anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 23.09.2020

Psalmii cotidianului

GALERIE
Florin Cintic
  • Florin Cintic
- +

Cel de-al cincilea volum de autor publicat de curând1 de prietenul Doru Mateiciuc cuprinde trei poeme de mare amploare însoţite, fiecare, de un comentariu critic şi hermeneutic. Iată-l pe al meu:

Poet deja consacrat, membru al Uniunii Scriitorilor şi cu volume traduse în străinătate, suceveanul Doru-Mihai Mateiciuc trece, în acest volum, de la construcţiile solide şi articulate, estetic şi erotic, cu care ne obişnuise, într-un registru mult mai îndrăzneţ şi riscant, cel al experimentului aparent auster, dar cu rădăcini şi ţinte spirituale. Poetul îşi ia acum libertatea de a submina muzica aşezată a volumelor precedente, care respirau fie tonalitatea armonioasă a clasicismului bucovinean, cu forţa emoţionantă şi cu vibraţia perfecţionistă a lui Ciprian Porumbescu, fie, prin marca sa stilistică deja înregistrată în poezia românească post-optzecistă, cu percuţia gingaşă, lapidară, a gong-ului extrem oriental care rezona din haiku-urile sale.

Acum se joacă cu muzica psaltică, cu jam session-ul jazzistic şi cu straniul „hunnu rock” al noii vedete mondiale, trupa The HU care a mixat heavy metalul cu suflul ritmat, din gât, prin tehnica mongolă de vibraţia bazală a corzilor vocale numită tuvan. Şi poetul coboară în adâncul sinelui pentru a ciupi aceste corzi profunde, neştiute, pe care le modulează apoi, cu răbdare, în trei poeme fluviu în care încearcă să armonizeze voci şi tonuri diferite, unite prin voinţa sa creatoare.

Prima secţiune, intitulată greoi şi criptic „UMILENIA NECTARA ILEANA”, este o sondare a vibraţiei bizantine, a unor rădăcini spirituale, creştine, care bântuie lumea fadă şi inertă a contemporaneităţii, cu sclipiri rare, translucide, care evocă o transcendenţă posibilă care se iţeşte din mundan, împletindu-se cu profanul: „am dat o lumânare mare/ la părintele Ştefan/ «să fim cu toţii în lumină»/ a zâmbit părintele// am ascultat cuvânt de învăţătură/ am primit/ Sfântul Mir Sfânta Anafură/ pachet de hram// am mâncat prea mult/ cinci sarmale”. Însă stratul de semnificaţii al poemului este mult mai complex decât simpla referinţă religioasă, iar analogia cu muzica veche, cu structura ei compoziţională şi cu sonoritatea stranie prin care, cu un altfel de portativ, se configurează cântarea este, cred, o cheie potrivită de analiză a acestui prim poem.

Psaltichia, care este omofonă şi exclude armonia, este o tehnică de evocare a strălucirii divine prin structurarea liniară a mai multor glasuri ce construiesc mundan o replică la concertul heruvimilor. Este o artă prin excelenţă teoforică, iar imnurile de slavă sunt deschise şi susţinute de protopsalt, cel care cântă cel mai frumos, fiind susţinute comunitar de obştea cântătoare, fie ea alcătuită din călugări sau mireni. Oricum, partiturile rămase, cu compoziţiile scrise altfel decât ştim în lumea occidentală, cu neume (notaţii) care nu desemnează sunetul, ci nuanţa în ansamblul liniei melodice, cu opt glasuri şi cu o gamă stranie (NI PA VU GA DI KE ZO NI) fac din acest limbaj unul poetic prin excelenţă. Poetul, ca protopsaltul, ne dezvăluie linia melodică, în secţiune 32: „zăpadă multă.vânt puternic/ este adusă în biserică/ icoana UMILENIA MAICII DOMNULUI// se opreşte vântul/ noi toţi miraţi/ cu lumânări aprinse/ înconjurăm biserica//de basm zăpada scânteietoare/ biserica măreaţă.geamuri luminate/ cărări prin nămeţi.luna/ o plită de tablă plină cu jăratec”. Totuşi, privit mai aproape acest poem nu este ceea ce pare. Nu este doar un exerciţiu de respectuoasă reverenţă creştină şi nici doar o fadă şi neinteresantă cronică a banalului cotidian (cu o pacientă cu numele neverosimil care dă titlul poemului, care are deja o istorie în relaţia ei cu Vindecătorul - „vin la doctor/ din şase zero şapte 2005/ ora 13 şi 30 Miercuri” şi care azi, când „începe 1 iulie 2019”, solicită un tratament „în afara normelor” căci, „Dumnezeu este cu noi/ nu pot scrie în repetiţie/ am tratat eu măseaua/ cu cele sfinte// Acum am Aghiasmă mare/ în trup”), ci se cere citit mai curând pieziş, ca un fel de crez al noii perioade de explorare poetică a realului pe care autorul o inaugurează aici. Asemenea protopsaltului, poetul îşi lansează linia melodică proprie, un imn adus cotidianului şi interpretat, vibrant şi liniar, conform rigorii bizantine, cu spor de „teoterapie” necesară pentru alungarea „Vicleanului”. La fel ca în compoziţiile psaltice, notaţiile şi gamele folosite sunt neobişnuite şi provoacă mirare, dar pot deschide şi poteci nevăzute spre sine.

Lăsând sensurile religioase, tradiţional spirituale, să strălucească palid şi fierbinte în subsol, autorul ne poartă prin diversele încăperi banale, întortocheate şi cenuşii ale unei realităţi până la urmă neinteresante, nici măcar din punct de vedere stomatologic. Aparentele manevre medicale şi efecte ale suferinţelor pacientei - descrise cu o minuţiozitate provocatoare şi insistentă - nu sunt, de fapt, decât capcanele prin care poetul ne poartă în drumul deschis de el către semnificaţie. Stratul superficial al unei oarecare felii de viaţă e un pretext, la fel precum este şi tot vocabularul şi gramatica medicală utilizate în poem şi care nu sunt altceva decât un camuflaj pentru „ceea ce nu poate fi/ explicat/ [şi] rămâne în cadrul expresiei/ ASTA ESTE”. Iar ceea ce este nu are cu adevărat valoare artistică decât dacă trece de articulaţiile sale mundane, adevărate, şi se încarcă de o altă semnificaţie, de un alt înţeles, când ai „tulburări de vedere. fixarea dinţilor/ putere pentru a-mi ţine trupul/ înlăuntrul capului meu/ totul pare răvăşit// cum să fac aşa ceva/ uşa s-a închis/ oricum nu te mai primeşte”.

În Poetica sa, Aristotel analizează cu amănunţime cum, prin limbă, autorul creează o nouă lume investind cuvintele obişnuite cu un alt sens. E un efort care presupune imaginaţie, creativitate şi forţă demiurgică care e conţinut în adâncimea termenului grecesc de poiesis. Doru-Mihai Mateiciuc încearcă aici să creeze o nouă lume, una în care banalul cotidian să fie reinvestit cu o altă viaţă, una figurativă, din semne şi metafore, o viaţă mai durabilă şi mai expresivă decât sursa iniţială de inspiraţie. De aceea, în poezie nu contează dacă e adevărat sau care gradul de adecvare la o situaţie sau un model real. Nu are importanţă ce se vede. Nu contează decât verosimilitatea şi emoţia, vibraţia artistică. E pariul său cu efortul de a zămisli o lume, credibilă şi interesantă, dar pe care, contemplând-o, cititorul să poată spune la final „eu ştiu doctorul/ când priveşte radiografia/ vede altceva/ nu ceea ce este în realitate”. Căci poezia nu e un strigăt în pustiu, e o provocare la vibraţie comună, e o ispitire a cititorului să se cufunde în lumea nouă, înşelătoare şi atractivă în egală măsură, solidă şi friabilă a limesului de dincolo de real, tărâmul fermecat al versului unde, autor şi cititor se întâlnesc, „doi luminători” ce dansează hieratic, fără să se atingă, „două găuri la priză/ unde. cu două sârme/ vei muri”.

1 Mateiciuc, Doru-Mihai -Norwuz, Cluj: Limes, 2020

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cifre, voturi şi coaliţii (III)

Lucian DÎRDALA

Cifre, voturi şi coaliţii (III)

Fără a uita că duminică votăm în alegeri locale, că răspunsul la întrebarea unui operator este altceva decât votul şi că scorurile din sondaje nu „călătoresc” de la un scrutin la altul, ar fi realist să observăm, totuşi, că PNL nu are motive majore de insatisfacţie.

Filmuletul zilei

opinii

Perfectul diplomat

Florin CÎNTIC

Perfectul diplomat

A plecat dintre noi, săptămâna trecută, unul dintre cei mai eleganţi şi influenţi, la nivel internaţional, oameni pe care i-a avut vreodată Federaţia Română de Fotbal: Mircea Pascu.

O istorie de plâns în batiste

Radu PĂRPĂUȚĂ

O istorie de plâns în batiste

Cuvinte mici, dificultăţi mari

Ioan MILICĂ

Cuvinte mici, dificultăţi mari

Printre românii trecuţi prin învăţătură ca Trăsnea prin şcoală, am auzit, în repetate rânduri, spusa că gramatica e „chestia aia” pe care trebuie să o înveţi cândva, când eşti mic, şi pe care o uiţi atunci când te faci mare. N-ai, dom’le, ce face cu ea! E aridă şi inutilă!

pulspulspuls

Cum a fost făcut “muci” Maricel Popa chiar de şeful lui?

Cum a fost făcut “muci” Maricel Popa chiar de şeful lui?

Noi înţelegem că emisiunile astea electorale sunt puse mai pe seară la teveuri, ca să aibă lumea răgaz să se uite la ele mai pe îndelete, dar nu le mai duceţi, bă nene, mult după ora 20, că iote ce se întâmplă cu ăştia ce au faimă să nu le prea ducă la ureche!

Caricatura zilei

Șoric

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.