Dezbatere: Pot fi apărate Moldova şi Iaşul de o invazie rusă? Trei istorici şi problema unirii de la 1859
Mai întâi, în ce a constat reforma administrativa a domnitorului Al. I. Cuza si cu (...)
citeste totluni, 25.01.2021
Social-democraţii au făcut la Biroul Electoral de circumscripţie al Municipiului Bucureşti nr. 42 o plângere în care reclamă faptul că preşedintele Klaus Iohannis iar transmite mesaje electorale în favoarea PNL, precum şi primarul general Nicuşor Dan. PSD solicită ca aceste mesaj să fie înlăturate de pe toate mediile de difuzare şi să fie făcută o sesizare la Poliţie pentru ca aceştia să fie amendaţi.
PSD face referire la mesajul lui Klaus Iohannis, după întâlnirea de sâmbătă cu Nicuşor Dan la Palatul Cotroceni, în care vorbeşte de necesitatea colaborării Guvernului cu Primăria Capitalei pentru a fi rezolvate problemele bucureştenilor. „Mesajul politic antereferit, aşa cum vom arăta în continuare, este de natură a încălca în mod grav normele imperative ce disciplinează campania electorală, reprezentând în esenţă o susţinere ilicită a Partidului Naţional Liberal şi a candidaţilor săi, realizată după momentul temporar permis de legiuitor”, transmite PSD, în comunicatul de presă.
Social-democraţii solicită BEM să constate că „discursul preşedintelui îndeplineşte în mod cumulativ toate aceste condiţii enumerate în cele de mai sus, respectiv se referă în mod direct la Partidul Naţional Liberal (în sens pozitiv) – fiind utilizată asocierea cu susţinătorul din campania electorală al acestei entităţi politice (Primarul General Nicuşor Dan), este utilizat după închiderea oficială a campaniei electorale, are obiectiv electoral declarat (câştigarea alegerilor parlamentare de către Partidul Naţional Liberal) şi depăşeşte în mod clar obiectivul de informare a publicului”.
De asemenea, sursa citată susţine că mesajul public al preşedintelui Klaus Iohannis „în sensul că problemele Bucureştiului pot fi rezolvate doar în condiţiile în care Primarul General Nicuşor Dan va găsi în următorul Guvern un «partener solid şi un sprijin solid», în contextul în care acesta din urmă şi-a exprimat în mod public adeziunea faţă de campania promovată de PNL şi candidaţii săi, declarând în repetate rânduri, în mod public, opţiunea în sensul votării acestei formaţiuni politice, depăşeşte graniţa unui simplu mesaj politic realizat în sfera atribuţiilor constituţionale şi se converteşte într-o susţinere ilicită a unei anumite formaţiuni politice”.
PSD precizează că fapta este cu atât mai gravă cu cât şeful statului, în virtutea prerogativelor sale constituţionale, nu poate fi afiliat politic întrucât reprezintă doar statul român, este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării, veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice şi exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.
Campania electorală pentru alegerile parlamentare s-a încheiat sâmbătă, la ora 7.00. Pe 25 noiembrie, social-democraţii i-au făcut plângere la Consiliul Naţional al Audivizualului (CNA) preşedintelui Klaus Iohannis pentru discursul pe care l-a susţinut cu o zi înainte. PSD a motivat atunci că declaraţia şefului statului a fost difuzată într-o emisiune informativă şi nu una electorală, iar materialul acestuia nu a prezentat activităţi ale preşedintelui, ci mesaje electorale directe pentru şi în favoarea PNL.
PSD a solicitat o decizie de îndrumare către radiodifuzori prin care intervenţiile lui Iohannis la organismele de radiodifuziune din timpul campaniei electorale să fie calculate corespunzător în cadrul timpului de emisie acordat PNL. PSD spune că Iohannis are un mesaj denigrator la adresa unui alt competitor electoral, iar acest lucru „încalcă în mod flagrant atât ordinea constituţională cât şi legislaţia audiovizuală”.
Cuvinte cheie: + Iohannis, Nicusor Dan, PNL, plandere penala
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Muzicianul şi pictorul austriac Arik Brauer, supravieţuitor al Holocaustului, a murit
Şeful Secţiei UPU din Spitalul Judeţean Ilfov, diagnosticat cu noul coronavirus, a murit
Florin Cîţu, întrebat cum se simte după vaccinare: Foarte bine. Chiar mi-a dat mai multă energie
Noul sezon „Românii au talent”, în fiecare vineri şi luni, începând cu 5 februarie
Ce spune premierul despre redeschiderea şcolilor: Urmărim ce se întâmplă cu situaţia epidemiologică
Ciţu: Dacă ar fi după mine, aş vrea ca toată economia să fie deschisă
VIDEO - Cal căzut la pământ, biciuit cu săbăticie de doi bărbaţi
Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, inculpat în dosarul de luare de mită
Tun din al doilea război mondial, scos la vânzare pe un site de specialitate
Șeful UPU de la Spitalul Ilfov a pierdut lupta cu coronavirusul
Valabilitatea cardurilor pentru pensionari, prelungită automat (P)
VIDEO Conferință de presă susținută de primarul Mihai Chirica
Israel: Prima doză de vaccin a redus cu 60% spitalizările la persoanele de peste 60 de ani
Rata de infectare în municipiul Iași a coborât la 1,07. Noi măsuri nu se iau până joi
1.551 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore. La Iași, 58 de teste pozitive
Băsescu: AUR la guvernare ar prăbuşi ţara. Şoşoacă ar fi bună de şefă de galerie la Dinamo
MS: De ce persoanele vaccinate anti-COVID cu două doze trebuie să poarte mască în continuare
Clientul PSD Bogdan Chirieac s-a alimentat cu bani și de la guvernul PNL: primea bani de la CNAIR
Deputatul AUR Dan Tanasă a intrat în Parlament și a ieșit din foame. În 2019 a câștigat 620 lei/lună
Aurescu: România a condamnat arestarea lui Navalnîi și reprimarea manifestațiilor din Rusia
VIDEO Chirica nu e singurul politician mânjit cu iaurt. Nume mai mari au pațit-o și mai rău
O șoferiță beată a intrat cu mașina în autospeciala Poliției care o urmărea
VIDEO Hala Centrală, construită în locul unei mănăstiri. Cum arăta în 1944
Britanicii renunță să mai cumpere din Europa. Au de plătit taxe vamale uriașe după Brexit
Doar trei comune din județul Iași mai sunt în scenariul roșu
VIDEO Un preot din Arad a inventat ”ștampila sfințită”. Semnul crucii, lăsat pe pereți
Goană de 30 de minute a polițiștilor prin Pașcani după un șofer beat
PORTRET DE PARLAMENTAR: Deputat la 26 de ani.Tinerețea: o virtute sau o piedică? (P)
Sorin Cîmpeanu: ''Grădiniţele vor rămâne deschise şi în scenariul verde, galben şi în cel roşu''
Prognoza meteo: Iarna se întoarce. În ce zone ninsorile fac ravagii, cât de frig se face
Israelul interzice traficul aerian internaţional de pasageri, începând de luni seara
Topul pensiilor speciale din Iaşi: Cea mai mare este de 9000 de euro
Ziua Unirii, pe scurt. Cine, cum şi de ce i-a aruncat primarului Chirica cu iaurt în faţă
A fugit de puşcărie prin Europa, dar un act măsluit l-a trimis pentru mult timp după gratii
Ieşenii din diaspora mai au o săptămână să doneze pentru ajutorarea bătrânilor din Moldova
Episcopia Romano-Catolică din Iaşi a celebrat Duminica Bibliei
Spitalul de la Leţcani rămâne închis. „Am terminat sterilizarea spaţiilor”
Socrii au apelat la judecători ca să o alunge pe noră din curte. Nu plătea curentul
Cifrele arată „promiţător”: Peste 23.000 de ieşeni s-au vaccinat
Cum a ajuns după gratii un şofer care provocase un accident banal
Contrabandiştii de ţigări de la Piaţa Nicolina, filaţi mai multe luni
UMF va putea deschide un centru de vaccinare de pe 8 februarie
Alexandru LĂZESCUSpiritul critic se află în moarte clinică |
Nichita DANILOVIaşul marilor Uniri în viziunea lui Victor Bejan |
Dana ȚABREAEfecte şi reacţii |
Michael ASTNER2+2=4 pastile media |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.