Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Protecţia Consumatorului joacă ping pong cu reclamaţia unui ieşean la adresa eMag

GALERIE
emag
  • emag
- +

Bărbatul reclamă faptul că a cumpărat 20 de imprimante la un preţ modic şi eMag refuză să-i livreze produsele pe motiv că preţurile erau greşite pe site.

În urma plângerii pe care a depus-o un tânăr ieşean în luna decembrie la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), cu privire la refuzul eMag de a livra 20 de imprimante, pe motiv că preţul era scris greşit pe site, ancheta autorităţii s-a dovedit a fi una de mântuială. Dacă de la Bucureşti petiţia a fost trimisă la Iaşi, deoarece reprezentanţii ANPC au considerat că e de competenţa celor din judeţul Iaşi să ancheteze, după o lună de zile, reprezentanţii comisariatului din Iaşi au pasat cazul la Bucureşti, unde ieşeanul a făcut de fapt plângerea iniţial. Amintim cititorilor că George Marian Gherasim a comandat de pe site-ul eMag de Black Friday  20 de imprimante care figurau cu preţul de 3 lei. A plătit cu cardul  iar tranzacţia i-a fost acceptată. După mai multe zile însă, s-a trezit cu comenzile anulate.

Când a sunat la eMag, i s-a explicat faptul că preţurile de pe site erau greşite şi că nu-i pot trimite imprimantele la acele preţuri derizorii. „Având în vedere competenţa teritorială a instituţiei noastre, cercetarea aspectelor reclamate de consumator a privit doar operatorul economic SC Dante International SA (eMag), care are punct de lucru în Municipiul Iaşi. Pe baza documentaţiei furnizate de acest operator economic, a rezultat că răspunderea pentru înscrierea pe site a preţurilor aparţine reprezentanţilor SC Euroimpact SRL, societate care are sediul în Municipiul Bucureşti, fără punct de lucru în judeţul Iaşi. Conform relaţiilor comunicate de reprezentanţii SC Dante International SA, aceştia dau acces operatorilor economici parteneri, care îşi listează produsele pe platforma Marketplace, prin încărcarea unor fişiere cuprinzând date despre produse, inclusiv preţul lor. A rezultat, astfel, că răspunderea privitor la situaţia reclamată aparţine SC Euroimpact SRL”, a precizat Cristian Teodor Hâncu, şeful Comisariatului pentru Protecţia consumatorului Iaşi. 

Acesta mai transmite faptul că cercetarea acestui operator economic urmează a fi făcută de către Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti. Pe de altă parte, eMag s-a ales doar cu o sancţiune: să completeze în mod corespunzător informaţiile pe site. „Conduita SC Dante International SA, care a purtat corespondenţa cu petiţionarul fără a-l informa în mod expres că este necesar să se adreseze direct SC Euroimpact SRL, precum şi faptul că, în prevederile Termenilor şi condiţiilor de pe site-ul Emag.ro, nu este prevăzută modalitatea în care consumatorii trebuie să procedeze în astfel de situaţii, generate de culpa operatorilor economici parteneri,  denotă un comportament incorect faţă de consumator, cu încălcarea dispoziţiilor art. 9 din OG nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor”, au mai transmis reprezentanţii Comisariatului judeţului Iaşi. Amintim ieşenilor că în alţi ani, eMag a vândut telefoane scumpe şi la 1 leu, susţinând faptul că site-ul a fost spart de un hacker şi că aceste preţuri nu erau reale. Cu toate acestea, pe data de 3 ianuarie, ieşeanul păţit a găsit iar pe site, alt tip de imprimantă, tot la preţul de 3 lei. „Prin urmare greşeala se repetă, am mai comandat încă patru bucăţi. Să văd ce or să-mi spună acum. Dacă atunci cei de la eMag mi-au spus că a fost o eroare, înseamnă că după un caz ca al meu, repari erorile, nu? Atunci de ce am găsit alte imprimante scumpe la 3 lei bucata şi după o lună după ce le-am comandat pe primele?”, s-a întrebat ieşeanul, trimiţându-ne pe mail dovada că a comandat iar la preţul „eronat”. 

Conform condiţiile de pe site şi a termenilor, orice comandă finalizată este un contract semnat virtual între cumpărător şi cel care comercializează produsul respectiv, prin urmare comerciantul trebuie să-şi asume greşelile şi să onoreze comanda. Ieşeanul s-a trezit pe mail şi cu un voucher, cu care nu a fost de acord şi pe care l-a refuzat, spunând că cei de la eMag au vrut să-i i-l bage pe gât cu condiţia să-şi retragă plângerea de la ANPC.

 

 

 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri