Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Proiect controversat: Înfiinţarea de clase separate pentru copiii cu cerinţe speciale. Andronescu revine asupra declaraţiei

GALERIE
scoala
  • scoala
- +

Ecaterina Andronescu, ministrul al Educaţiei, a declarat, pentru Digi 24, că elevii cu dificultăţi de învăţare se află acum integraţi fie în şcoli speciale, fie în sistemul normal, dar fără profesori dedicaţi, motiv pentru care o variantă ar fi înfiinţarea claselor separate pentru aceşti copii.

Ulterior, Ecaterina Andronescu a revenit asupra declaraţiei şi a precizat că, de fapt, propunerea era ca aceşti elevi să fie susţinuţi suplimentar cu profesori de sprijin. Ministrul spune că sunt şi în prezent profesori de sprijin, dar numărul este mic.

„Nici poveste să propun clase să producă segregarea acestor copii, ci să încercăm să îi susţinem suplimentar cu un profesor de sprijin. (...) O s-o punem, probabil în viitoarea lege a educaţiei. Pe măsură ce vom avea asigurate cadrele didactice, vom încerca să o transpunem şi în realitate. Există şi în acest moment, dar sunt foarte puţini profesorii de sprijin, din păcate”, a declarat ministrul Educaţiei, la Antena3.

Iniţial, Ecaterina Andronescu a declarat că elevii cu dificultăţi de învăţare se află acum integraţi fie în şcoli speciale, fie în sistemul normal, dar fără profesori dedicaţi, motiv pentru care o variantă ar fi înfiinţarea claselor separate pentru aceşti copii.

„Noi acum îi avem pe cei cu dificultăţi de învăţare, să îi numim aşa generic, împărţiţi în două categorii. Pe unii îi trimitem în şcolile speciale, iar alţii sunt în şcolile normale, integraţi în clasele normale. Acolo, din păcate, într-o foarte mică măsură reuşim să asigurăm profesori de sprijin pentru copiii integraţi în clasele normale şi atunci creăm dificultăţi la profesori. Şi mă gândeam dacă nu am putea să îi împărţim mai mulţi într-un loc şi să punem profesori de sprijin acolo. Adică aş vrea: ca şi lor, celor integraţi în şcolile de masă, să le putem asigura profesori de sprijin”, a declarat ministrul Educaţiei, la Digi 24.

Proiect controversat: Clase separate pentru copiii cu cerinţe speciale

„Noi acum îi avem pe cei cu dificultăţi de învăţare, să îi numim aşa generic, împărţiţi în două categorii. Pe unii îi trimitem în şcolile speciale, iar alţii sunt în şcolile normale, integraţi în clasele normale. Acolo, din păcate, într-o foarte mică măsură reuşim să asigurăm profesori de sprijin pentru copiii integraţi în clasele normale şi atunci creăm dificultăţi la profesori", a declarat ministrul Educaţiei, la Digi 24.

Drept urmare, ministrul spune că o variantă ar fi locuri speciale cu profesori de sprijin.

"Şi mă gândeam dacă nu am putea să îi împărţim mai mulţi într-un loc şi să punem profesori de sprijin acolo. Adică aş vrea: ca şi lor, celor integraţi în şcolile de masă, să le putem asigura profesori de sprijin”, a mai afirmat Ecaterina Andronescu.

Măsura este însă contestată de membrii UNICEF, potrivit aceleiaşi surse, aceştia precizând că elevii cu nevoi speciale se integrează mai bine atunci când sunt expuşi diversităţii.

Adriana Săftoiu: Voi cere audierea ministrului Educaţiei în Comisia pentru Drepturile Omului

Adriana Săftoiu, membru al Comisiei pentru Drepturile Omului din Camera Deputaţilor, a anunţat că va cere audierea în comisie a Ecaterinei Andronescu, ministru al Educaţiei, după ce aceasta a anunţat că elevii cu nevoi speciale ar trebui să aibă clase speciale.

"Andronescu. Ecaterina Andronescu. Vrea clase speciale pentru copiii cu cerinte educationale speciale. Este una dintre cele mai revoltătoare iniţiative. Sunt zeci de ani de când in tările model in sistemul educaţional efortul e pentru ca acesti copii să fie integraţi în învăţământul de masă, iar învăţământul special să fie o excepţie. În loc să găsescă soluţii pentru ca acesti copii să aibă profesori de sprijin, integraţi în învăţământul de masă, Andronescu se scuză lamentabil si propune o măsură aberantă, nedreaptă, lipsită de orice responsabilitate faţă de aceşti copii", scrie Adriana Săftoiu, pe Facebook.

"Doar pentru asta şi merită o moţiune! Şi apoi să speri că, odată plecată, nimănui nu îi va mai trece prin cap să o numească ministru al Educaţiei. PS: Până la moţiune, voi cere marţi, în Comisia pentru Drepturile Omului, audierea lui Andronescu. Prea grav ce vrea să facă", a mai precizat parlamentarul.

Ecaterina Andronescu a declarat, pentru Digi 24, că elevii cu dificultăţi de învăţare se află acum integraţi fie în şcoli speciale, fie în sistemul normal, dar fără profesori dedicaţi, motiv pentru care o variantă ar fi înfiinţarea claselor separate pentru aceşti copii.

„Noi acum îi avem pe cei cu dificultăţi de învăţare, să îi numim aşa generic, împărţiţi în două categorii. Pe unii îi trimitem în şcolile speciale, iar alţii sunt în şcolile normale, integraţi în clasele normale. Acolo, din păcate, într-o foarte mică măsură reuşim să asigurăm profesori de sprijin pentru copiii integraţi în clasele normale şi atunci creăm dificultăţi la profesori. Şi mă gândeam dacă nu am putea să îi împărţim mai mulţi într-un loc şi să punem profesori de sprijin acolo. Adică aş vrea: ca şi lor, celor integraţi în şcolile de masă, să le putem asigura profesori de sprijin”, a declarat ministrul Educaţiei, la Digi 24.

I. Cristache, după declaraţia lui Andronescu: Separarea copiilor cu cerinţe speciale e discriminare

Preşedintele FNAP, Iulian Cristache, a declarat, pentru MEDIAFAX, că intenţia ministrul Educaţiei de a crea clase separate pentru copiii cu cerinţe speciale ar putea fi o discriminare. Potrivit lui Cristiache, copiii cu cerinţe speciale sunt şi cei care sunt capabili de perfomanţe foarte mari.

„În primul rând, cerinţele speciale educaţionale nu sunt neapărat în sensul diagnosticării cu un handicap. Şi copiii capabili de performanţe mai mari decât majoritatea necesită cerinţe speciale educaţionale, şi prin lege trebuie să i se acorde atenţia necesară. Mai sunt şi copii cu tulburări specifice de învăţare (TSI), dar şi copiii care au un diagnostic. Cazuistica acestor copii cu cerinţe speciale este extrem de mare. Dacă facem o astefel de separare vorbim practic de discriminare şi de segregare”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi.

Potrivit lui Cristache, copiii cu cerinţe speciale au nevoie să fie integraţi în învăţământul de masă şi trebuie să fie încurajaţi să se dezvolte în sistemul de masă, nu separaţi.

„Ecaterina Andronescu spune că nu poate asigura, într-o şcoală unde sunt, să zicem 10 cazuri, fiecare într-o clasă, că trebuie să se asigure profesori pentru fiecare în parte, şi din acest motiv nu au cum să se ocupe de fiecare copil în parte. Bun, dacă o gândeşti aşa, are într-un anumit procent dreptate. Dar problema este că dacă duci copilul în învăţământul de masă şi creezi clase speciale, este acelaşi lucru cum ai crea o clasă în centrele speciale, de plasament. Este clar vorba de o discriminare şi o atingere la toţi aceşti părinţi care au, din nefericire, aceşti copii cu probleme”, mai spune Cristache.

Preşedintele FNAP mai spune că ministrul Ecaterina Andronescu nu s-a consultat cu Federaţia pe acest subiect.

„Personal chiar nu înţeleg de ce doamna ministru nu vrea să ne pună nişte întrebări, ca parteneri sociali, mai ales că cel puţin o dată pe săptămână suntem în minister”, a mai declarat Iulian Cristache. (mediafax.ro)

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri