anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

miercuri, 10.08.2022

Protest al fermierilor din județele Iași, Botoșani și Vaslui, joi, în fața prefecturilor

GALERIE
granarii
  • granarii
- +

Fermierii din județele Iași, Botoșani și Vaslui vor protesta simultan joi în fața prefecturilor. Ei spun că sunt nemulțumiți pentru că în buget nu au fost incluse sumele pentru despăgubiri în urma secetei. Protestele vor avea loc în intervalul orar 14:00 - 19:00.

Ei au redactat și o scrisoare deschisă pe care o puteți citi AICI.

Redăm comunicatul oficial:

"NOI, Asociația Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice ”GRÂNARII”-”DĂ-TE PE BRAZDĂ” IAȘI alcătuită din fermieri din toate județele din zona de est a României, zonă grav afectată de seceta din anul 2020, AM DECIS SĂ TRECEM LA URMĂTORUL PAS.

Astfel, după multe promisiuni neonorate și dialoguri neconcretizate cu reprezentantii executivului si ai parlamentului, joi, 04.03.2021, între orele 14:00-19:00, simultan în județele Iași, Botoșani și Vaslui, vom PROTESTA în fața PREFECTURILOR.

PROTESTUL exprimă indignarea noastră datorată neincluderii în Proiectul de buget a sumelor pentru despagubirea culturilor de primavara afectate de seceta din anul precedent și implicit imposibilitatea noastră de redresare și continuare a ciclului productiv"!

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Rivalităţi globale (I)

Lucian DÎRDALA

Rivalităţi globale (I)

Astăzi, indiferent dacă vorbim de relaţia SUA - Rusia sau de cea între SUA şi China, toată lumea are scenarii de victorie, în caz de război, chiar şi în ipoteza în care s-ar ajunge la o folosire limitată a armamentelor nucleare.

opinii

Lumini şi umbre în mass-media românească

Alex VASILIU

Lumini şi umbre în mass-media românească

Mai demult am fost surprins auzind opinia hotărâtă a unui fost coleg de redacţie: educaţia, cultura se face în şcoală, acasă, nu la radio şi televiziune, aceste instituţii având doar menirea să informeze, să distreze. 

Agua!

Briscan ZARA

Agua!

Dacă nu ar fi fost lumea aceasta modernă în care transportul dintr-un loc în altul să fie foarte facil, iar alimentele şi apa să poată fi aduse repede dintr-o regiune în alta, cu siguranţă am fi intrat într-o perioadă de foamete cruntă. Război, boală şi foamete, triada care a urmărit întreaga istorie omul precum lupii. Şi trebuiau mereu să fie trei ca să devină mortale, de nesuportat. Şi dacă ultimele două apar din motive naturale, primul ni se datorează în totalitate.

Nu căuta cheile sub veioză

Cristina DANILOV

Nu căuta cheile sub veioză

Am atât de mulţi cunoscuţi care spun cu toată convingerea că obiceiurile lor alimentare - a mânca prăjituri noaptea, de pildă - se datorează faptului că părinţii lor nu i-au hrănit aşa cum trebuia şi nu le-au insuflat obiceiuri alimentare sănătoase. Şi stau şi sortează, ca pe nişte boabe de fasole, amintirile din copilărie, cum nu aveau voie să se ridice de la masă până nu terminau de mâncat grişul cu lapte sau cum erau alergaţi cu papucul prin curte când aruncau sub masă carnea din ciorbă la pisici. A devenit un fel de sport, mulţi caută cauzele dependenţei de alimente, de alcool, de ţigări, de dragoste, de droguri, în copilărie şi, după un search profund concluzionează: „mama e de vină că sunt supraponderală”, „tata e de vină că eu beau”.

pulspulspuls

Iată scenariul revenirii lui MRU în politică, prin intermediul unui ocol pe la primăria Iaşului

Iată scenariul revenirii lui MRU în politică, prin intermediul unui ocol pe la primăria Iaşului

Două vorbe despre MRU şi şansele sale la cea mai înaltă funcţie în târg, dragi telespectatori, vorbe care s-au desprins din luările de cuvânt ale participanţilor la şcoala politică de vară de pe Bahlui, care a avut loc săptămâna trecută, seara, pe răcoare, pe terasa unei cunoscute berării din târg. 

Caricatura zilei

Rafila și pastila

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.