Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Proteste Iran: “Sunt începutul unei noi mişcări”

GALERIE
proteste iran
  • proteste iran
- +

Manifestaţiile în Iran nu sunt decât "începutul unei mari mişcări" care ar putea căpăta o amploare mai mare decât cea din 2009, a apreciat avocata iraniană Shirin Ebadi, laureată a premiului Nobel pentru pace, într-un interviu publicat duminică de ziarul italian La Repubblica, citat de agenţia de presă Belga.

"Cred că manifestaţiile nu se vor termina prea devreme. Mi se pare că asistăm la începutul unei mari mişcări de protest care poate merge mai departe de valul din 2009. Nu m-ar mira ca aceasta să devină ceva mult mai mare", a declarat Ebadi, care trăieşte în exil la Londra.

Acestea sunt cele mai importante manifestaţii de la mişcarea de contestare a realegerii fostului preşedinte ultraconservator Mahmoud Ahmadinejad în 2009, care fusese reprimată cu violenţă de autorităţi.

Dar acum, cauzele revoltei sunt înainte de toate economice şi sociale. "În Iran, şi asta nu este ceva nou, există o foarte gravă criză economică.Corupţia în toată ţara este la niveluri înspăimântătoare. Sfârşitul unor sancţiuni legate de acordul asupra programului nuclear cu UE şi SUA în 2015 nu a adus beneficii reale populaţiei, contrar a ceea ce multă lume aştepta", explică avocata Ebadi.

"La aceasta se adaugă faptul că Iranul are cheltuieli militare foarte ridicate. Oamenii nu mai tolerează să vadă atâţia bani cheltuiţi pentru aceasta", adaugă ea. "Tinerii sunt cei mai dezamăgiţi", avertizează avocata, evocând şomajul ridicat care îi afectează, corupţia şi "climatul de cenzură care domneşte pe străzi". Şi dacă unele femei au coborât de asemenea în străzi, "mişcarea actuală nu este o problemă legată de diferenţieri pe sexe", asigură ea. "Situaţia ecnomică şi distanţa înspăimântătoare între bogaţi şi săraci, între cei care se bucură de a avea de toate şi cei care nu pot să aibă sunt la baza protestului. Clivajele sociale nu au făcut decât să se mărească în aceşti ultimi ani şi sunt elemente-cheie pentru a înţelege ceea ce se petrece" în Iran, insistă laureata premiului Nobel pentru pace din 2003. (AGERPRES)

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri