Prostia-i un miriapod cu multe aripioare

Constatare

Înțelepciunea e o poamă (tot mai) rară.

Fapt divers

Cică niște români din Arad și-au vândut apartamentul și-au plecat în Spania, uitând în locuința vândută o… grenadă!

Fa.ti.

Prostia-i un miriapod cu multe aripioare.

Ladies in Black

Un film australian din 2018, cu Australia din 1959. Și cu Julia Ormond într-un rol principal.

Și dacă bine am reținut, personajul ei rostește replica asta: „Pesimistul vede greutăți în orice oportunitate, optimistul vede oportunități în orice greutate.”

Russki mir

=

Pace sub bocanc.

De Anul Nou

Va fi mai bine?/ Va fi mai rău?/ Să fim serioși./ Viața e mereu/ un pericol pentru viață.

Erich Kästner (1899-1974)

Geopolitică inter- și… intrastatală

Fiecare țară își are Estul și Vestul ei. Aproape fiecare. Italia, de pildă, își are mai degrabă doar Nordul și Sudul ei.

România, de, țară de țară, își are atât Vestul și Estul, cât și Nordul și Sudul ei. Cam ca SUA, na.

Altă constatare

Pe vremuri, rujul era doar rouge și atât.

Urma scapă turma

Dau într-un articol semnat de Alexandru Lăzescu peste UnHerd, numele unui podcast britanic.

Genial joc de cuvinte intralingvistic: NemaiAuzit (unheard), deturnat în… DeTurmare!

Din păcate e greu să te de-turmezi odată ce-ai intrat într-o turmă.

Memă memorabilă

„Când cărţile se vând greu, oamenii se vând uşor, iar ţara se dă pe degeaba.” A spus-o/ scris-o Tudor Muşatescu.

Am copiat textul dintr-un screenshot ca să-l pun deoparte. Și m-am trezit cu paranormalul în fișierul de notițe: aforismul mi-a apărut în engleză: „When books are hard to sell, people are easy to sell, and the country is given for nothing.”

Poftim? Cum, mă? Copiezi ceva în limba română, dai paste/ einfügen/ inserează și apare traducerea în engleză? Fără să fi făcut eu ceva, să fi dat vreo comandă!? Și apoi de ce nu mi-a apărut în limba germană măcar? Pentru că, pe lângă română și engleză, am setată și germana ca limbă de recunoscut (de autocorectorul, de pildă). Mda.

Lucru mic, dar mare

Să ai grijă de un om nu e mare lucru, e un lucru mare.

Poezie cu litere de vin roșu

„Sub soarele arzător și în bătaia vântului trăiesc caii liberi de la Letea. Dar libertatea vine cu un preț, nu e pentru oricine. Trebuie să fii dârz şi rezistent ca ei, caii de la Letea. Acest vin este un omagiu adus celor care își caută singuri calea, chiar dacă e contra valului.”

Luați aminte dară cum stă treabă cu libertatea: cică nu-i pentru oricine și costă. Pesemne de aceea mulți vor înapoi în turmă.

O postare tare, apropo de înțelepciune

„Datele nu sunt informație. / Informația nu e cunoaștere. / Cunoașterea nu e înțelegere./ Înțelegerea nu e înțelepciune.”

„Nu știu acum să spun pe dinafară cine a spus asta”, spune Andrei Vieru în postarea-i de pe FB, dar că „rar găsești ceva mai profund”!

Ei bine, am căutat și găsit autorul: este vorba de Clifford Stoll (*1950), un astronom și publicist american care a devenit cunoscut mai ales după investigația sa din 1986, pe când lucra ca administrator de sistem la Lawrence Berkeley National Laboratory, investigație care a dus la prinderea hackerului German Markus Hess (KGB). Ulterior a scris despre această investigație cartea The Cuckoo’s Egg (1989, Oul de cuc), carte după care s-a făcut apoi și filmul The KGB, the Computer and Me (1990).

De reflectat

Toți, aproape toți suntem outsideri. Toți măcar într-un domeniu.

Asta nu înseamnă că ar fi automat benefic să trecem cu toții la o gândire outside the box. Părerea mea.

Bravuri în dorul lelii

Mie-mi plac scriitorii care au ceva de spus, dar nu bravează. De bravat bravează îndeobște taman scriitorii care n-au nimic de spus ori cel puțin nu mare lucru.

Apropo de scriitori

Poftim, dintr-un interviu cu scriitoare Lorina Bălteanu (realizat de Nona Rapotan, Suplimentul de cultură, 25.11.24), eu unul am avut ce reține.

Întrebată, de pildă, dacă mai crede în biblioteci, iată ce a răspuns autoarea de dincolo de Prut:

„Eu cred în biblioteci ca muzee. De ce am făcut această comparație? Pentru că întotdeauna există cărți care nu ajung în primul rând, în față, unele au sorți grele. O bibliotecă are grijă să le păstreze și poate că la un moment dat să fie redescoperite, să fie găsite. Bibliotecile chiar trebuie să păstreze cărțile, noi în fuga noastră s-ar putea să avem scăpări și putem să pierdem un scriitor din vedere, să pierdem o carte și dacă biblioteca a păstrat-o, atunci ea va fi găsită.”

Mai încolo, după remarca reporterei cum că acum ar pune „pe hârtie memoria”, Bălteanu are o replică memorabilă:

„Toți suntem memorie. Un scriitor, prin mici detalii, întregește istoria.”

Arătând apoi că „în momentul în care eu povestesc ce-au simțit mama sau vecina redau niște efecte ale istoriei asupra lor; cum s-au comportat, cum au reacționat față de anumite evenimente istorice, cum au fost deportările. Toate aceste amănunte completează rama istorică. Un istoric trasează liniile, iar scriitorii completează golurile cu emoții, cu viață. De aceea, am insistat să redau limba anilor ’70 sau ’80, pentru că așa demonstrez că s-a întâmplat ceva cu noi, cum ne-a fost nouă, fără țară, departe de limba română. Una este să spui asta, alta este să o demonstrezi.”

Lorina Bălteanu (*1960), care trăiește din 2000 la Paris (ca designer interior și creatoare de bijuterii!), a debutat ca poetă încă din 1984, iar ca romancieră anul trecut cu romanul „Legată cu funia de pământ” (Cartier, 148 p, 33 RON).

 

Michael Astner este poet, traducător și publicist

Publicitate și alte recomandări video