Provinciale (II)

joi, 27 decembrie 2018, 02:50
1 MIN
 Provinciale (II)

Pot fi asociaţiile între oraşele unor regiuni ale ţării noastre o modalitate de a construi o Românie descentralizată, în lipsa unor acţiuni oficale, altele decât discursurile politicianiste de la Centru? Cred că da, mai ales dacă cei ce le construiesc le înţeleg utilitatea! În primul rând, cred că este vorba de creşterea capacităţii de negociere cu Bucureştiul pe tema proiectelor importante la nivel regional! Vedeţi că am spus Bucureşti, şi nu Bruxelles! Pentru că aşa cum sunt construite UE şi România la ora actuală, autorităţile europene nu pot trece dincolo de voinţa Capitalei naţionale, nici măcar în ceea ce priveşte unele proiecte care ar asigura o coerenţă relaţională la nivel continental.

Ca moldoveni, trăim de mai bine de un secol şi jumătate într-un conflict de interese, între ceea ce crede Bucureştiul că e important la nivel naţional şi ceea ce suntem convinşi noi, locuitorii primei provincii proiectate şi construite în interiorul structurii teritoriale naţionale, că e necesar asigurării măcar a unei minime coerenţe a unui teritoriu ce a fost cândva funcţional – cu nivelele superioare ale sistemului de centralităţi suficient de interconectate pentru a asigura o entropie mai redusă la nivel regional. Din păcate voinţa Capitalei se impune întotdeauna!

Recentrarea teritorială, care a debutat odată cu prima unire, a pus în loc un ecart din ce în ce mai consistent între cele două capitale, iniţial egale, mai ales, din perspectiva forţelor de coeziune regională. Pare că acesta a fost scopul proiectului naţional, cel puţin în primele decenii ale existenţei statului român. Rezultatele nu au întârziat să apară. Deşi ne-am construit în exterior o imagine a unui stat consolidat din punctul de vedere teritorial, la nivelul regiunii, mai ales în cazul Moldovei, logica teritorială de funcţionare nu numai că a fost ignorată, dar a fost şi destructurată în favoarea noii centralităţi naţionale. Consecinţele au fost declasarea Iaşului până la un nivel în care nu a mai reuşit să-şi joace într-o manieră eficientă rolul de centralitate regională, iar forţele teritoriale s-au degradat într-atât, încât Moldova şi-a piedut coerenţa sistemică – fiecare judeţ cu Moldova lui!

Lucrurile nu au stat la fel şi cu teritoriile vestice, ce au intrat în componenţa statului roman acum un secol! Raportul dintre marile oraşe ale Transilvaniei şi ale faţadei occidentale, pe de o parte, şi Bucureşti, au rămas aproximativ aceleaşi. Schimbarea centralităţii şi a reperelor a transformat acest spaţiu, rămas marginal din punctul de vedere al deciziilor politice şi administrative, dintr-o periferie delăsată a Imperiului austro-ungar, într-o periferie relativ prosperă în interiorul României. Mai mult, construcţia metanaraţiunii de confirmare s-a concentrat pe Transilvania, legitimându-ne, astfel, apartenenţa culturală la Europa centrală. Acest fapt a alimentat orgoliul populaţiei din zonă şi a consolidat identitatea regională a locuitorilor structurilor teritoriale vestice, în raport cu locuitorii celorlalte regiuni.

Dacă „Moldova se dezvoltă“ ar fi fost o organizaţie onestă cu regiunea, componenţa ar fi trebuit să fie alta; nu laşi Vasluiul deoparte şi nu poţi pedepsi Bacăul, un oraş ai căror locuitori (poate!) chiar cred în discursul vis-a-vis de autostradă al politicienilor locali, deşi aceştia se află într-o gravă eroare! Până la urmă, poate avem nevoie şi de o autostradă Bacău-Braşov, bineînţeles, după ce ne vom fi construit A7 şi A8, cele două autostrăzi care ar asigura, deopotrivă, coeziunea noastră regio­nală, dar şi relaţia cea mai eficientă cu zona centrală a UE. Nu poţi lăsa deoparte Focşanii şi, mai ales, nu poţi să ignori al doilea oraş moldovenesc – Galaţiul, foarte important în logica (re)construcţiei teritoriale a regiunii noastre, cu portul său fluvio-maritim putând redeveni o interfaţă reală între Moldova şi restul lumii.

Chiar şi cifrele economice ar fi în favoarea noastră, dacă clusterul moldovenesc ar fi fost alcătuit din cele 8 reşedinţe de judeţ. De la 2,3%, cât reprezintă cele şapte municipii (Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Piatra Neamţ, Roman, Botoşani şi Iaşi) în cifra de afaceri a României (3%, împreună cu componentele aglomeraţiilor urbane – cf. topfirme.com), am fi ajuns la 5,1% în cele opt reşedinţe (6% – în aglomeraţiile lor urbane). Poate veţi spune că nu e un salt spectaculos, dar asta reprezintă reflecţia teritorializării imperfecte a datelor statistice la sediul social al firmelor! În comparaţie, Clujul, Timişoara, Aradul şi Oradea contabilizează 8,5% din această cifră şi 10,1%, în aglomeraţiile lor urbane, iar Bucureştii (cu judeţul Ilfov) au 41,5% din cifra de afaceri naţională.

Ca să fim realişti, organizaţiile „Alian­ţa Vestului“ şi „Moldova se dezvoltă“ nu sunt sunt din aceeaşi poveste, şi nu vorbesc aici neaparat de ecarturile de dezvoltare. Clusterul ce acoperă o parte a Transilvaniei şi faţada vestică a României grupează mari oraşe, capabile să inducă dezvoltare şi coeziune la nivel regional, în timp ce organizaţia noastră pare a avea doar un grad mare de oportunism, încercând parcă să acopere o nişă asemănătoare la est de Carpaţi. Nici componenţa sa nu demonstrează că autorităţile locale au înţeles mare lucru din astfel de asocieri. Iaşul e singurul comparabil cu oraşele celeilalte organizaţii. Suceava e un oraş mai degrabă cu un orgoliu teritorial mult prea accentuat, decât unul cu o forţă teritorială reală. Dar orgolii au şi celelalte capitale judeţene lăsate la o parte!

Într-o perioadă în care spiritele se încing din te miri ce, „Moldova se dezvoltă“ riscă, mai degrabă, să adâncescă faliile inter-judetene, decât să construiască punţi de legătură între structurile subregionale ale unui teritoriu care în prezent pare că nu mai funcţionează – Moldova!

George Ţurcănaşu este lector doctor la Departamentul Geografie din cadrul Facultăţii de Geografie şi Geologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi

VEDEȚI ȘI:

Provinciale (I)

Comentarii