Proces de zeci de milioane în cel mai râvnit cartier al Iașului. Retrocedare cu bucluc
Pe masa judecatorilor ieseni se afla un dosar de câteva milioane de euro. Statiunea de Cerceta (...)
citeste totmarti, 20.04.2021
De ziua naţională a României, pe 1 decembrie, când se sărbătoreşte şi Centenarul Unirii se anunţă un protest de amploare. Manifestaţia este organizată pe reţelele de socializare.
La Iaşi, protestul va fi organizat în Piaţa Unirii, iar în Bucureşti în Piaţa Victoriei. “De 1 Decembrie, noi credem ca există un singur mod în care putem sărbători şi onora România şi Centenarul ei: ajutând-o să rămână acolo unde îşi dorea să fie şi acum 100 de ani: în Europa. Valorile celor care au făcut Unirea de la 1918 sunt aceleaşi pe care le preţuim şi azi: domnia legii, democraţia, solidaritatea şi libertatea. Pentru ca România de azi să rămână acolo unde îi este locul, adică în Uniunea Europeană, este, însă, nevoie să scape de grupul infracţional care a ajuns la conducerea ei şi vrea să o scoată în decorul Europei. De 1 Decembrie, strigăm două lucruri: La mulţi ani, România! şi Demisia! Această ţară merită mai mult decât un Guvern incompetent şi toxic, a cărui unică misiune este să îl scape pe Liviu Dragnea de puşcărie”, se arată în îndemnul la protest.
Cuvinte cheie: + protest, Iasi, Piata Unirii, manifestatie
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Preşedintele Ciadului a murit după ce a fost rănit pe front, într-o bătălie cu rebelii
Andrei Baciu: România ocupă locul 4 la nivelul UE la vacinarea anti-COVID cu două doze
Mai multe cartiere din Iaşi, rămase fără curent electric. Când ar putea fi remediată problema
Coordonatorul campaniei de vaccinare anunţă că 23% din populaţia Capitalei s-a vaccinat
Palas Campus Iaşi obţine primul credit verde acordat de IFC unei companii româneşti
Un poliţist de 37 de ani, găsit inconştient în maşina personală, în stop cardio-respirator
Un MIG s-a prăbuşit în judeţul Mureş. Pilotul a reuşit să se catapulteze
USAMV Iași a lansat campania de preînscriere pentru admiterea 2021
Valeriu Gheorghiţă a anunţat posibilitatea de înscriere la vaccinare prin call-center
O echipă de cercetători din Japonia a dezvoltat un test care depistează COVID-19 în cinci minute
BOR: Credincioşii vor putea sta şi în biserică la slujba de Înviere
Super Liga: Cluburile din "Big 6" murdăresc reputaţia Premier League, susţine Everton
Iohannis o va primi marţi la Cotroceni pe Maia Sandu, preşedintele Republicii Moldova
Comitetul de Urgenţă al OMS cu privire la covid-19 se opune unui paşaport vaccinal
Răzvan Cuc se laudă cu un doctorat de la care a fost exmatriculat pentru că s-a apucat de afaceri
La ce salariu uriaș a renunțat Anca Dragu pentru a fi senator. Soțul, ex-salvamar, director la stat
Simona Halep: Îmi doresc foarte mult să câştig turneul de la Stuttgart
Record absolut de decese din cauza COVID în ultima zi: 237 de persoane
„Mafia din Sănătate”: Andreea Moldovan încasează dividende de sute de mii de lei fără justificare
Producătorii de ţigări vor fi obligaţi să reducă la un nivel ”neadictiv” nicotina din produsele lor
Primarul Bacăului, acuzat că a ologit pe întuneric directorul câinilor din oraș
Poliţistul american Brian Sicknick, mort după asaltul de la Capitoliu, a decedat din cauza naturale
Moşteanu anunţă că USR PLUS ar putea renunţa la solicitarea ca Florin Cîţu să nu mai fie premier
Florentino Perez: Cristiano Ronaldo nu va reveni la Real Madrid
Primul zbor de la Iași spre Dublin, pe 29 aprilie. Prețul biletelor pornește de la 49 de euro
Rata şomajului a crescut la 5% în 2020, faţă de 3,9% în 2019
Sute de obiecte ale cântăreţei Janet Jackson, inclusiv rochia ei de mireasă, scoase la licitaţie
Ce promite premierul în legătură cu programul de vaccinare: să revenim la normalitate
Florin Cîţu: Pentru mine important este că nu doresc să mai avem un lockdown
Estimări meteo pe 4 săptămâni. Vremea va fi mai rece și va ploua mai mult în următoarele 14 zile
Trei preoţi arădeni au murit în câteva zile. Unul avea COVID
Maraton de vaccinare în Timişoara. Oamenii merg să se imunizeze şi pe timp de noapte
Facebook a prezentat o replică la Clubhouse şi un player pentru Spotify
Un medic de la Spitalul Colentina îi dă o replică dură fostului ministru Voiculescu
Suferința jurnalistei Paula Rusu. „Eu credeam că această boală nu mai există în România”
Se oprește apa rece pe mai multe străzi din cartierul Dacia, pe 21 aprilie
HARTĂ Autostrada „Moldovei” A7 Pașcani - Suceava - Siret: Variantele de traseu analizate oficial
A fost găsit tânărul care și-a pierdut pistoalele lângă ghena de gunoi
FOTO TIR răsturnat pe Centura Iașului, la Uricani. Nu sunt victime omenești
VIDEO O baltă a devenit piscină pentru animalele sălbatice din Parcul Național Ceahlău
VIDEO Fotograf atacat de un cocoș de munte îndrăgostit în munții din Vatra Dornei
Restaurantele ar putea rămâne deschise permanent, indiferent de rata de incidență, cu o condiție
Mergeți de 1 Mai sau Paște în Grecia? S-au schimbat condițiile de intrare în țară
Briscan ZARAEpilare inghinală |
Ciprian IFTIMOAEIOcupare, şomaj şi câştiguri salariale în judeţul Iaşi |
Mihai DORINNew York, metropola vizionară |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.