Proiect guvernamental pentru credite studentesti

marți, 27 ianuarie 1998, 00:00
1 MIN
 Proiect guvernamental pentru credite studentesti

Studentii care nu dispun de resursele financiare necesare pentru a se intretine pe durata studiilor universitare vor beneficia de credite banesti care le va face viata mai usoara. Ministerul Educatiei Nationale (MEN) a initiat, in acest sens, un proiect de hotarire de guvern, pentru a-i ajuta pe tinerii performanti care provin din mediile sociale dezavantajate. Acordarea creditelor pentru studentii din invatamintul de stat se va face pe o durata determinata. Beneficiarii acestor imprumuturi banesti vor restitui banii in conditii ce vor fi stabilite ulterior. Proiectul de hotarire va fi inaintat Guvernului in cursul lunii februarie 1998. Data de la care studentii vor putea contracta imprumuturile depinde de momentul cind hotarirea guvernamentala va intra in vigoare, in cazul emiterii sale. "Posibilitatea acordarii imprumuturilor pentru studenti, din bugetul statului, este prevazuta in Legea invatamintului. Pina acum nu s-au stabilit masuri concrete pentru ca legea sa poata fi aplicata. Stiu ca ministerul lucreaza acum pentru crearea cadrului organizatoric si pentru stabilirea fondurilor din care aceste imprumuturi vor fi acordate", a afirmat prof.dr. Panaite Nica, prorector al Universitatii "Al. I. Cuza". (Emilia CHISCOP)
top Local news    

Publicitate și alte recomandări video

Îți recomandăm

Comentarii