pleacă
Ucraina va primit rachete avansate anti-navă din SUA pentru a lupta împotriva blocadei ruseşti
Românii au intrat în economiile din bănci şi fonduri mutual: aproape un miliard numai în martie
Modern, clasic, elegant - mobilier de baie cu personalitate de la Orsini Mobili (P)
Agresorii ruşi se plâng că mai multe comisariate militare au fost atacate cu cocktailuri Molotov
Preţurile petrolului au revenind pe creştere după pierderi mari
Particulele de aer poluat din creierele tinerilor, asociate cu Alzheimer și Parkinson
Anunţ îngrijorător al şefei FMI: Liderii financiari la nivel mondial trebuie să se pregătească
Iaşul, Braşovul sau Târgovişte? Hai sa ne votam orașul pentru “Destinaţia Anului”
City-managerul bătăuş, chemat la raport în CL: ce face şi câţi bani ridică din bugetul Iaşului?
Vestiarul Politehnicii e gol din nou. Doar cinci seniori mai sunt sub contract!
A început Romanian Creative Week: 800 de artişti, zeci de evenimente
Nicolae GRECUGeneraţia de AUR şi sporturile |
arh. Ionel OANCEACreşterea oraşului |
pr. Constantin STURZULumina de la capătul Luminiţei |
Eugen MUNTEANUIdentitate personală, identitate etnică, identitate naţională (IV)*Articolul se referă pe scurt la apariţia componentei romanice a conştiinţei inaţionale a românilor. |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.