
Pe lângă instituţia de învăţământ superior din Iaşi, sunt implicate universităţile de profil din Chişinău şi Odessa. „Există voinţa de a avea o Europă unită de la Atlantic la Urali, unită pe valori, şi nu pe confruntare“, spune rectorul UMF Iaşi
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T. Popa“ (UMF) a lansat ieri un proiect transfrontalier prin intermediul căruia se va crea Reţeaua Est-Europeană de Excelenţă pentru Cercetare şi Dezvoltare în Bolile Cronice. Alături de UMF, nodurile acestei reţele sunt Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu“ din Chişinău şi Universitatea de Stat de Medicină din Odessa. Proiectul transfrontalier Chronex – RD are o valoare de peste 1,4 milioane de euro, o durată de un an şi opt luni şi urmăreşte integrarea resurselor din cercetarea biomedicală, clinică şi a celor din medicina primară şi comunitară din regiunea transfrontalieră România – Republica Moldova – Ucraina. Conform informaţiilor oferite de reprezentanţii UMF, scopul este de a ataca o problemă a societăţii moderne – bolile cronice – şi urmăreşte dezvoltarea economică a regiunii prin reducerea presiunii care se exercită asupra sistemului public de sănătate. „Punerea la un loc a instituţiilor implicate în cele trei domenii: biomedicală, clinică, medicină primară şi comunitară, va duce la crearea unei structuri internaţionale interdisciplinare capabile să absoarbă fonduri publice şi private necesare dezvoltării zonei.
Principala schimbare produsă de proiect la nivel social este tranziţia de la situaţia actuală reprezentată de o atomizare a instituţiilor implicate în cercetarea medicală la o reţea de cercetare amplă care va integra şi coordona cercetarea biomedicală şi de sănătate publică din cele trei ţări“, a punctat Radu Iliescu, prorector pe probleme de Relaţii Internaţionale şi manager de proiect. Ieri, la Iaşi, a avut loc întâlnirea echipelor din cele trei universităţi, precum şi stabilirea „foii de parcurs“ a proiectului. Cele trei instituţii de învăţământ superior medical – din Iaşi, Chişinău şi Odessa – au semnat în luna decembrie un memorandum de colaborare. „Atunci când există determinare şi voinţă de colaborare, orice plan devine realitate. Din partea noastră există voinţa de a avea o Europă unită de la Atlantic la Urali, unită pe valori şi nu pe confruntare. Iată că, după o lună, punem deja în practică un program transfrontalier. Noi nu trebuie să mutăm zidul Berlinului pe Prut, Nistru sau Nipru; noi putem fi cei care întindem punţi între Vestul şi Estul Europei“, a subliniat Vasile Astărăstoae, rectorul UMF.
Publicitate și alte recomandări video