VIDEO-FOTO: Reportaj la graniţa cu Lumea de Apoi: “Secţia Covid care nu există”
„Ziarul de Iasi” a mers alaturi de echipa medicala angrenata în tratarea acestor p (...)
citeste totjoi, 15.04.2021
Asociaţia „Salvaţi Copiii” Iaşi semnalează faptul că foarte mulţi dintre copiii din judeţ întâmpină dificultăţi de adaptare după tranziţia de la un ciclu de învăţământ la altul. Astfel, potrivit reprezentanţilor organizaţiei, "momentele de tranziţie pot genera stres, emoţii şi tensiuni care blochează sau stagnează capacitatea de învăţare şi adaptare a copiilor la o diversitate de stiluri de predare, discipline şi sarcini".
În acest sens, organizaţia implementează, în parteneriat cu Şcoala Gimnazială "Alexandru Vlahuţă" din Iaşi, un program pilot de dezvoltare a abilităţilor socio-emoţionale şi de învăţare în valoare totală de 3.584.503 de lei din care 3.566.145 de lei reprezintă valoarea cofinanţării UE. Proiectul se află deja în ultima perioadă a implementării, în urma activităţii începute în urmă cu trei ani reprezentanţii asociaţiei derulând activităţi pregătitoare, educative şi de orientare pentru copiii care urmează să intre într-un alt ciclu şcolar.
Proiectul, intitulat "Şcoala DA!", are drept scop împiedicarea eşecului şcolar, mai ales în cadrul comunităţilor sărace din municipiul Iaşi. "Identificând legături strânse între sărăcie, eşec şi abandon şcolar, marginalizare şi segregare, au fost realizate intervenţii directe pentru 240 de cadre didactice şi pentru 430 de copii: 80 de copii de vârstă antepreşcolară, 60 de copii de vârstă preşcolară, 220 elevi din ciclurile primar, gimnazial şi liceal, 70 copii/ adolescenţi care au abandonat şcoala/nu au frecventat niciodată şcoala. Pentru a susţine intervenţiile directe pentru aceşti copii, proiectul a oferit servicii de formare pentru 100 de angajate ale Direcţiei Creşe Iaşi, un program de educaţie parentală pentru 60 de părinţi, crearea a două noi grupe de antepreşcolari", au menţionat reprezentanţii Asociaţiei „Salvaţi Copiii” Iaşi.
Proiectul este susţinut printr-un parteneriat strategic local, Asociaţia „Salvaţi Copiii” Iaşi fiind solicitantul. Alături de ONG, se regăsesc Şcoala Gimnazială "Ion Neculce", Direcţia Creşe Iaşi, municipiul Iaşi, în calitate de parteneri, iar Şcoala Gimnazială "Alexandru Vlahuţă" şi Colegiul Pedagogic "Vasile Lupu" în calitate de parteneri asociaţi. Proiect este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020, urmând să se încheie în luna mai a acestui an.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Barna: Cîţu s-a pregătit pentru o lovitură pe care şi-a dorit-o spectaculoasă
Moderna speră ca o a treia doză pentru vaccin să fie disponibilă în toamnă
Premierul Japoniei, Yoshihide Suga, primul lider străin care va fi primit la Casa Albă
Tehnologia RMN 3 Tesla – avantajele pacienților la Arcadia (P)
La Cristeşti Regiunea din cuvinte a coborât efectiv în stradă
VIDEO: O firmă din Iaşi a lansat un produs revoluţionar de decontaminare a aerului
Nu aţi plătit amenzile pandemice? Nici să nu le mai plătiţi!
Calvarul de 14 de ani trăit de doi tineri soţi pentru a avea o casă
Postul de manager la Spitalul Grajduri, scos la concurs: se caută medici, economişti sau jurişti
Licitaţie pentru modernizarea drumurilor de pe şes Bahlui din spatele Metro
Monedă extrem de rară, din timpul lui Ioan Vodă cel Viteaz, găsită la arat
Consultare publică: blocuri cu până la 14 etaje în Centru, lângă SRI
Bâlbâială iresponsabilă de 12 milioane de euro. Faceţi odată ceva!
Marţi-13, ghinion total pentru un şofer: s-a ales cu dosar penal după o tamponare uşoară
FOTO: A fost parafat acordul de colaborare între Operă şi Universitatea de Arte
USAMV încurajează studenţii să se testeze: Vrem să reluăm activitatea faţă în faţă
VIDEO-FOTO: Reportaj la graniţa cu Lumea de Apoi: “Secţia Covid care nu există”
Autocarul echipei Real Madrid, atacat pe drumul spre Stadionul Anfield. Un geam a fost spart
Alexandru Rafila: Încrederea publicului în domnul ministru Voiculescu era foarte scăzută
Barna: Florin Cîţu ştia bine că avea în USR PLUS parteneri loiali
Poliţista care a împuşcat un tânăr afroamerican din Minneapolis a fost arestată
Marcel Ciolacu s-a trezit să-şi dea cu părerea despre scandalul momentului
Radu Mihaiu: Premierul a depăşit toate limitele de încredere stabilite în coaliţie de la bun început
OMS a cerut scăderea preţului insulinei. Numărul diabeticilor a crescut de patru ori
Catedrala Notre-Dame, devastată de incendiu în 2019, se va redeschide în 2024
Zeci de persoane au fost evacuate din cauza unei persoane ce ameninţă că va arunca imobilul în aer
Premierul Cîţu a revocat ordinul privind modificarea indicatorilor pentru stabilirea carantinei
Zlatan Ibrahimovic riscă o suspendare pentru că este implicat în industria pariurilor
Moscova îşi apară vaccinul Sputnik V şi spune, fără să prezinte probe, că nu a cauzat tromboze
Premierul convoacă o şedinţă de urgenţă cu toţi directorii DSP şi şefii spitalelor COVID-19
VIDEO O zebră are un pui neobișnuit după ce a întâlnit un măgar
Cîțu vine cu o explicație vagă pentru demiterea ministrului Sănătății
GALERIE FOTO: Pufoșenii din Iași care vă vor topi inimile înainte de Paști
Rafila, despre demiterea lui Voiculescu: Este un gest de responsabilitate a premierului
Cum s-ar fi produs demiterea ministrului Sănătății: „Atunci plecați amândoi”!
Iese USR de la guvernare după demiterea lui Voiculescu? Calcule, ședință fulger
Vaccinul Moderna, eficiență de 90% împotriva COVID şi 95% împotriva formelor severe
Surse: Penny în locul fostului Lidl din Canta, Kaufland în zona Fortus
Scafandrii au scos trupul neînsuflețit al unui om din râul Olt
Scântei o poate opri pe Şoşoacă să mai vorbească 3 luni de la tribuna Parlamentului
Codrin Liviu CUȚITARUK1 didactic |
Alin ANDRIEȘDatoria publică în contextul crizelor |
George ŢURCĂNAŞULa Cristeşti Regiunea din cuvinte a coborât efectiv în stradă |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.